La un an de „Teologie pentru azi”: despre experienţă şi viitor

Motto:

„A urca înseamnă să nu priveşti niciodată în jos…dar să respiri tăria aerului cu plămâni din ce în ce mai sănătoşi.”

Între 6 decembrie 2006 şi 6 decembrie 2007 platforma Teologie pentru azi a ajuns un brand teologic ortodox [ceva nou… şi nu e rău], cu sau fără voia noastră, numai pentru că am vrut să dăruim, să ne dăruim într-un mod angajat. Dacă nu mai vrem să dăruim, cu un singur delete…se poate nărui tot ce vedeţi acum. Nu ne e greu să facem acest lucru! Nu ne aduce vreun folos ceea ce scriem…Însă, cu siguranţă, articolele noastre pot să-i inspire pe mulţi, să-i încălzească, să le dea o direcţie sau… să îi facă pe cât mai mulţi să îşi găsească noi motive de ură, de invidie sau de răzbunare vizavi de noi.

E foarte uşor să distrugi şi e foarte greu să aduni, să te aduni în faţa multora, pentru ca să fii plăcut sau neplăcut referitor la un anume subiect, la o anume problematică. E foarte greu să împaci diverşi oameni, foarte diverşi, şi mai ales pe cei care cred că a avea o opinie e uşor. Opiniile nu stau pe buze, ci stau în fiinţa ta! Iar dacă ai una…atunci e una cu tine!

Platforma noastră a devenit o marcă a muncii, a echilibrului şi a bunului simţ. Aşa ne percepem noi pe noi înşine. Admiratorii negativi, bineînţeles, vor avea o altă părere. Şi noi avem o părere despre ei, numai că munca nu poate fi eludată când îţi stă înainte.

Numărul de 1450 de postări pe pagina de intrare, fără articolele din paginile auxiliare, vorbesc despre prezenţa noastră în mod direct, despre prezenţa noastră non-profit, care a demonstrat faptul, că dacă fiecare teolog, preot, credincios ar face la fel, fiecare după puterea şi caracterul său…faţa onlinului ortodox ar arăta altfel şi ar fi…nouă, mereu nouă şi îmbietoare.

Am căpătat în acest timp o aşa bogată experienţă online…încât putem să ne considerăm seniori editori neprofesionişti de media fără nicio grandilocvenţă. Am căpătat experienţa scrisului contra-timp, deşi, ca scriitor, nu îmi era străină. Însă aici am învăţat contra-timpul nu numai cu subiectele care trebuie scrise…ci şi cu oamenii care te citesc. Interactivitatea face din scrisul contra-timp ceva mult mai suplu, pentru că oamenii văd când scrii, cum scrii de la o zi la alta şi cum răspunzi unor provocări pentru care nu trebuie să te pregăteşti…ci pentru care trebuie să găseşti capabilităţi în tine însuţi. Aici arăţi cine eşti sub tegument…nu doar de faţadă!

Poate că vom scrie un curs de interactivitate discursivă [nu îmi mai place cuvântul blogging] sau despre ce înseamnă… să scrii cum respiri. Am învăţat într-un an să reacţionăm ideatic şi să scriem mai repede decât respirăm, să gândim secundele în litere scrise, ne-am profesionalizat privirea şi gustul…aşa că nu mai găsim, chiar aşa de des sau mai deloc…creatori de online care să ne sugrume atenţia, să ne fascineze. Cel mai prost este că şi în România şi în alte state, creatorii de online vin cel mai adesea cu lucruri facile, cu lucruri care nu au continuitate, cu lucruri care, cel mai adesea, nu au personalitate şi interesul pentru creaţie este foarte scăzut la nivel general.

De aceea am învăţat că pe blog nu articolul cutare, care ţi-a adus rating sau cele 10 pe care tu crezi că sunt cele mai valoroase ale tale contează…ci acest ziar zilnic, pe care îl edităm în contra-timp, pe fugă, contează… dacă devine o parte din tine, dacă îl aştepţi, dacă îl vrei, şi ca editor şi ca cititor, dacă te manifeşti faţă de el cu aprobare sau dezaprobare puternică…pentru că el există tocmai pentru ca tu să ai atitudini.

Am creat atitudini! Atitudini de viaţă sau am scos la iveală…toxiinfecţia încrederii în sine, grandilocvenţa unui anume segment de cititori, lipsa lui de măsură sau măsura lipsei lui dar şi pudoarea, delicateţea, încrederea unui alt segment de cititori. Cititorul nu ne-a întrebat dacă avem sau nu chef să scriem, ce am mâncat, când am mâncat, cât ne-am ostenit într-o zi, în care, după multe altele am şi …scris. Dar nici noi nu am întrebat cititorii ce au făcut ei peste zi…de au mai avut timp şi chef să ne citească noaptea sau dimineaţa, înainte de cafea.

Rolul nostru şi rolul lor, al cititorilor, se întrepătrunde în febra de a fi…cotidieni cu noi înşine. Dar şi creştini ortodocşi cu noi înşine. Când ai un program încărcat înţelegi că nu poţi să faci tot ce ştii că trebuie să faci ca ortodox şi că nu poţi să fii mereu cel pe care îl vrei. Cel care acţionează zilnic într-un sector de activitate înţelege că orice efort suplimentar înseamnă să scazi dintr-o plăcere pe care ai fi putut să ţi-o faci. Plăcerea odihnei, a mersului în aer liber, a cititului unei cărţi, a scrisului unei scrisori, a scrisului unui articol ştiinţific…sunt renegate în beneficiul interconectivităţii dialogice, a scrisului pe blog.

Viul de a scrie dă un tonus celui care te citeşte. Şi nu cred că avem cititori reali…care adorm când ne citesc. Ci, dimpotrivă, cei mai mulţi când ne citesc [simţim asta!] ne trimit feedbackuri serioase, simţite de inima noastră, de la rugăciuni la blesteme, de la mersul şi vorbitul în forumuri şi în Biserici despre atitudinile noastre până la ghionturi pe care ni le dau în stradă sau în arii publice.

Pe vară…rugam pe cei atenţi la scrisul nostru, să nu creadă că am epuizat planul de scris pe care îl avem! Nu am ajuns nici la 30 % din el. Surprizele, dacă vrea Prea Curata Stăpână şi patronul onlinului nostru, Dumnezeiescul Nicolae al Mirelor Lichiei…se vor ţine lanţ. Surprize de gust, de bun simţ, de credincioşie faţă de Biserica în care trăim şi ale cărei mădulare îi suntem şi pentru poporul român care ne irigă prin vene. Însă, acest lucru nu ne-a făcut şi nu ne va face exclusivişti, ci dimpotrivă, ne face să avem o deschidere planetară, faţă de Biserica Ortodoxă din toate colţurile lumii şi faţă de orice neam, credinţă sau grupare religioasă, de la care putem învăţa lucruri care ne despart cât şi lucruri care ne apropie, care ne unesc.

Şi cu toate acestea credem că nu am învăţat decât 1% din ce înseamnă onlinul! Viitorul e o surpriză pe de-a-ntregul. Viitorul nu se măsoară în va fi sau nu va fi…ci în… este. Viitorul deja a început şi e frumos, vă asigurăm de acest lucru! Numai că viitorul de care vă vorbim noi nu se naşte pe stradă, ci în inimile noastre. Dacă noi suntem alţii pe fiecare zi…viitorul e frumos! Acolo unde viitorul se vede bine, se vede frumos e semn că deja viitorul a început!

Va fi viitor!

Vă mulţumim tuturor, vă dorim tuturor sărbători fericite, multă bucurie în viaţa dv., multă împlinire şi să fim în stare să facem faţă schimbărilor, de orice fel ar fi ele!

Pr. Dorin Picioruş.