Despre sintagma: „mântuirea neamului”

De ce se va numi viitoarea catedrală patriarhală „Catedrala mântuirii neamului?”. Pentru că va fi, ca punct central, centrul de reprezentativitate a credinţei unui neam, trăitor în mai multe regiuni, care crede şi trăieşte ortodox. Acest centru liturgic, care va fi viitoarea catedrală patriarhală, va arăta din punct de vedere simbolic şi real, că aşa cum există un popor românesc unitar aşa există şi o credinţă unitară în arealul acestui popor, care e credinţa ortodoxă.

Mântuirea, nu poate fi problematizată numai la nivelul persoanei distincte, atâta timp cât Biserica este comuniunea de har şi de iubire dintre Dumnezeu şi un popor de oameni credincioşi, renăscuţi prin Sfintele Taine. Poporul, neamul românesc are dimensiuni istorice şi religioase viguroase, de nedespărţit, atâta timp cât poporul român se formează deopotrivă creştin şi român.

Când vorbim de o catedrală ortodoxă a mântuirii neamului ne referim, în acelaşi timp, la o întreită abordare istorică a destinului acestui neam. Neamul adormit întru dreapta credinţă, neamul de azi şi neamul de mâine au o singură aspiraţie ca ortodocşi: mântuirea. Orice parastas pentru cei adormiţi şi orice urare ortodoxă pentru cei în viaţă sau pentru cei care vor veni în viitor e conturată în jurul mântuirii, al binelui de aici şi al binelui veşnic.

Dacă, din punct de vedere ortodox, a istoriei Bisericii Ortodoxe Române şi a neamului românesc, român = ortodox, pentru că aşa a fost secole la rând, până când românii au început să fie şi catolici, şi greco-catolici, şi luterani, şi calvini şi…de toate, din punct de vedere al istoriei recente şi în cadrul statului democratic, religia unui cetăţean nu este un factor indispensabil pentru a avea sau a dobândi statutul de cetăţean român.

Aşa se face că avem două mari viziuni asupra a ceea ce înseamnă România şi românul. Pentru românii ortodocşi România e o ţară ortodoxă, în care locuiesc şi cetăţeni de alte religii iar românii sunt ortodocşi, aceasta fiind viziunea tradiţională. Şi există şi viziunea statală democratică, în care România este un stat format din cetăţeni egali în drepturi, pentru care apartenenţa religioasă este o opţiune sau faţă de care pot fi indiferenţi.

Un cetăţean român de credinţă romano-catolică sau un cetăţean român de etnie turcă nu vor împărtăşi ideea de catedrală a mântuirii neamului, chiar dacă s-au născut sau nu aici sau sunt cetăţeni prin dobândirea statutului de cetăţean român în urma unor demersuri legale, ca în cazul celor de ieri, care au devenit cetăţeni ai statului român pe 1 decembrie 2007.

De ce? Pentru că realitatea: poporul român este neam ortodox este una eminamente religioasă şi constitutivă, genetică pentru apariţia noastră ca neam. De aceea când vorbim de trăsăturile creştine ale datinilor, obiceiurilor, creaţiilor culturale ale neamului ne referim la trăsăturile creştin-ortodoxe ale acestora, ca unii care, timp de 20 de secole am dat esenţa, matricea noastră ca români în tipare de gândire şi de simţire ortodoxe.

Pe drept cuvât, perspectiva tradiţională asupra poporului român, a sufletului şi a concepţiei sale despre viaţă şi lume îi face pe cei de altă credinţă să se simtă străini în România şi neasimilaţi în proiectul teologic al catedralei. Pentru că, acest proiect, e unul exclusivist, ca orice proiect integrat într-o viziune soteriologică. Poporul lui Israel, în viziunea soteriologică a mântuirii neamului este paradigma prin care se poate înţelege proiectul catedralei mântuirii neamului.

Puteai să devii evreu, nu numai dacă te năşteai din evrei, ci dacă te tăiai-împrejur şi te includeai în sistemul religios al lui Israel. Tocmai de aceea există numeroşi români care nu sunt născuţi din români, dar, prin convertire şi Botez au început să înţeleagă existenţa de a fi român ca o existenţă eminamente legată de credinţa ortodoxă, care explică profunzimea gesturilor umane ale românilor.

De fapt Ortodoxia este climatul real al oricărui popor al lumii şi oriunde simţi ortodox eşti deplin francez, eşti deplin turc, eşti deplin american, pentru că adevărul credinţei ortodoxe şi modul de viaţă ortodox este respiraţia normală a oricărui om de pe planeta aceasta. Viziunea ortodoxă este viziunea paulină asupra neamurilor, unde nu mai eşti român sau maghiar, nu mai eşti ţigan sau belgian, nu mai eşti bărbat separat interior de femeia şi de copiii tăi, ci, dacă ne leagă pe toţi Ortodoxia, normalitatea relaţiei cu Dumnezeu, atunci ne simţim fraţi, ne simţim împreună, ne simţim acasă.

Îmi spunea un ortodox englez venit în România şi căsătorit aici: Oriunde mă duc şi sunt printre ortodocşi, dacă sunt oameni care simt ortodox şi au iubire faţă de cei care vin la ei…mă simt acasă. Acest a fi acasă, la români, înseamnă a fi ortodocşi. Şi a fi ortodocşi şi români în acelaşi timp nu înseamnă naţionalism, pentru că Ortodoxia nu este numai pentru noi ci este pentru toţi, este o credinţă ecumenică, e pentru toţi şi e a tuturor, şi în ea, fiecare popor se simte locuind, în adâncul fiinţei lui, cu Dumnezeu care a venit la noi, ca să Se nască, şi să crească, şi să ne mântuiască…

Pr. Dorin Picioruş.