Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Pericole de ortodox

Image1116-1900(Hallmark)(1) -

Pericolul apare când… nu alegi ce trebuie

E un mare pericol să citeşti cărţi mari, grele, de experienţă duhovnicească, când tu nu poţi sau nu vrei să le înţelegi decât aiuristic. Asta nu înseamnă că nu trebuie să citim cele mai sfinte cărţi, însă, trebuie să ne ştim lungul nasului fiecare. Trebuie să avem bunul simţ al întâlnirii cu duhovnicescul scrierilor şi să recunoaştem că suntem mici purici pe lângă ele şi că, nu trebuie să ne erijăm în postura de-o-înălţime cu Sfinţii care le-au scris. Vorbirea la pertu cu Sfinţii arată că am fost cititori aroganţi.

Sau, există pericolul să nu le înţelegi mai deloc, dar să crezi că eşti pe felie, că ştii care e Duhul scrierii. Reţii paragrafe, le foloseşti când nu trebuie, te împăunezi cu lipsa de coerenţă…dar nu te porţi în Duhul comunicat în cartea citită. Adică eşti în stare să te comporţi ca un barbar al spiritului după ce ai citit cele mai sfinte experienţe. Pericolul capital al cititului de carte sfântă e să nu te transformi deloc, să nu gândeşti duhovniceşte, să nu se vadă deloc la tine o manieră mereu nouă de înţelegere, un progres real, izbitor, ci să acţionezi doar în favoarea portofelului sau a imaginii tale.

Există un citit al smereniei şi unul al… grabei. Există şi un citit la normă. Există un citit al cuminţirii şi unul de plictiseală sau…din invidie. Există un citit al excitării şi altul al denigrării. Pericolul cititului e la fel de mare ca pericolul privitului. Când priveşti… eşti văzut! Pentru că, dacă în cartea ta sau în predica ta apar elemente care în viaţa reală nu se probează …undeva, în subteranele fiinţei tale…există interese lamentabile.

Pericolul cititului de carte sfântă e să crezi că cititul înseamnă experienţă. Nu: cititul înseamnă informare spre experienţă! Orice carte, pentru suflet, e ca reţeta de la medicamente: afli cum, în ce doze trebuie administrate şi apoi vine experienţa, apoi te sileşti să ai ceva…experienţă! Cei care au scris cărţi de duhovnicie nu le-au scris din cărţi ci din experienţa lor de viaţă, din munca lor cu ei înşişi.

Alt pericol al citirii e acela să crezi că un Sfânt e cât a scris el sau ai citit tu de la el. Dacă citind pe Sfântul Maxim Mărturisitorul de exemplu, crezi că are o scriitură proastă, banală…sau că Sfânta Scriptură e o carte uşoară…eşti cel mai prost cititor pe care şi l-ar fi dorit Sfinţii; eşti mama prostiei. Şi, dacă începi să scrii, din postura de arhicunoscător…ajungi un eretic vestit. Ereticii vestiţi sunt formaţi din oameni care survolau cărţile şi nu vedeau nicio adâncime demnă de ei, fapt pentru care începeau să scrie despre cât de proşti au fost antecesorii lor pe lângă ei.

Există pericolul să crezi că barba şi baticul te fac mai cuvios decât erai înainte. Există pericolul să crezi că reverenda sau veşmintele preoţeşti te-au făcut cel mai mare Sfânt sau că nu mai ai niciun fel de păcate, tu, care spovedeşti şi păcate au numai cei care vin să se spovedească la tine. Există pericolul de a te simţi, de a te crede şi de a te manifesta ca singurul ochi vigilent al Tradiţiei sau al lui Dumnezeu pe pământ. Excesul de încredere în sine se întâlneşte aici cu excesul de ipocrizie. Nici nu ai putea să te erijezi în singurul apărător al Bisericii sau al Ortodoxiei dacă nu ai trăi din plin complexul insignifianţei. Marii răzvrătiţi ai istoriei au fost nişte oameni torturaţi de propria lor insignifianţă…fapt pentru care au vrut, printr-un exces de putere, să devină o istorie neagră. Şi au ajuns…

Există pericolul ca ortodox de a rămâne în urmă, în lumi iluzorii, crezând că eşti pasagerul lumii tale. Dacă citind un Sfânt din secolul IV sau din secolul XVIII, nu ştii să plantezi ideile sale într-o inimă de secol 21, ca ele să se armonizeze cu pantalonii, celularul şi mustaţa ta de 20 şi ceva de ani sau de 80…eşti închis în lumi paralele. Dar, deopotrivă, există pericolul de a fi halucinat de un viitor ipotetic, în care lumea viază după o himerică armonie a imaginaţiei tale, care nu poate să sară prezentul.

Tot la fel de periculos pericol este să fii, în prezent, un om al sub-prezentului. Adică să nu foloseşti la maximum timpul sau spaţiul alocat vieţii tale, cu resursele pe care le ai, din cauza ideii că viaţa ta nu are nicio importanţă, fapt pentru care te paseizezi zilnic. Din această cauză există ortodocşi cu viteză în relantiu la nivelul gândirii şi al experienţei, alţii care merg la viteza de 2 metri pe zi şi alţii care prind câteva mii de kilometri la oră. Antagonismul se produce atunci când melcul cere să fugă precum leopardul sau trenul să zboare precum libelula. Însă, acest fals antagonism al meritocraţiei personale, se naşte din cauză că nu ştii care îţi e lungul nasului.

Există pericolul să te crezi Sfânt şi să mori lamentabil, după cum există pericolul să te crezi preapăcătos, într-atât de păcătos încât să îţi pui ştreangul de gât sau să nu mai vrei să te schimbi deloc…Există pericolul să te vorbească toată lumea de bine, cum ne-a spus Domnul sau să ţi se ducă vestea în lume şi să vină lumea la tine cu sacul, ca la pomul lăudat…şi să plece foarte dezamăgită.

Există şi pericolul de a te crede de neînlocuit sau providenţial. Există pericolul de a deveni statuie în timpul vieţii sau de a fi toată viaţa un dărâmător de statui, pentru ca să ai şi tu o statuie. Există pericolul să scrii toată viaţa despre tine şi să nu ajungi niciodată la adevăratul tine. Există pericolul să taci prea mult când trebuie să vorbeşti răspicat sau să vorbeşti prea răspicat când auditoriul e sub limita aşteptărilor.

Există un pericol special, am spune noi, de a fi ultracorect în toate, de a vedea cursul vieţii tale, întâlnirile, vorbele tale după un calapod strict personal…fără să dai loc lui Dumnezeu să facă vraişte toate ideile tale despre tine, despre oameni şi viitor. Am întâlnit oameni care aveau viaţă de ceas, viaţă de program, bătută în cuie, de la care nu au abdicat deloc…dar la care experienţa era viciată de aroganţa nepătării.

Da, există pericolul fecioarei care se mărită fecioară şi se crede fără prihană, a celui care nu a păcătuit mult şi nu i s-a iertat mult şi se crede îndreptăţit să îl ignore şi să îl bage în sub-privire pe cel păcătos foarte, există pericolul intelectualului care se crede buricul pământului, există pericolul agramatului în cele ale bunului simţ care are aripi de teolog, există pericolul arhimediatizării care te face să te simţi iubit de toţi, respectat, cu fani în exces…există pericolul sincerităţii brutale căreia i se răspunde cu nesimţire înspăimântătoare.

Există un pericol de noviciat în ale curăţirii de patimi…în care se doreşte să se ardă treptele, să se ajungă la lumina dumnezeiască săptămâna asta, în care se doreşte forţarea mâinii lui Dumnezeu, mai înainte ca tu să ai largheţe de inimă, răbdare, eleganţă, maleabilitate duhovnicească, fineţe de caracter.

Există pericolul dragostei prea mari care stresează pe cel care iubeşte puţin şi profitor. Există pericolul zelului prea mare, a râvnei care e considerată nebunie şi pericolul nebuniei, care pare sfântă…dar e doar clinică. Există pericolul recunoştinţei care poate fi înţeleasă ca dorinţă de parvenire sau ca spionaj. Există pericolul de a minimaliza consecinţele faste sau nefaste în viaţa ta… sau, pericolul de a nu asculta pe Dumnezeu, care Se adresează conştiinţei tale, ci fricii care te învaţă să fii confortabil, nenăucitor, aşezat şi respectabil.

Există pericolul de a rămâne la o treaptă de înţelegere şi de a crede că nu se poate mai sus decât atât sau că nimeni nu gândeşte mai mult sau diferit decât tine. Există pericolul de a avea idei mai mari decât lumea în care te afli sau, să trăieşti cu povara iubirii unor oameni pe care nu îi meriţi. Există pericolul să fii mereu fals, orice ai face tu, inautentic şi există pericolul de a fi prea autentic, într-atât de autentic încât să fii incatalogabil şi, din acest motiv, trecut la index şi ignorat.

Există pericolul, primejdia, situaţia…de a fi bine intenţionat dar prost ghidat, îndrumat defectuos sau ghidat spre viziuni de viaţă reducţioniste, fricoase, sclifosite. Însă, cel mai mare pericol dintre toate e să fii ortodox şi…Dumnezeu să nu Se manifeste în viaţa ta în niciun fel, ci să ai o relaţie de gând, ipotetică cu El, cu Dumnezeu pentru care zici că faci şi dregi.

De aceea există, în opinia noastră, două mari categorii de ortodocşi: ortodocşii cărora dacă le închizi gura, dacă nu mai vorbesc nimic şi dacă tac, dacă îi faci odată să tacă…nu emană nimic din ei duhovnicesc, pentru că sunt ca şi alţii: doar locvaci, doar exclamatori, doar problematizatori de ocazie sau de pahar şi ortodocşi pe care poţi să îi ignori, care pot tăcea cu lunile, cu anii, dar ale căror gesturi, feţe, zâmbete, ochi, guri, păr şi înfăţişare sunt atât de grăitoare, atât de frumoase şi de demne, de măreţe în simplitatea şi sfinţenia lor încât nu se tem că nu sunt crezuţi sau că, dacă dau mâna cu unul de altă religie sau cu un păcătos…îşi pierd pacea inimii.

Poate mai găsiţi şi alte pericole…

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it:

Previous

Ştanţe de Bucureşti sau… despre criptologia zidurilor

Next

Noi bem bere cu…cerbii

2 Comments

  1. „E un mare pericol să citeşti cărţi mari, grele, de experienţă duhovnicească, când tu nu poţi…”

    Chiar aşa este. Şi eu am simţit o mare lipsă şi anume o carte (sau, de ce nu, un blog) care să te ia de la zero şi să te ducă până la cunoaştearea avansată a cărţilor grele. Am întrebat multă lume, ce ar trebui să citesc ca să înţeleg spiritualitatea ortodoxă.

    Mi s-a dat o listă de cărţi esenţiale. Nu mi s-a dat niciodată o ordine a lor, nu mi s-a dat niciodată o carte „abecedar”. Am citit pe sărite. De multe ori citeam undeva şi mi se năşteau înţelegerile din altă carte.

    Totul devenea din ce în ce mai amestecat. Multe înţelesuri a trebuit să le înţeleg singur, uneori greşind şi revenind pentru îndreptare. Aş fi vrut să pot citi Filocalia pe la 6 ani, atunci când am început să buchisesc, ca lectură paralelă cu Făt-Frumos şi Balaurul cel rău.

    Chiar dacă nu aş fi înţeles eu mare lucru la acea vărstă mi s-ar fi format modelul, dragostea spre sfinţire. La 6 ani biserica era pentru mine un loc unde aprinzi lumânări şi miroase ciudat a tămâie şi colivă.

    Poate că nu ar fi trebuit să fie aşa. Am aproape 40 de ai şi încă nu ştiu care este cartea cu care trebuie să încep. Nu mai sunt la fel de neştiutor, sunt aproape de final cu călătoria mea spre spiritualitate, dar încă mă simt neîmplinit pentru că nu am început şi sfărşit.

    Am găsit esenţe fără de coperte. Aş vrea să găsesc şi copertele pentru a mă putea săvârşi de pe această lume din care nu mai pot acumula nimic important şi în care zac acum fără de rost.

  2. Camelia

    Dens articol, Parinte!

    Prea mult adevar pe cm patrat.

    Simt nevoia sa merg si sa ma uit in oglinda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort