DSCF1956 -

Motto: „Textul este sub copirait. Anunţăm poliţia română dacă nu…ne furaţi ideea despre nimicul convenabil!”.

Ce am să scriu acum e …terifiant. E povestea discuţiei dintre Platon Urechelniţă şi Aristotel Sclifositu, o discuţie filozofică get-beget. Ambii din România, ambii cu apetenţe silogistice, ambii intrauterizând cu ideea, că orice idee este implauzibilă dacă nu le aparţine. Şi este interesat, că în sistemul lor ermetic, incidenţa ideii asupra microclimatului neuronal niciodată nu face zbang-zbang, ci zbang-zbing, de unde…şi intoleranţa lor vădită la ideile altora.

Nu pare mare, diferenţa între zbang-zbang şi zbang-zbing…şi totuşi nu te poţi înţelege cu ei în niciun chip. Leibniz Guturai, verişor cu Planton Urechelniţă, a vrut să îi convertească la mimetism filozofic. În ce constă această nouă tehnică de… umflare a muşchilor? Mimetismul filozofic e un fel de ghiveci filosofic unde lumea e văzută prin orizontul: ţiplei. Ţipla de plastic, mai roşie sau mai maronie…înconjoară tot acest defileu al părerii de sine, într-o grandioasă perspectivă a…nimicului.

Dacă la Platon Urechelniţă, nimicul, ca o formă de enervare perpetuă viza mai mult bolboreseala savantă…la Leibniz Guturai, bolboroseala şi sclifoseala despre nimic…se transforma într-un… nimic convenabil. Însă, destructurarea ideatică s-a produs atunci când Kant Mămăligă l-a apostrofat dur pe Aristotel Sclifositu, asupra faptului că nimicul convenabil nu poate fi autentic, până când ţipla nu poartă o… marcă. Aristotel Sclifositu a tins, doar …a tins să îi dea dreptate. Şi atunci s-a fracturat relaţia, ireparabilă dintre Urechelniţă Platon şi Sclifositu Aristotel!

Primul a rămas la ideea lui veche, că nimicul nu poate fi savant dacă e nimic, pe când al doilea a susţinut, după acest Kant Mămăligă, că nimicul trebuie să aibă o marcă, indiferent dacă e convenabil sau alterabil. Şi modul de elocuţie al lui Aristotel Mămăligă a început să îl congestioneze nervos pe acesta până într-atât, încât nimicul convenabil a început să aibă infiltrare spre statutul de nimic alterabil, indiferent dacă numărul de cărţi era vândut sau nu pe piaţă.

Cărţile cu nimic alterabil erau mutiple, deşi nici prea puţine nu erau nici cele cu nimic convenabil. Numai că întrecerea se făcea nu numai întrei ei patru ci şi între alte elite, era o întrecere a elitelor. Aşa ceva era chiar insuportabil pentru Platon Urechelniţă! Ideea care îl frământa fundamental era aceea că nimic nu se poate schimba dacă l-a gândit el, că nimic nu este schimbabil. Adică o luptă între schimbabil şi imuabil, între logism şi silogism, între paralogism şi materialism, între îndoctrinism şi împrostinism.

Nietzsche Lambă considera, spre exemplu, dau numai un exemplu, fără supărare!, că toţi suntem proşti dacă pretextăm că nimicul, ca formă ultimă de reflecţie, nu seamănă cu lirica întrebare a existenţei: să beau sau să mănânc? Adică, în jocul formelor şi al contururilor, dinstanţa dintre ludic şi tâmpism…se transformă în paranoie. Mai pe înţeles, spunea el, dacă îţi imaginezi că eşti un nimic şi te crezi nimic…devii tâmpit.

Nelu Cocoloş, care îl cam credea dilimache pe Nietzsche Lambă, i-o zise de-a dreptul: Auzi, domnu filozofu, tâmpit eşti când te uiţi după năluci şi nu îţi trăieşti viaţa… Chiar aşa…mata crezi că o să faci gaură în cer, dacă te întrebi cât nimic ai dumneata în cap şi cât am eu?! Nietzsche Lampă fu străfulgerat de un vis al unei nopţi de vară! Se uită galant în ochii lui Cocoloş. Cocoloş sta ridicol de sincer în faţa lui. Se aştepta să îl pocnească, să îl insulte, să îl mucegăiască pe Cocoloş. Dar el, marele filozof, îi spuse: Prin gura ta a vorbit un gând al lui Epicur Varză, fără ca s-oştii! „S-ar putea”, zise Cocoloş.

Şi filozofu…îl învăţă pe Cocoloş, în acea seară magnifică, ce înseamnă ca simplitatea să acceadă în elitism cu o singură frază genială, sau maxim două, atunci când elita te configurează că ai fi bun de băiat de mingi. Şi, în sistemul de forţă culturist, îl învăţă să aibă stil, să aibă sobrietate, să aibă cutezanţă mârlănească, pentru că acestea sunt ingredientele succesului.

Când Nelu Cocoloş, îmbibat de materia craniană, de excrescenţa filozofică a lu filozofu se crezu taure neverosimil însă, deşi era get-beget filozof…nu fu primit în ograda celorlalţi filozofi de mai înainte, adică numiţii…ca să nu mai îi pomenim. Se văzu sfidat în filozofie! Şi înţelese că nu e de ajuns să fii filozof…ci trebuie să fii în acelaşi timp băiat de mingi şi filozof al nimicului.

Pentru prima dată, regretă că se înhaitase cu filozofii, care, când văd că unul e mai bun ca ei…se întorc su spatele, îi întorc spatele, nesuportând genialitatea lui Nelu Cocoloş, ucenic de-o noapte al lui Nietzsche Lambă. Şi, din invidie, sau, ca să zic aşa, din tulburare sufletească, Nelu Cocoloş reveni la masa lui preferată şi bău o juma kil de ţuică…ca să uite de filozofie. Şi aşa…între nimicul convenabil şi nimicul alterabil, între dorinţă de putere şi voinţă de geniu, între perplexant şi aberant…tot mai bună este ţuica!

Eu, naratorul, tind să le dau dreptate tuturor, deşi, sentimentalo-afectiv, zic că Nelu Cocoloş e mai de apreciat, pentru că a renunţat să mai vorbească despre nimic…când şi-a dat seama că e penibil.

Semnează: Anaximandru Gutuie.

Did you like this? Share it: