Zi: 1 decembrie 2007

George C. Papademetriou, The Human Body Acording to Saint Gregory Palamas, in ” The Greek Orthodox Theological Review, vol. 34 [1989], nr. 1, p. 1-9./ „Palamas rejects that the body is evil. For him, as for the Scriptures and the Church, sin that dwells in man is evil”, p. 4/ „the heart, that is, to the center of the psychosomatic reality of the human being”, p. 6./

„Marele argument pe care Palama l-a afirmat împotriva lui Varlaam a fost acela că Logosul dumnezeiesc S-a întrupat. Cum poate vorbi cineva de trup ca rău, dacă Dumnezeu S-a decis să ia trupul uman în Iisus Hristos? Palama spune că aceasta e o inefabilă comuniune [fellowship], aceea în care Hristos vine ca Frate al nostru, căci vine ca trup şi sânge. Hristos, Logosul dumnezeiesc, nu a venit numai ca suflet, nici cu un trup diferit de al nostru. Căci El a fost conceput în pântecele [the womb] Fecioarei, după cum a fost vestit prin Arhanghelul lui Dumnezeu. El a venit liber de păcat pe pământ”, p. 7-8/

Pr. Dorin.

Symeon Rodger, The Soteriology of Anselm de Canterbury, An Orthodox Perspective, in TGOTR, vo.. 34 [1989], nr. 1./ Anselm face confuzie între natură şi persoană. Autorul articolului spune că „persoana-ipostas nu poate fi separată de natură, care este ipostaziată în ea”, p. 22./ Hristologia lui Anselm, din acest punct de vedere, este nestoriană mai degrabă decât calcedoniană, p. 22./

Însăşi John McIntyre în cartea sa: „St. Anselm and his Critics”, Edinburgh, 1954, spune, în p. 170: „în interpretare…argumentul anselmian nu poate scăpa de concluzia, că el a avut virtual ideea de om în Dumnezeu Omul, care se oferea lui Dumnezeu ca satisfacţie, căci El cerea aceasta pentru oamenii păcătoşi”., apud. p. 23. /

„voinţa nu acţionează independent de persoana-ipostas”, spune autorul, „întrucât o natură nu poate acţiona sau nu poate exista aparte de persoana care o ipostaziază”, p. 23./ „În tradiţia patristică, libertatea şi ascultarea sunt văzute ca inseparabile. Treimea Însăşi este o desăvârşită comuniune a iubirii, dar nu numai a iubirii, ci putem îndrăzi să spunem, şi a ascultării. Căci, ca o singură natură comună pentru mai multe Persoane, Treimea formează prototipul pentru o existenţă comunitară a oamenilor”, p. 25. Acelaşi lucru spunea şi teologul român Dumitru Stăniloae: Sf. Treime e fundamentul, baza comuniunii dintre oameni.

„Modul de a fi al dumnezeirii [tro,poj u`pa,rxewj] este o desăvârşită dragoste reciprocă [mutual] a Treimii şi este deci o singură natură a oamenilor şi numai o singură comuniune cu Dumnezeu”, p. 25.

Autorul ne trimite la trei referinţe centrale pentru el: John Zizioulas, Existena ca şi comuniune [Being as Communion], Crestwood, 1985./ Eugene R. Fairweather, „Iustitia Dei” as the „Ratio” of the Incarnation, Paris, 1954/ Georges Florovsky, Creation adn Redemption, Belmont,MA, 1976/

Sunt citate Ambigua Sfântului Maxim, PG 90, Sf. Grigorie de Nyssa cu PG. 45 şi sunt folosite Cuvântările Sf. Grigorie de Nazianz în argumentaţie, cf. PG 36.

Un argument important e socotit: Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvântarea 45, PG 36, col. 635AB: „Este evident că Tatăl acceptă [jertfa lui Hristos] nu fiindcă El o cerea sau avea nevoie de ea, ci din iconomie, şi fiindcă omul trebuia să fie îndumnezeit prin umanitatea lui Dumnezeu” întrupat.

Ca o contrapondere la poziţia anselmiană, care vedea răstignirea Domnului ca o cerinţă automată din partea Fiului, pentru a ne plăti păcatul, autorul nostru arată că răstignirea nu are în calcul atât expierea noastră, plata pentru păcatul nostru ci are drept rol îndumnezeirea umanităţii lui Hristos, pentru ca prin umanitatea Sa, şi noi să ne îndumnezeim.

Adică autorul centrează hristologia de la atenţia la păcat la îndumnezeirea umanităţii Sale şi a omului în Hristos, aceasta fiind pozitivitatea frumoasă şi realistă, ontologic realistă a teologiei ortodoxe.

Pr. Dorin.

¥ Prof. Dan Ciobotea, Legătura dintre Moartea şi Învierea Mântuitorului Hristos, în MB, 1984, nr. 3-4.

¥ Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, „Să nu ucizi!” Temeiuri creştine pentru pace, în BOR 1-2/ 1964.

¥ Diac. Asist. Dr. Ion Bria, Aspecte dogmatice ale unirii Bisericilor creştine [teză doctorală], în ST XX [1968], nr. 1-2.

¥ Pr. Prof. D. Stăniloae, Mişcarea ecumenică şi unitatea creştină în stadiul actual, în Ortodoxia nr. 3-4/1963.

¥ Prof. I. G. Savin, Precizări şi reconsiderări în jurul problemei „fraţii Domnului„, în ST 5-6/1961.

¥ Pr. Prof. I. Rămureanu, Evenimentele istorice înainte şi după Sinodul de la Calcedon, în ST 3-4/ 1970.

¥ Diac. Emilian Corniţescu, Temeiuri ale preacinstirii Maicii Domnului în Vechiul Testament, în Ort. 3/1980.

¥ Drd. Stoinea Liviu, Desăvârşirea creştină după Sfântul Simeon Noul Teolog, în ST XXXVII [1985], nr. 5-6, p. 390-407.

¥ Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Taina Euharistiei, izvor de viaţă spirituală în Ortodoxie, în Ort. 3-4/1979.

¥ Pr. Prof. D. Stăniloae, Sinteză eclesiologică, în ST VII [1955], nr. 5-6.

¥ Drd. Pr. Ilie Moldovan, Teologia Sfântului Duh după „Catehezele” Sfântului Simeon Noul Teolog, în ST XIX [1967], nr. 7-8, p. 418-431.

¥ Pr. Prof. D. Stăniloae, Sfântul Duh şi sobornicitatea Bisericii, în Ort. XIX [1967], nr. 1.

¥ Idem, Biserica universală şi sobornicească, în Ort. XVIII [1966], nr. 2.

¥ Idem, Autoritatea Bisericii, în ST XVI [1964], nr. 3-4.

¥ Magistrand Ştefan C. Alexe, Viaţa creştină după bărbaţii Apostolici, în ST VII [1955], nr. 3-4.

¥ Pr. Prof. D. Stăniloae, Comunitate prin iubire, în Ort. XV [1963], nr. 1.

¥ Drd. Emilian Corniţescu, Profeţii Vechiului Testament despre Preoţie, în ST XIX [1967], nr. 7-8.

¥ Drd. Teodor Burcuş, „Căutaţi binele şi nu răul ca să fiţi vii”, în ST XIX [1967], nr. 7-8, p. 492-503.

¥ Drd. Ioan I. Ică jr, Teologie şi spiritualitate la Sfântul Simeon Noul Teolog, în MA XXXII [1987], nr. 3.

¥ Magistrad D. Popescu, Faptele bune după Sfântul Simon Noul Teolog, în Ort. XIV [1962], nr. , p. 540-555.

¥ Pr. Prof. C. Galeriu, Cunoaşterea lui Hristos în Duhul Sfânt, în ST XXXV [1983], nr. 9-10.

Pr. Dorin

 

„Fraţii Domnului” de la Mt. 12, 46; 13, 55; Mc. 6, 3; Lc. 8, 19; In. 2, 12; 7, 3; F. Ap. 1, 14; I Cor. 9, 5 şi Gal. 1, 19 sunt verişorii Săi, amintiţi la Mt. 13, 55, adică: Iacob, Iosie, Simon şi Iuda.

Subst. ah din ebraică e adelfos din gr. În ebraică ah e folosit şi pentru frate cât şi pentru frate vitreg, rudă apropiată sau nepot. În sensul de frăţietate, ah e folosit în Ps. 34, 13: „ca şi cu un frate al nostru aşa de bine m-am purtat”.

Hegesip numeşte pe fraţii Domnului veri, adică anepsios = văr, în Memorialele sale. Date cf. Pr. Drd. Valeriu Drăguşin, „Fraţii Domnului”, în lumina exegezei ortodoxe, în ST 37 [1985], nr. 5-6, p. 385.

Pr. Dorin.