Poemul lui Miron Costin este considerat – şi studiat astfel în şcoli şi facultăţi – ca un „poem filosofic”, primul de acest gen din literatura română. Premisele unei astfel de interpretări se află în catalogarea personalităţii autorului drept „umanistă”, plecându-se de la faptul că şi-a făcut studiile în Polonia, la colegiul iezuit din Bar, pe când tatăl său, boierul Iancu Costin, se afla acolo în exil împreună cu familia.

Cercetătorii noştri s-au grăbit însă să tragă concluziile, concluzii favorizate şi de perioada comunistă, însă acestea nu pot rezulta din premisele pe care ni le oferă poemul. Adică studiile din străinătate, chiar şi într-o perioadă umanistă, nu ne conduc neapărat la concluzia că l-au transformat pe Miron Costin într-un umanist convins.

Iar prin umanism, după cum înţelege toată lumea de fapt, avem de-a face cu un concept denumit drept ideologie revoluţionară, prin care se scoate Dumnezeu din universul imediat şi e claustrat în transcendenţă, atenţia literaturii şi a ştiinţelor fiind îndreptată spre om, spre omul păgânizat, spre omul fără rădăcinile sale religioase.

Dar, sunt cronicarii noştri…umanişti?

Răspunsul nostru e acela, că în sensul prezentat mai sus, cu adânci consecinţe nefaste din punct de vedere teologic şi existenţial: nu, în niciun caz! Cărturarii noştri, cronicarii erau nişte mireni profund religioşi şi devotaţi Ortodoxiei.

Iar Miron Costin şi Constantin Cantacuzino sunt, cu prisosinţă, creştini ortodocşi autentici, cu o coştiinţă înaltă, cu o teologie profundă şi cu o cunoaştere vastă scripturistică şi patristică.

În cele ce urmează, ne vom întemeia afirmaţiile printr-o analiză a poemului Viiaţa lumii, pe care alţii îl consideră un poem filosofic, dar pe care noi îl caracterizăm, cu argumente solide, ca fiind profund teologic.

Ne întâlnim în cazul acestui poem [prima poezie în limba română, anterioară publicării psalmilor versificaţi ai Sfântului Dosoftei al Moldovei], cu o reiterare a disputei din Divanul lui Dimitrie Cantemir. Ca şi poemul lui Costin, şi opera lui Cantemir amintită acum e considerată ca fiind prima lucrare filosofică românească, însă, dacă o citim cu atenţie şi fără preconcepţii vedem că e profund teologică, că are profunde racordări scripturistice şi patristice.

Dacă vrem să comparăm poemul lui Costin cu Divanul lui Cantemir, observăm că ambele tratează o temă teologică: deşertăciunea lumii. Numai din punctul de vedere al credinţei ortodoxe se pot vedea lucrurile în această perspectivă.

Motto-ul poemului lui Costin e celebrul vers al Ecclesiastului: „Deşertarea deşertăciunilor şi toate sunt deşarte”. În predoslovia, în introducerea poemului, autorul afirmă că scopul redactării lui, pe lângă dovedirea virtuţilor limbii române e acela de a arăta că există cărturari şi în neamul românesc.

Dar, şi mai esenţial decât atât: e aceea, că el vrea să plece „voia” locuitorilor acestei ţări, spre învăţăturile Scripturii Sfinte:

„şi să fie spre învăţături Scripturii mai plecate a lăcuitorilor ţării noastre voe. Citeşte cu bună sănătate şi cât poţi mai vârtos de primejdiile lumii să te fereşti, cu ajutorul preaputernicului Domnului Dumnezeu. Amin.”

[va urma – aici]

Psa. Drd. Gianina Picioruş

Did you like this? Share it: