site_logo.jpg

Symeon Rodger, The Soteriology of Anselm de Canterbury, An Orthodox Perspective, in TGOTR, vo.. 34 [1989], nr. 1./ Anselm face confuzie între natură şi persoană. Autorul articolului spune că „persoana-ipostas nu poate fi separată de natură, care este ipostaziată în ea”, p. 22./ Hristologia lui Anselm, din acest punct de vedere, este nestoriană mai degrabă decât calcedoniană, p. 22./

Însăşi John McIntyre în cartea sa: „St. Anselm and his Critics”, Edinburgh, 1954, spune, în p. 170: „în interpretare…argumentul anselmian nu poate scăpa de concluzia, că el a avut virtual ideea de om în Dumnezeu Omul, care se oferea lui Dumnezeu ca satisfacţie, căci El cerea aceasta pentru oamenii păcătoşi”., apud. p. 23. /

„voinţa nu acţionează independent de persoana-ipostas”, spune autorul, „întrucât o natură nu poate acţiona sau nu poate exista aparte de persoana care o ipostaziază”, p. 23./ „În tradiţia patristică, libertatea şi ascultarea sunt văzute ca inseparabile. Treimea Însăşi este o desăvârşită comuniune a iubirii, dar nu numai a iubirii, ci putem îndrăzi să spunem, şi a ascultării. Căci, ca o singură natură comună pentru mai multe Persoane, Treimea formează prototipul pentru o existenţă comunitară a oamenilor”, p. 25. Acelaşi lucru spunea şi teologul român Dumitru Stăniloae: Sf. Treime e fundamentul, baza comuniunii dintre oameni.

„Modul de a fi al dumnezeirii [tro,poj u`pa,rxewj] este o desăvârşită dragoste reciprocă [mutual] a Treimii şi este deci o singură natură a oamenilor şi numai o singură comuniune cu Dumnezeu”, p. 25.

Autorul ne trimite la trei referinţe centrale pentru el: John Zizioulas, Existena ca şi comuniune [Being as Communion], Crestwood, 1985./ Eugene R. Fairweather, „Iustitia Dei” as the „Ratio” of the Incarnation, Paris, 1954/ Georges Florovsky, Creation adn Redemption, Belmont,MA, 1976/

Sunt citate Ambigua Sfântului Maxim, PG 90, Sf. Grigorie de Nyssa cu PG. 45 şi sunt folosite Cuvântările Sf. Grigorie de Nazianz în argumentaţie, cf. PG 36.

Un argument important e socotit: Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvântarea 45, PG 36, col. 635AB: „Este evident că Tatăl acceptă [jertfa lui Hristos] nu fiindcă El o cerea sau avea nevoie de ea, ci din iconomie, şi fiindcă omul trebuia să fie îndumnezeit prin umanitatea lui Dumnezeu” întrupat.

Ca o contrapondere la poziţia anselmiană, care vedea răstignirea Domnului ca o cerinţă automată din partea Fiului, pentru a ne plăti păcatul, autorul nostru arată că răstignirea nu are în calcul atât expierea noastră, plata pentru păcatul nostru ci are drept rol îndumnezeirea umanităţii lui Hristos, pentru ca prin umanitatea Sa, şi noi să ne îndumnezeim.

Adică autorul centrează hristologia de la atenţia la păcat la îndumnezeirea umanităţii Sale şi a omului în Hristos, aceasta fiind pozitivitatea frumoasă şi realistă, ontologic realistă a teologiei ortodoxe.

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it: