Lupines in the Santa Lucia Range, California -

Cei care au simţul responsabilităţii atrofiat în copilărie şi tinereţe, ajung nişte laşi la maturitate.

Afirmaţia mea poate părea dură, celor care încurajează inactivitatea, mai ales mentală şi intelectuală (dincolo de activitatea şcolară), a tinerelor generaţii, pe motiv că vârstele juvenile au dreptul la lipsă de griji. Să ne înţelegem: nu suntem de acord cu exploatarea sau maltratarea copiilor şi a tinerilor, în nici un caz, ci protestăm împotriva muncii forţate la care sunt supuşi aceştia, uneori, în profitul unor părinţi sau rude care trăiesc mai mult sau mai puţin parazitar, inconştienţi şi incompetenţi ca părinţi sau ca familie.

Însă articolul nostru de faţă se referă numai la acele cazuri de familii, care au resursele necesare şi îşi afirmă dorinţa de a oferi o viaţă decentă şi o bună educaţie copiilor lor. În aceste familii funcţionează teza cvasigenerală că adolescenţa, ca şi copilăria, trebuie să fie cât mai lejere, mai confortabile, pentru tinerele vlăstare. Copiii noştri, auzim adesea, nu trebuie să cunoască ce este durerea, ci ei să se bucure de viaţă şi de tinereţea lor, să se distreze, cât mai au timp. Părinţii le ascund de la ochii şi de la inima acestora realitatea crudă a vieţii, nu îi fac sensibili la injustiţie, la neputinţa şi suferinţa umană, fiind total indiferenţi la modul cum ajung aceştia să discearnă cele ce mintea şi fiinţa lor percep din această lume.

Această lejeritate maximă în creşterea copiilor, în acordarea unei educaţii creştineşti şi morale, duce la formarea unor nesimţiţi cu diplomă, din păcate. A unor oameni foarte comozi în gândire şi în acţiune, care, obişnuiţi cu relaxarea morală şi cu imunizarea inimii la durerea umană şi universală, vor fi foarte greu de convins să lepede cele şapte perechi de piei ale ignoranţei abjecte şi să devină sensibili la păcate, îndrăgostiţi de frumos şi de adevăr. Asemenea oameni sunt trăiţi şi sălbăticiţi, de mici, în cuşca lejerităţii. Nu se vor mişca să facă un lucru decât dacă acela este spre consolidarea situaţiei materiale confortabile cu care ei sunt acomodaţi şi de care sunt ataşaţi cu toată fiinţa.

În felul acesta se formează membrii societăţii viitoare, care sunt persoane placide, laxe indiferente la suferinţa din afara căminului propriu, segregaţioniste social pe criterii de indispoziţie personală, oameni imposibil de mobilizat în scopuri nobile în mod gratuit şi, prin urmare, neantrenabili în viaţa duhovnicească, în viaţa Bisericii. Să mai spunem că vor fi tot mai mulţi, în acest fel, cei foarte uşor manipulabili de către oricine le va oferi măcar o minimă parte din confortul pe care şi-l doresc atât de mult?

Psa. Gianina Picioruş

Did you like this? Share it: