Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Zi: 27 noiembrie 2007

Pachetul de atenţie; ediţia de noapte [27 noiembrie 2007]

Image1124-2140(TV24)(4) -

Semnătură de scriitor.

Rev. Doru Costache întreţine în mod curent un blog în livejournal. / Stage6 Videos: o bază de date video cu o claritate extraordinară. S. Bogdan ne-a recomandat joox.net, o altă bază de date video şi, cu precădere o filă video despre masonerie, satanism şi…o „exorcizare” făcută de un preot romano-catolic. În engleză. Pe partea dreaptă aveţi o pledoarie video impresionabilă./

Ana a remarcat articolul despre poetul, fost diacon, care se produce în Spania./ Care este, din blogspot şi Cercul Noica, din wordpress…ne-au pus în blogroll-ul lor. Le mulţumim frumos ambelor platforme web, pentru gestul lor de prietenie!/ Documentul catolico-ortodox de la Ravenna în engleză, de pe siteul Vaticanului./ Două noi bloguri baptiste: al lui Daniel Mitrofan şi al lui Dănuţ Mănăstireanu din wp. De ce baptiştii au nume, unii, cu nuanţe ortodoxe…?!/

„Mi-aştept amurgul”, comentariu la poemul lui Blaga: Drd. Picioruş Gianina./ Ps. 50 în melodie românească…pe pământ american. Părintele Stephen Freeman./Plan de citire al Scripturii într-un an: lect. baptist Silviu Tatu./Biblie de studiu pentru gay…un articol al pastorului baptist Ted Doru Pope./

Pr. Dorin.

Filo-s/z-ofie pentru culturişti

DSCF1956 -

Motto: „Textul este sub copirait. Anunţăm poliţia română dacă nu…ne furaţi ideea despre nimicul convenabil!”.

Ce am să scriu acum e …terifiant. E povestea discuţiei dintre Platon Urechelniţă şi Aristotel Sclifositu, o discuţie filozofică get-beget. Ambii din România, ambii cu apetenţe silogistice, ambii intrauterizând cu ideea, că orice idee este implauzibilă dacă nu le aparţine. Şi este interesat, că în sistemul lor ermetic, incidenţa ideii asupra microclimatului neuronal niciodată nu face zbang-zbang, ci zbang-zbing, de unde…şi intoleranţa lor vădită la ideile altora.

Nu pare mare, diferenţa între zbang-zbang şi zbang-zbing…şi totuşi nu te poţi înţelege cu ei în niciun chip. Leibniz Guturai, verişor cu Planton Urechelniţă, a vrut să îi convertească la mimetism filozofic. În ce constă această nouă tehnică de… umflare a muşchilor? Mimetismul filozofic e un fel de ghiveci filosofic unde lumea e văzută prin orizontul: ţiplei. Ţipla de plastic, mai roşie sau mai maronie…înconjoară tot acest defileu al părerii de sine, într-o grandioasă perspectivă a…nimicului.

Dacă la Platon Urechelniţă, nimicul, ca o formă de enervare perpetuă viza mai mult bolboreseala savantă…la Leibniz Guturai, bolboroseala şi sclifoseala despre nimic…se transforma într-un… nimic convenabil. Însă, destructurarea ideatică s-a produs atunci când Kant Mămăligă l-a apostrofat dur pe Aristotel Sclifositu, asupra faptului că nimicul convenabil nu poate fi autentic, până când ţipla nu poartă o… marcă. Aristotel Sclifositu a tins, doar …a tins să îi dea dreptate. Şi atunci s-a fracturat relaţia, ireparabilă dintre Urechelniţă Platon şi Sclifositu Aristotel!

Primul a rămas la ideea lui veche, că nimicul nu poate fi savant dacă e nimic, pe când al doilea a susţinut, după acest Kant Mămăligă, că nimicul trebuie să aibă o marcă, indiferent dacă e convenabil sau alterabil. Şi modul de elocuţie al lui Aristotel Mămăligă a început să îl congestioneze nervos pe acesta până într-atât, încât nimicul convenabil a început să aibă infiltrare spre statutul de nimic alterabil, indiferent dacă numărul de cărţi era vândut sau nu pe piaţă.

Cărţile cu nimic alterabil erau mutiple, deşi nici prea puţine nu erau nici cele cu nimic convenabil. Numai că întrecerea se făcea nu numai întrei ei patru ci şi între alte elite, era o întrecere a elitelor. Aşa ceva era chiar insuportabil pentru Platon Urechelniţă! Ideea care îl frământa fundamental era aceea că nimic nu se poate schimba dacă l-a gândit el, că nimic nu este schimbabil. Adică o luptă între schimbabil şi imuabil, între logism şi silogism, între paralogism şi materialism, între îndoctrinism şi împrostinism.

Nietzsche Lambă considera, spre exemplu, dau numai un exemplu, fără supărare!, că toţi suntem proşti dacă pretextăm că nimicul, ca formă ultimă de reflecţie, nu seamănă cu lirica întrebare a existenţei: să beau sau să mănânc? Adică, în jocul formelor şi al contururilor, dinstanţa dintre ludic şi tâmpism…se transformă în paranoie. Mai pe înţeles, spunea el, dacă îţi imaginezi că eşti un nimic şi te crezi nimic…devii tâmpit.

Nelu Cocoloş, care îl cam credea dilimache pe Nietzsche Lambă, i-o zise de-a dreptul: Auzi, domnu filozofu, tâmpit eşti când te uiţi după năluci şi nu îţi trăieşti viaţa… Chiar aşa…mata crezi că o să faci gaură în cer, dacă te întrebi cât nimic ai dumneata în cap şi cât am eu?! Nietzsche Lampă fu străfulgerat de un vis al unei nopţi de vară! Se uită galant în ochii lui Cocoloş. Cocoloş sta ridicol de sincer în faţa lui. Se aştepta să îl pocnească, să îl insulte, să îl mucegăiască pe Cocoloş. Dar el, marele filozof, îi spuse: Prin gura ta a vorbit un gând al lui Epicur Varză, fără ca s-oştii! „S-ar putea”, zise Cocoloş.

Şi filozofu…îl învăţă pe Cocoloş, în acea seară magnifică, ce înseamnă ca simplitatea să acceadă în elitism cu o singură frază genială, sau maxim două, atunci când elita te configurează că ai fi bun de băiat de mingi. Şi, în sistemul de forţă culturist, îl învăţă să aibă stil, să aibă sobrietate, să aibă cutezanţă mârlănească, pentru că acestea sunt ingredientele succesului.

Când Nelu Cocoloş, îmbibat de materia craniană, de excrescenţa filozofică a lu filozofu se crezu taure neverosimil însă, deşi era get-beget filozof…nu fu primit în ograda celorlalţi filozofi de mai înainte, adică numiţii…ca să nu mai îi pomenim. Se văzu sfidat în filozofie! Şi înţelese că nu e de ajuns să fii filozof…ci trebuie să fii în acelaşi timp băiat de mingi şi filozof al nimicului.

Pentru prima dată, regretă că se înhaitase cu filozofii, care, când văd că unul e mai bun ca ei…se întorc su spatele, îi întorc spatele, nesuportând genialitatea lui Nelu Cocoloş, ucenic de-o noapte al lui Nietzsche Lambă. Şi, din invidie, sau, ca să zic aşa, din tulburare sufletească, Nelu Cocoloş reveni la masa lui preferată şi bău o juma kil de ţuică…ca să uite de filozofie. Şi aşa…între nimicul convenabil şi nimicul alterabil, între dorinţă de putere şi voinţă de geniu, între perplexant şi aberant…tot mai bună este ţuica!

Eu, naratorul, tind să le dau dreptate tuturor, deşi, sentimentalo-afectiv, zic că Nelu Cocoloş e mai de apreciat, pentru că a renunţat să mai vorbească despre nimic…când şi-a dat seama că e penibil.

Semnează: Anaximandru Gutuie.

Profilul religios al blogărilor din wp 100 şi alte… reflecţii

DSCF1937 -
Motto: „Cine vede în top 100 wp. ro un sandvici cu de toate…totuşi, trebuie să ştie, că peştii mari sunt mai mulţi de o singură culoare”.

Adică…acest aspect nu contează, dar, pe baza lui se clicărează! Pentru ca tot mai mulţi cititori ai noştri, cărora le place să fie atenţi la detalii, să aibă mult mai clară ideea topului ro pe wordpress, din punct de vedere religios, vom reda în cele ce urmează o mirosire a subiectului…care poate fi amendată pe ici pe colo.

Folosim configuraţia topului din 27 noiembrie 2007

Gramo’s World

Blogul lect. dr. Gheorghe Ştefanov, al soţiei sale şi al unei prietene*. Se declară ortodocşi, dar îşi botează copilul în ritul romano-catolic. Mai degrabă: liberi cugetători. Se autovotează şi se susţine prin prieteni în orgoliul primelor locuri tot timpul, deşi materialele sale nu îl arată mai deloc a cadru unversitar ci a inventator de discuţii sterile sau mai degrabă prosteşti.

La Pătrătosu

Blogul pastorului lect. dr. Marius David Cruceru, pastor baptist, la facultatea Emanuel din Oradea, simpatizantul cel mai penibil al ortodocşilor şi omul cu o ambiţie nemăsurată, care a reuşit, ca şi europarlamentarul român luteran de ieri, să se autopropună în stil mare cu lucruri puerile, care mai de care mai dubioase şi incoerente. Se auto-votează la greu şi e ajutat de coreligionari din spirit de frondă.

ECHILIBRU

Blogul domnului Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, care spune că este ortodox, deşi cei mai mulţi îl ţin de liber cugetător. Despre dumnealui ştiţi mai multe, cu siguranţă.

Pe aici nu toţi sunt importanţi pentru ce vrem noi să spunem, aşa că nu o să îi băgăm pe toţi în seamă.

bucurenci.ro

Dragoş Bucurenci a venit recent pe wp ca să…demonstreze. Nu ştim ce credinţă are…dar de ortodocşi ştim că îşi bate joc cu nonşalanţă. Aşa că prieten nu ne este.

Până aici nu prea avem prieteni…de nădejde în ale credinţei ortodoxe şi suntem pe locul 6 al topului. Deci nu o să-şi manifeste bucuria primii 6 dacă o să scriem lucruri teologice de mare fineţe.

Persona

Blogul Prof. [?] Dr. în teologie Dănuţ Mănăstireanu, apărut ieri pe wp, teolog baptist, care s-a mutat pe wp…să demonstreze… Deci şi acesta ne e… prieten. Se va auto-vota într-o fericire. Sperăm să greşim…dar nu cred că e cazul.

andreanum&co

Blog în/de familie + prieteni…autorii având aversiuni, antipatie faţă de …credinţa ortodoxă. Aici se vorbeşte genital la greu, adică cultural, şi emoţiile sunt…nestăpânit de vaste.

Aşa cu…aşa

Prof. liceal de engleză Cristian Lucaci din Iaşi, de la Colegiul Wurmbrand, de credinţă baptistă. El trebuia să fie schimbul de ştafetă…al lui Cruceru, venit ca să ne/mă bombardeze la rating, dar se pare că s-a schimbat… planul. A venit şi Mănăstireanu la pupitru, pentru ca să se arate cât de mult ştiu baptiştii să nu scrie...teologie.

Deci până aici avem o lipsă de ortodcşi de la un capăt la altul.

Adelix

Studentă, singură, viitoare jurnalist [?], de credinţă adventă. Slobodă la gură când plouă…şi când bate vântul.

Pe locul 21 numai, într-o ţară majoritar ortodoxă…Despre Taina Căsătoriei.

Un blog ortodox, al unei domnişoare din Iaşi, mi s-a spus numele dânsei, sprijinită de membrii curentului [nu e prea mult spus?!] „tradiţionalist”, fără faţă, care copie cărţi ortodoxe şi le pune pe blog, fără accente personale. Adică ne interesant şi nedăunător pentru activiştii baptişti de pe wp., care au făcut din scrisul aici un motiv de orgoliu suprem! E o întrecere socialistă dacă eşti baptist şi nu scrii…pe wordpress!

Clujul Evanghelic

E un blog al ramificaţiilor neoprotestante din Cluj…dar e opera tot a unui baptist. Şi când te gândeşti că nici 20 de inşi baptişti, fac toată campania asta de clicăreală pe wp, ca baptiştii, de 6% reprezentare în România să fie primii la producţia de furaje la hectar…mă apucă groaza faţă de ce o să facă pastorul Tokes la UE, când e trimis drept cal troian pentru… România. Dânsul ce va vrea anexarea, mătrăşirea, denivelarea, scurgerea Transilvaniei în vreo eprubetă, pentru ca să o pună la vreun muzeu ungar?!

Ne trecem din vedere din top, astăzi fiind pe locul 25, după ce în fiecare zi, de vreo lună, avem numai peste o mie de vizitatori în mod zilnic. Însă nu pentru că nu are lumea ce citi la noi…ci pentru că ratingul nostru nu e manipulat şi vine cine vrea şi când vrea…pe când în alte părţi lumea se votează la greu…dar scriu prost, execrabil de prost. De ce nu începem să ne întrecem în deşteptăciune, în bun simţ, în cărţi citite şi prezentate frumos, în proiecte grandioase ca să îi folosim şi pe alţii, dacă tot ne doare fundul stând pe scaun şi ochii de la văzut ecranul?

[vom da o urmare altă dată]

Concluzia primei părţi: dacă vrea vreun baptist să demonstreze ceva, din punct de vedere puncte-puncte [nu ne-a dovedit nimeni nimic până acum, decât că se votează cu un fanatism stoic]…unui preot ortodox, nu are decât să ne dea nouă lecţii, nouă personal, pentru că alt blog de teologie, cultură şi informaţie ortodoxă nu mai există în primele 30 din top.

Urmăriţi regulat blogurile baptiste…şi veţi vedea semnale clare de luare în derâdere ale unor acţiuni ale noastre, ale ortodocşilor, dar şi gradul de enervare crescândă a acestora, de disperare, că din ei nu emană lucruri prin care să ne…flateze bunul simţ şi poate şi inteligenţa.

Părerea noastră, ultra-personală, e că teologii baptişti care vin în wp nu vor să ne prezinte teologia lor, că le e ruşine cu ea…ci ei sunt numai veniţi… la produs. Scuze: la evanghelizat…Mă mir de ce nu s-au trezit şi mormonii, iehoviştii, adventiştii, catolicii…să facem aici o târlă teologică. Dacă ar veni mormonii pe wp 100 s-ar prinde cu Pătrăţosu în horă sau…ar merge pe cont propriu? Dar adventiştii? Dar catolicii? Viitorul… poate naşte monştri…

Pr. Dorin.

„Mi-aştept amurgul”

E o poezie a lui Blaga, din primul lui volum de poezii, din 1919, Poemele luminii. Pentru noi are o semnificaţie aparte, pentru că este poemul care ne-a determinat să începem să scriem poezie, în adolescenţa noastră. E una dintre puţinele poezii ale lui Blaga profund ortodoxe. În general, lirica lui Blaga este o mixtură de cuvioşie şi erezie. Am explicat deja acest lucru în alte articole, pe blogul Teologie pentru azi – articole pe care le găsiţi dacă accesaţi postul de aici, şi care se integrează perfect în categoria la care sunt înscrise pe acest blog analizele noastre literare referitoare la Blaga.

Însă acest poem este profund ortodox şi el ne-a făcut să întoarcem privirile minţii spre interiorul sufletului nostru. Blaga ne-a învăţat prin această poezie că sunt stele în om, că omul are lumini multe în el însuşi. Începeam să percepem această realitate duhovnicească, dar nu puteam să o conştientizăm prea bine. Ţinem minte că prima poezie pe care am scris-o era una în care asemănam stelele cu lumânări aprinse pentru oameni.

Am fost surprinsă, mult timp după acest debut literar privat al nostru, să facem cunoştinţă cu exact aceeaşi stare de spirit, într-o poezie a lui Grigore Alexandrescu, în care el priveghea într-un cimitir, iar stelele erau lumânările aprinse pentru cei adormiţi. Şi tot Alexandrescu descrie impresionabilitatea sa în faţa flăcării de la candelă, care arde liniştit, în timpul privegherilor sale nocturne.

Am spus toate acestea pentru că şi pe noi ne-au impresionat, în copilărie, câteva lucruri, în legătură cu care nu puteam să desluşim atunci motivaţia emoţiei noastre: lumina de seară, flacăra lină şi blândă a lumânării (mai ales licărind în semiîntuneric), stelele de pe cerul nopţii, tăcerea adâncă. Acestea se întâmplau cu mult înainte ca noi să venim la Biserică.

Aşa încât am tresărit imediat când am citit poezia lui Blaga, despre stelele care stau ascunse în om:

În bolta înstelată-mi scald privirea –
şi ştiu că şi eu port
în suflet stele multe, multe
şi căi lactee,
minunile-ntunericului.
Dar nu le văd,
am prea mult soare-n mine
de-aceea nu le văd.
Aştept să îmi apună ziua
şi zarea mea pleoapa să-şi închidă,
mi-aştept amurgul, noaptea şi durerea,
să mi se-ntunece tot cerul
şi să răsară-n mine stelele,
stelele mele,
pe care încă niciodată
nu le-am văzut.

Pentru cei care nu ştiu, soarele este pentru Blaga soarele patimilor, incandescenţa pasiunilor juvenile. Nu au decât să citească un alt poem binecunoscut din acelaşi volum, Linişte (vă mai amintiţi refrenul său: Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud / cum se izbesc de geamuri razele de lună), pentru ca să regăsească aceeaşi metaforă a patimilor fierbinţi, cu referire la cei tineri, cu sânge tânăr încă-n vine, / cu patimi mari în sânge, / cu soare viu în patimi.

Patimile sunt aici, la Blaga, exact ceea ce înţeleg ortodocşii prin patimi păcătoase, că doar Blaga era fiu de preot şi absolvent de seminar teologic. Aşa încât, atunci când el spune am prea mult soare în mine, solaritatea aceasta nu este una fericită, benefică, nu este o lumină spirituală, ci expresia de mai sus este un oximoron duhovnicesc, denumind un soare întunecat, ce reprezintă focul patimilor demonice care clocotesc în omul păcătos.

Însuşi poetul consideră o nefericire prezenţa în el a acestui soare al patimilor necurate. Constatarea şi regretul lui sunt ale omului care simte că a fost chemat în lume pentru un scop cu mult mai înalt decât a trăi sub soarele acestei lumi trecătoare, sub acest soare material, şi cu inima aplecată spre pământ şi spre lucrurile pieritoare.

Dorul lui de viaţa veşnică se aprinde privind cerul înstelat, cerul cu stele pe care Eminescu, în urma lecturilor sale din Scriptură şi din cărţile Bisericii, îl numea catapeteasma lumii (în Scrisoarea I). Pentru că cerul înstelat este catapeteasma naturală pe care ne-a creat-o Dumnezeu, ca să intrăm cu mintea dincolo de ea, în înţelegerea faptului că există un singur Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul (Fac. 1, 1) şi despre a Cărui slavă povestesc cerurile (Cerurile povestesc slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria, zice Ps. 18, 1). Iar catapeteasma din Biserică este chipul Împărăţiei Cerurilor, cu Soarele Hristos şi stelele Sfinţilor pe ea.

Aşadar, Blaga privea cerul înstelat, şi a avut o luminare a harului, cuprinzându-l dorul după viaţa veşnică şi după cerul netrecător al Sfinţilor. În acel moment şi-a dorit să vină mai degrabă ceasul morţii, să apună soarele patimilor şi să răsară stelele descoperirilor dumnezeieşti, precum şi adevărata frumuseţe duhovnicească a sufletului său, aşa cum a fost creată de Dumnezeu, frumuseţe care, încă în viaţă fiind, era eclipsată de soarele grosier al patimilor pământeşti.

Moartea, semnalată prin metaforele amurgul, noaptea şi durerea, înseamnă despărţirea de trup şi de alipirea pătimaşă de cele trupeşti, ieşirea în lumina dumnezeiască, acolo unde răsar stelele frumuseţii spirituale pe care a zidit-o Dumnezeu în noi, când ne-a făcut după chipul şi asemănarea Sa.

Acesta este adevărul dogmatic al Bisericii Ortodoxe, pe care Blaga l-a exprimat aici poetic.

Însă merg după moarte în lumina dumnezeiască numai cei care au trăit drept şi cuvios sau care s-au pocăit pentru păcatele lor. Ceea ce ne dorim să fi făcut şi Blaga înaintea morţii.

Psa. Gianina Picioruş

Dacă nu vom mai fi exclusivişti…vom vedea ce palpită în mulţi oameni

DSCF1936 -

Motto: „Cărţile nu se bat între ele, ci stau toate pe acelaşi raft, oricare ar fi ele. Numai tu trebuie să ştii să alegi, fără teamă, din tot ce citeşti şi ce vezi”.

± Michael Cameron, Transfiguration Christology and the Roots of Figurative Exegesis in St. Augustine, in Studia Patristica, vol. XXXIII, ed. by Elizabeth A. Livingstone, Ed. Peeters Publishers, Louvain, 1997, p. 40-47./ Augustin „citeşte prefacerea/schimbarea pe care o are în vedere Filip. 3, 21, [ca pe o realitate] eclesialo-hristocentrică şi nu ca pe una eshatologică, referindu-se în primul rând la efortul de a ne umple de puterea lui Hristos din trecut şi la Biserică la timpul prezent, mai degrabă decât la umanitatea credincioasă a viitorului. Pentru Augustin schimbarea nu este un eveniment izolat de lucrarea pământească a lui Iisus sau de Judecată ca un eveniment eshatologic. Pentru că rolul lui Hristos de Mântuitor, asumat de Domnul nostru prin întrupare, continuă să desăvârşească” pe oameni, p. 43.

Autorul insistă asupra faptului că mântuirea este o lucrare a lui Hristos ca Mântuitor şi pentru noi cei de azi, pentru că El lucrează în noi mântuirea ca Mântuitor al nostru. Mântuirea aşadar, nu vine din trecut, pentru că Hristos, Mântuitorul nostru, Care a murit pentru noi, ne mântuieşte şi astăzi la fel, ca pe toţi ai Lui, pentru că El lucrează în noi, cu ajutorul nostru, mântuirea. O realitate teologică foarte importantă, care trebuie susţinută foarte concis în lucrările noastre, pentru că nu istoricizează relaţia noastră cu Hristos, ci Hristos e mântuirea noastră prezentă, e privit într-un prezenteism dialogic, intim, în viaţa noastră./

± Oscar Cullmann, The Christology of the New Testament, Translated by Shirley C. Guthrie and Cahrlkes A. M. Hall, Ed. The Westminster Press, Philadelphia, 1956. / P. 64-65: „Prepoziţia pentru sau în locul, care este fundamentul ideii de reprezentare, joacă un rol important în Is. 53; 43, 6 şi 49, 8, unde se pune pe seama Robului [Domnului] sarcina de a restabili legământul dintre Dumnezeu şi porul Său”. / Cullmann consideră că vocea din cer este de fapt o citare a pasajului din Isaia despre Robul Domnului, cf. p. 66. [ Adică a locurilor: Is. 42, 1; 53, 11; 59, 7 şi Ps. 2, 7, cf. p. 68] şi o mărturie a faptului că El suferă pentru alţii şi nu pentru Sine./

Conexiunea dintre Botez şi moartea lui Iisus apare la Sf. Ignatie, cf. Efes. 18, 2 : p. 68/

± Alexander Golitzin, Revisiting the „Sudden”: Epistle III in Corpus Dionysiacum, în format pdf., 10p., extras, p. 482-491, cf. sursa. / Părintele Alexander vrea o regândire în acest articol a particulei biblico-patristice „îndată”, care e o particulă esenţială în descrierile epifanice, extatice, dar numai ca semnalare a extazului şi nu ca înlocuire a lui./ „Moise intră …la tronul slavei divine, în lumina slavei”, p. 1//482.

Cf. n. 3, p. 1 //482 parusia este echivalentul şhekinei, a slavei divine. / Particula „îndată” e problematizată în p. 6/487, cf. F. Ap. 9, 3; 22, 6; Lc. 2, 13; Mc. 13, 36; Lc. 24, 31; Maleahi 3, 1. / Îndată [ cu sensul de deodată, imediat, fără veste n.n.] apare lumina lui Hristos şi la Sf. Antonie cel Mare, cf. Vita Antonii 10, în PG 26, col. 860A, apud n. 29, p. 7//488.

Un subiect fascinant şi foarte productiv teologic.

± Joannes Chrysostomus, In Isaiam, Vidi dominum [homiliae 1-6], cf. Jean Chrysostome, Homillies sur Ozias, Ed. Du Cerf, Paris, 1981, p. 42-228, ed. J. Dumortièr, en SC 277. / În TLG 498.1.1.1.-498.6.4.7.9. / „De ce se spune că acesta era înălţat şi că este şi măreţ? [Is. 6, 1] Nimic altceva nu se arată prin faptul că e înălţat decât că e semn a toată lucrarea şi puterea şi tăria celor de sus”, cf. 21.054. în TLG./

± Venerabilis Bedae, Epistola ad Eumdem Accam, De templo Solomonis, in PL 91, col. 735D-808A./ Cf. col. 737C : Casa Domnului este construită de Solomon ca un chip al „Sfintei Biserici universale” [sanctae universalis Ecclesiae]. / Col. 740B, în PL 91, Sf. Beda spune că Sfântul Dionisie Areopagitul a trăit în vremea Apostolilor: „Qualis ipsis apostolorum temporibus Dionysius Areopagita”… Adică nu e pseudo. / În PL 91, col. 781C: „Cu adevărat [este] că Noul Testament nu ne-a predicat nouă altceva decât ceea ce Moise a predicat mai înainte şi [la fel] şi Prorocii. Acolo unde litera Vechiului Testament ascundea pe Domnul, [acolo] era nădejdea harului Celui Nou”, a Legământului celui nou. /

Cf. Pl 91, col. 787C: din Sem au ieşit cei din Asia, din Ham cei din Africa şi din Iafet locuitorii din Europa./ PL 91, 803C: „Abel e coroana/cununa Mucenicilor, Enoh a fost ridicat de Domnul la cer, Noe se mântuieşte într-un mod minunat de potop, Lot e ospitalier, Avraam este Părintele ascultării, Iosif se arată plin de curăţie şi de nevinovăţie”. /

Cf. PL. 93, col. 445C, Sf. Beda identifică norul care umple templul lui Solomon la sfinţire [III Regi 8, 10 cu slava lui Dumnezeu, aducând garanţie a acestui fapt pe Lc. 2, 14. / Venerabilis Bedae, Quaestiones super libros Regum, in PL 93, col. 429D-456A./

± Despre Cabală, siteul de aici./Pierre Struve, Dieu est lumière, en Contacts, nr. 65 [1961]], trim. I/ Pr. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos – lumina lumii şi îndumnezeitorul omului, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1193./ Pavel Florenski, Iconostasul, trad. de Boris Buzilă, Bucureşti, 1994./ Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Popescu, Logosul divin şi unitatea într-o lume secularizată, în Glasul Bisericii, LIX [2003], nr. 9-12./

Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, Relaţiile treimice şi viaţa Bisericii, în Ortodoxia XVI [1964], nr. 4./ Paul Evdokimov, Cunoaşterea lui Dumnezeu, trad. din lb fr. şi prefaţă de Pr. Vasile Răducă, Bucureşti, 1995. /

Pr. Dorin.

Drd. Danion Vasile: unul din promotorii manelismului teologic în România [studiu de caz]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=c68LfVqv7ug]

Dedicăm colegului Danion Vasile această melodie clasică din repertoriul naţional, foarte gustată de publicul de gen, pentru a sublinia faptul că autorul trilurilor de mai sus se adresează unui segment falimentar de public, stagnant ca şi al lui, şi că, în cadrul publicului amândurora nu se suportă…alt fel de muzici, ci numai muzica grupului. Dacă nu eşti manelist sadea sau manelist teologic…publicul te sfâşie, dacă ai mişcat din front. Fila video şi textul acesta a fost scris după terminarea articolului de mai jos, nevrând să pun poza autorului căruia i l-am dedicat, pentru că şi aşa e notorie. Sau, nu?!…

*****

Pledoaria noastră de astăzi s-ar fi putut numi, tot la fel de bine: „Monologul: dialogul care ne place nouă”, „Cărţi pe bandă rulantă sau despre urechismul teologic care nu suportă munca smerită de cercetare teologică” sau „Conferinţele neoconferenţiarilor români: prilej de comerţ teologic”. Însă, conform cu titlul de blog al confratelui Danion, unul smerit cu siguranţă, în care teologia sau opiniile teologice par a se confunda cu numele său şi a-l înghiţi cu totul, am convenit să folosim titlul de mai sus, pentru ca evaluarea noastră valorică să aibă targhetul ei, prezent încă din titlu.

Cu indispoziţia, de a nu se crede faptul că, dacă am o poziţie critică faţă de el înseamnă că îl invidiez pentru ceea ce face, mă voi exprima tot la fel de concis şi de sincer ca faţă de colegul Drd. Mihail Neamţu.

Cazul colegului Danion diferă fulgerător de mult faţă de cel al colegului Mihail şi e la polul opus al acestuia. Dacă la Mihail cercetarea ştiinţifică teologică frugală avea superbia celei care dă lecţii teologilor de orice fel, pe premisa că nu au racordare la un limbaj teologic apriat, la colegul Danion avem de-a face cu lipsa cercetării ştiinţifice teologice, de orice fel ar fi ea, şi cu însăilarea de povestiri nenumărate, de propuneri de sine repetate şi de renegare a teologilor cu teologii învechite pentru părinţi duhovniceşti cu un limbaj învechit.

Dacă Mihail e hip-hoperul limbajului teologic elevat, dar fără experienţă duhovnicească, Danion, cu aceeaşi lipsă de experienţă duhovnicească, esenţială în domeniul teologiei, este manelistul limbajului teologic predicatorial, cel care a intuit că poveştile încă prind la public şi de aceea pot fi livrate pe bandă rulantă.

Conferinţa sa de aseară, la care am fost invitat în mod special [îi mulţumim pentru cărţile primite cadou!] a avut darul de a-mi lămuri enorm de multe lucruri, în ciuda plictiselii sufleteşti pe care mi-a provocat-o. Mai întâi de toate, am înţeles cum se formează pasivitatea unui mare număr dintre tinerii ortodocşi, dar, mai ales, m-a ajutat să iau o decizie majoră: să nu mai particip niciodată la astfel de şezători exclusiviste, unde eşti pus pentru patru ore să asculţi monologuri decalibrate, cu care nu poţi interacţiona şi, bineînţeles, unde autorii lor cred că nimeni nu are nicio poziţie…specială sau diferită de a lor.

Colegul Danion a confiscat, în spaţiul românesc, prin incursiunile sale prin ţară, bineînţeles profitabile financiar şi creatoare de imagine, înţelesul lui confero, adică al conferinţei, crezând că a purta împreună o discuţie, un dialog, ceea ce înseamnă în mod autentic conferinţă înseamnă monolog, adică vorbirea de unul singur. Asta prima la mână.

În al doilea rând a transformat ideea de expunere teologică într-o dezlânare lingvistică, fără nicio muncă de cercetare prealabilă şi unde, poţi să îţi aminteşti despre ce vrei şi ce nu vrei în acest format predicatorial…că şi aşa titlul expunerii nu are nimic de-a face cu conţinutul.

Nu îmi pot închipui o conferinţă teologică fără vreo 4 luni de muncă de cercetare şi de reflecţie la buna poziţionare a membrelor unui discurs teologic, pentru ca, să arăt unui public care ar veni să mă asculte, că am muncit pentru el, că m-am zbătut şi că acestea sunt datele eforturilor mele de cercetare asiduă, conformă cu tema propusă. Pentru noi o conferinţă este echivalentul unui capitol de teză doctorală, unde amatorismul nu are ce căuta şi unde munca e muncă şi adevărul e adevărul care sare din texte şi nu sare din…auzite.

Pentru subiectul său de aseară: Eu şi Hristos, care poartă marca lui Bultmann, adică a subiectivismului hristologic, mai degrabă decât a lui Stăniloae sau a lui Iustin Popovici, care vorbesc despre personalismul dialogic, în mod extraordinar, adică, dacă erai genial la culme, sfârşeai pregătirea în 4 luni pentru conferinţă şi începeai cu Hristos al VT, al NT, cu Hristos al Apostolilor, cu Hristos al Sinoadelor, cu Hristos al evului mediu, cu Hristos al iluminismului, cu Hristos al comunismului, cu Hristos al postmodernilor, încheind cu Hristos al Monicăi, elevă în clasa a 11-a, care se droghează şi a fost violată în veceul liceului, într-o pauză…şi sala trebuia să aplaude minute în şir. La o asemenea muncă perplexantă sala trebuia să fie în delir. De ce? Pentru că tu expuneai ceva nou, ceva uluitor de frumos, munca ta făcută cu sfinţenie şi ei erau mulţumitori pentru asta.

Dacă vrei să instruieşti trebuie să te pregăteşti ascetic ca să vorbeşti şi nu să frunzăreşti nişte cărţi, mergând pe premisa, la mine la conferinţe vin numai copii cu capul mic, cărora eu le spun poveşti, gândindu-mă că sunt un părintele Cleopa de la Sihăstria care vorbesc în snoave, dar, pe copertă, scriu că sunt doctorand în Patrologie ortodoxă în Grecia.

Am avut sentimentul persistent aseară, că în persoana lui Danion am un manelist în ale teologiei şi nu un patrolog, care încearcă să scoată surâsuri şi râsete uşoare, care divaghează din poveste în poveste, care dă impresia că toţi Sfinţii Părinţi sunt numai cei pe care îi poate citi toată lumea în română, că se cam plimbă degeaba prin Grecia, că nu am văzut nicio schimbare de caracter şi nici de nivel teologic în discursul său, ci că revinde un discurs al anilor 70-90, deja expirat, al poziţionării cerbicioase [de le cerbicie] împotriva: ecumenismului, masoneriei etc., deja subiecte fără relevanţă pentru public, arhi-măcinate în gol, neintuind miza momentului.

Însă, grija pentru a i se vinde cărţile atinge cote chicioase. Toate cărţile sale publicate până acum, făcute în grabă, amestecate cu rugăciuni şi extrase din alte cărţi, erau înşirate în faţa podiumului, lângă o Sfântă Icoană care trebuia să dea impresia că ne aflăm într-un sanctuar în sala Dalles…Erau aduşi numai prieteni ca să îl vorbească de bine. A început să îşi promoveze fiul de 9 ani, ca pe o mare speranţă…şi are o nespusă grijă la cultul personalităţii gonflate pe care şi l-a creat.

De aceea nu m-a mirat de ce nu doreşte să aibă întrevederi directe cu cei care îl ascultă, pentru că mitul Danion are fundamente fragile şi se prăbuşeşte repede.

Mai mi-au atras atenţia şi alte lucruri interesante. Spre exemplu modul extremist, dar profitabil, în care înţelege ideea de ascultare faţă de duhovnici. Dacă duhovnicul X sau Y i-a dat binecuvântare pentru a vorbi…înseamnă pentru el că nu va greşi cu nimic din ceea ce va spune sau că poate să spună orice, pentru că şi aşa el e… ortodox tradiţionalist. Sintagma a fost decredibilizată la culme…dar e o poveste lungă.

Toate propunerile de sine faţă de public se fac fără pudoare, colegul nostru erijându-se în director de conştiinţă la nivel naţional, dând peste nas unui mitropolit, unui patriarh al României, unor teologi români care nu ies să propovăduiască Cuvântul [?!!!!!!]***, cum spunea colegul său de carte manelistă, adică scrisă după ureche, Laurenţiu Dumitru [ei doi îşi scriu prefeţele reciproc, flatându-se unul pe altul]…şi el, e singurul mohican al acestui pământ, adică singurul evanghelizator al poporului român. Orgoliul său, bineînţeles teologic, nu este evident pentru nimeni!

Greşit, frate Danion! Mai e încă un evanghelizator ca dv., tot la fel de aprig convins că e genial, şi îl cheamă Marius Cruceru, e pastor baptist şi lector universitar la facultatea baptistă din Oradea…şi acesta este evanghelizator nu numai peste România, dar peste tot sud-estul Europei, ocupându-se împreună cu ceata sa, de evanghelizarea ortodocşilor. Şi acesta se laudă, că acolo unde propovăduieşte colegul Laurenţiu Dumitru Ortodoxia, adică în Oltenia, el face ravagii predicatoriale…

Scrisul colegului Danion Vasile are ceva din Sandra Brown pe care o citeau fetele tinere imediat după revoluţie: sentimentul facilului, al abordabilului care pare să te ajute. El scrie simplist dar imită [ a se citi: vorbeşte] în stilul celor consacraţi, al Părinţilor duhovniceşti, nu simte ridicolul situaţiei deloc [înfiorător pentru noi!] şi crede că poţi să explici pe cele mici dacă nu eşti mare. El vine şi ne serveşte gogoaşa că vorbeşte pentru tineri lucruri de lapte duhovnicesc, ca un alt Pavel. Însă, nu ne-a dat niciun motiv să credem că delicateţea şi duhovnicia, că măreţia şi candoarea sunt dincolo de un limbaj apropiat tinerilor, ci numai că exclusivismul său şi vandabilitatea discursului nu ajută unei creşteri duhovniceşti reale a tinerilor.

Dacă nu eşti mare nu poţi vorbi pentru cei mici. Iar dacă nu eşti mare şi nu ştii să vorbeşti în limbajul lor…o să caşte. Nu pentru că tu nu ai niciun adevăr să le spui, ci pentru că tu nu îi asculţi. Poziţionarea fariseică şi cu aplomb în faţa unui public ascultător, pentru care nu te trudeşti, ci vii doar cu trei date incoerente, este un faliment predicatorial.

Din punctul nostru de vedere caravanele de orgoliu ale colegului Danion prin ţară sunt infuzatoarele următoarelor idei, ca să înţeleagă toţi ce vrem să spunem:

1: Eu, Danion Vasile…sunt singurul care vorbesc în ţara asta teologic, ortodox …şi încă nu sunt preot, atenţie!

2: Toţi ceilalţi preoţi şi ierarhi nu ştiu să vorbească ca mine…Sunt unic! Sunt providenţial! Sunt scăparea şi luminarea voastră!

3. În viaţa mea s-au întâmplat multe minuni, se întâmplă, am întâlnit oameni speciali, deci şi eu…sunt special şi sfânt.

4. Eu cunosc tinerii, eu cunosc cum stă treaba cu ecumenismul care e de la dracu, eu nu suport masoneria, eu sunt împotriva celor care păcătuiesc…cumpăraţi-mi cărţile!

5. Singura modalitate în care se poate vorbi ortodox e cea a mea, eu sunt deţinătorului ei…şi toţi trebuie să vorbească tot la fel de prost ca şi mine…ca să fie ortodocşi tradiţionalişti.

6. Eu sunt tradiţionalist, fac ascultare de duhovnicul meu, sunt doctorand, tată de familie genială…sunt de canonizat!

Dacă hip-hopismul teologic era virulenţă antiierarhie şi antiteologi „necrozaţi”, survolare pe de-asupra realităţilor şi a câmpiilor „păşuniste” [cazul Mihail Neamţu], manelismul teologic constă în scrierea de cărţi după ureche, le facem repede şi nu aducem nimic nou, îmbinăm poveşti cu duiumul şi ne erijăm în sfinţi şi denigrăm ierarhia pentru că nu e activă ca noi [cazul Danion Vasile]. Adică avem de-a face cu fanatisme juvenile de oameni în prima maturitate, care nu ne propun proiecte teologice vaste, restauratoare, gen Filocalia, Vieţile Sfinţilor, Sf. Scriptură încă odată tradusă, Comentarii la lumea postmodernă şi la istoria Bisericii, adică metanaraţiuni şi încearcă amândoi să iasă în faţă cu împachetarea unor idei deja uzitate, unor lucruri comune, pentru ca să nu vexeze psihicul cititorilor cu noutatea.

Însă…disputa de idei sau ideile de conştiinţă, ştiu că nu prind, la aceşti oameni ai imaginii, imagine pe care o vând pe bani. Cea mai mare problemă a celor doi, ştim asta, nu sunt criticile constructive, nu dau doi bani pe ele, pentru că au intrat în starea de nesimţire patologică, o stare pe care ţi-o aduce popularitatea nemeritată, ci e aceea de a… nu pierde din vânzări.

Ca şi atacul calomniator [nu a fost nicidecum un drept la replică. Nici nu ştim dacă poate să facă asta!] al lui Claudiu Târziu, de pe blogul său, ca reacţie la faptul că i-am stricat piaţa fără să vrem, vânzarea de carte, tot la Dalles, cu o întrebare tradiţionalistă … şi eforturile demolatoare ale lui Danion la adresa teologilor academici din România, se înscriu în circuitul afacerilor găştilor ortodoxe, adevărate fortăreţe ale exclusivismului, care tipăresc şi vând carte teologică şi care, deja se cred monopolizatorii gândirii ortodoxe din România, ca şi când teologii s-ar instrui numai din ce traduc editurile ortodoxe româneşti.

Concluzia pledoariei noastre e aceea că: Danion nu creează conştiinţe profund ortodoxe şi româneşti în acelaşi timp, prin discursurile sale, apte să facă faţă confruntărilor reale şi vieţii de zi cu zi, ci le dă o copie a propriei sale stări de ghetoizare, unde a nu face e mai important decât a face, unde entuziasmele tinereşti sunt strânse de gât în loc să fie învăţate să zboare şi unde acreala e considerată entuziasm şi entuziasmul edulcorat e denumit drept râvnă.

Însă, bineînţeles, fiecare are dreptul să aleagă ce vrea. Poţi să asculţi pe cine vrei, ce vrei, când vrei, unde vrei…şi fanii săi vor merge pe mai departe, fără siguranţă, la conferinţele sale. Însă, am scris aceste lucruri [ştim că va veni să le citească şi îi va părea rău că ne-a invitat, dar nu de ieri ştiam aceste lucruri] pentru ca să ştie că îl ştim, că nu ne entuziasmează cu teme neaprofundate şi nici cu bădărănia exclusivistă cu care ne-a tratat aseară, într-un mod incalificabil.

Dragul nostru coleg, dacă vă este frică de o întrebare, pe care nu puteţi să o ascultaţi până la capăt, şi vă isterizaţi atât de uşor, dv., care sunteţi vale a liniştii, cavitate a bunei voiri şi munte al smereniei, nu dovediţi decât că vă e frică de propria dv. umbră şi că vă ştiţi nivelul! Vă dorim succes într-o călătorie cu care nu ne solidarizăm nicidecum! Din punctul nostru de vedere trăiţi într-o lume paralelă, care nu are nimic de-a face cu ortodoxul care lucrează la computer, cu femeia care dă cu mătura sau cu teologul care se înconvoaie zilnic de spate, asupra textelor sfinte, pentru a crea o jumătate de pagină de muncă de cercetare şi nu …4 ore de poveşti amalgamate.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Update 25 iunie 2008.

*** La insistenţele domnului Laurenţiu Dumitru dăm fragmentul de text citat din dumnealui în acest articol. E vorba de ultimul pasaj al paginii scanate, pe care o găsiţi aici.

Pr. Dorin

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

istanbul escort istanbul escort istanbul escort