eleva de nota zece -

Niciodată să nu pui la îndoială lucrurile Domnului cu tine! Să nu te întrebi de ce se întâmplă lucrurile în viaţa ta aşa sau aşa, şi nu se întâmplă…cum vrei tu. Eu le-am pus de multe ori sub lupa minţii mele şi a înţelegerii mele slabe, m-am întrebat, m-am răzvrătit în inima mea şi n-am găsit răspuns imediat.

Însă răspunsul a venit peste ceva timp şi am înţeles că nu era pentru mine să se petreacă altfel lucrurile, că toate mi s-au întâmplat la timpul lor optim şi că El a fost lângă mine, chiar şi când eu bâjbâiam într-un tunel, fără să văd şi să înţeleg ceva, ca şi când aş fi fost legată la ochi sau cineva mi-ar fi întunecat mintea, ca să nu pricep nimic.

Din toate am înţeles şi înţeleg, pe zi ce trece, pronia Lui, prezenţa Lui, iubirea Lui. Mai ales iubirea Lui, pe care o punem la îndoială când suntem consternaţi de ceea ce se întâmplă , când ne luptăm cu evidenţa.

Însă ştiu, că dacă iarăşi El mă va lăsa fără luminarea Sa, iarăşi voi fi nerecunoscătoare şi neînţelegătoare, mă voi interoga şi mă voi mira, ca de o noapte adâncă şi fără stele.

Dumnezeu ne conduce cu multă dragoste. Nu e nimeni mai aproape de noi ca El. Niciun om din cei pe care-i iubim nu e atât de aproape ca El. Şi, deşi El e vecin cu inima noastră în fiecare clipă, şi merge alături de noi şi Îi simţim adierea binevoirii şi a iubirii Sale, tocmai pe El putem să Îl ignorăm cel mai mult. Ca şi cum liniştea noastră, pacea noastră, bucuria noastră nu ar veni de la El, ca şi cum acestea nu ar fi însăşi prezenţa Lui lângă noi.

Dumnezeu e duios cu noi. El e plin de duioşie, de care ne dau lacrimile. Cine nu crede că Dumnezeu e Cel care ne mângâie în fiecare clipă, că El e Cel care împlineşte aspiraţiile şi aşteptările noastre nu e sceptic, ci e negativist, împotrivitor. Pentru că el simte tot binele care i se face, chiar dacă nu-L vede pe Dumnezeu.

E ca şi când s-ar naşte cineva orb [şi toţi ne naştem orbi din cauza patimilor şi a păcatelor] şi ar fi îngrijit cu multă dragoste de părinţii săi, le-ar simţi afecţiunea pe fiecare zi, din ce în ce mai mult, dar pentru că nu i-ar vedea şi cu ochii, ar spune că ei nu există şi de el nu are grijă nimeni.

Cel mai adesea nu sunt necredincioşi cei care au fost greu încercaţi de viaţă, ci tocmai cei care nu au avut suferinţe mari de îndurat.

Trebuie numai să gândim cu inima şi să simţim cu mintea noastră, ca să vedem că El e aproape. Dacă gândim cu o minte rece, fără inimă, suntem roboţi, nu oameni, şi nu putem să-L cunoaştem pe Dumnezeu, Care ne iubeşte. Şi iarăşi, dacă simţim numai cu o inimă aplecată doar spre cele pământeşti, spre cei din jurul nostru, şi nu cugetăm adânc la „faptele mânilor Sale”, devenim oameni maladiv-sentimentali, obsedaţi numai de noi şi ai noştri, închişi în egoismul nostru de clan.

N-am primit o educaţie creştină în familie, decât una minimalistă, noţiuni vagi. Aşa încât, Dumnezeu a intrat ca un cutremur în viaţa mea. Dar, după cutremur, o adiere de vânt lin şi pară de foc subţire, ca în vedenia Sfântului Ilie Tezviteanul. Adică, după cutremur, e linişte şi duioşie.

Psa. Gianina.

Did you like this? Share it: