Cuvinte şi expresii neortodoxe
În vocabularul zilnic al oamenilor au intrat şi cuvinte care sunt adevărate blasfemii, chiar dacă ei le-au luat aşa cum le-au auzit şi nu prea au stat să le discearnă sensul. Asemenea expresii le-am ascultat folosite chiar şi de către oameni cu pretenţii, unii credincioşi, ceea ce dovedeşte prea puţina preocupare de a mai gândi în afara perimetrului strict profesional. Ţin să atrag atenţia asupra intrării în uzul foarte frecvent al unor asemenea formaţiuni lingvistice, care sunt anti-creştineşti, unele într-un mod mai evident, altele mai puţin evident.
O astfel de utilizare eronată, care mă îngrozeeşte când o aud, a unor termeni din sfera teologiei ortodoxe şi a Bisericii, este cea care pune în relaţie de sinonimie ideea de dormitare lenevoasă, de stupiditate inactivă cu adormirea Maicii Domnului. În loc să i se spună cuiva, în mod mustrător: Ce faci, ai adormit?, pentru a-l atenţiona să nu trândăvească, i se adresează în schimb un avertisment care conţine numele uneia dintre cele mai sfinte sărbători ortodoxe. Nu ştiu cine a inventat această expresie, dacă a fost prost sau intenţionat batjocoritor, mai grav este că mulţi preiau fără să gândească asemenea vorbe. Neatenţia noastră nu poate fi scuzabilă, în asemenea cazuri.
O altă formulă cu iz hulitor este: mi-a făcut capul calendar. Aceasta este mai veche şi tocmai de aceea nici nu mai este prea bine sesizabil sensul ei particular. Calendarul este de fapt, calendarul Sfinţilor, Sinaxarul ortodox, care, fiind foarte bogat, este greu de ţinut minte. Ceea ce este hulitor în această exprimare, este asocierea dintre a-ţi umple cineva capul cu prostii sau a te bate la cap cu lucruri care nu te interesează şi a fi învăţat de către cineva datele calendaristice la care se află sărbătorile Sfinţilor.
Un cuvânt de care se abuzează foarte frecvent, în contexte cu totul neconforme cu sensul său, dar şi blasfemiatoare, este verbul a boteza. Aici se vede ignoranţa crasă a celor mai mulţi, în materie de teologie – chiar dacă li se pare că teologia este foarte uşoară şi că nu au nicio nevoie de teologi – atunci când folosesc acest verb cu sensul de a pune nume. Dar a boteza nu este sinonim cu a pune nume! Sunt două acţiuni cu totul diferite, care sunt practicate, de cele mai multe ori, în mod simultan, dar ele nu sunt unul şi acelaşi lucru. Oamenii s-au lăsat înşelaţi, din prea multă neştiinţă, de sincronizarea acestor două evenimente, şi au atribuit Botezului un sens pe care nu îl are.
Botezul înseamnă pogorârea Duhului Sfânt asupra celui botezat şi socotirea lui între membrii Bisericii, între mădularele lui Hristos. Prin Botez, se înscrie numele lui între Sfinţi, în cartea vieţii, (nume care se poate şterge de acolo, dacă face fapte rele ulterior), dar nu acum i se pune numele. Numele i l-au pus părinţii încă de când s-a născut pruncul sau era în pântece, dacă vorba de prunci, în timp ce oamenii maturi îşi păstrează sau nu, după voia lor, numele anterior. Acum, la Botez, numele celui botezat e scris în ceruri, iar românii au reţinut că, dacă nu eşti scris în cartea celor mântuiţi, nu ai nume. Ceea ce este adevărat, dar de aici unii au deviat nefast prin a pune semnul egal între a boteza şi a pune nume. Lucrurile n-ar fi atât de grave dacă ar rămâne numai în sfera umanului, dar ele devin hulitoare când auzi toată ziua expresii de genul mi-am botezat câinele Pufi, etc, etc.
Face pe mironosiţa sau Nu vreau să fiu cuminte, că doar nu mă călugăresc: alte expresii jignitoare la adresa Ortodoxiei şi a ortodocşilor. Ca şi cele anterioare, au viciul de a stabili asocieri între comportamente necuvincioase, pe de-o parte, şi atitudini sfinte şi cuvioase, pe de altă parte, care sunt considerate ipocrite sau deplasate, de către cei care nu le agrează şi le iau în batjocură.
Guvernul / X sau Y păcătuieşte prin… şi aici păcatul la care se face referire poate să nu aibă nimic în comun cu ceea ce înţelegem noi prin păcat. Însă păcatul este astfel transferat din sfera religioasă în sfera socială şi desemantizat, decalibrat prin redirecţionare într-un sens în care dispare vocaţia penitenţială din context.
Mai ar fi şi alte exemple de oferit. Însă principalul este să gândim ceea ce vorbim.
Psa. Gianina.