Ziua tinichea şi noaptea stea

bradul din Unirii ziua -

bradul din Unirii noaptea -

Aşa arată bradul din Piaţa Unirii. Trecătorii se miră ziua că oamenii s-au putut călca în picioare pentru el, iar copiii aleargă să îl vadă odată cu lăsarea serii.

Ziua nu îl luminează decât soarele, care trece prin el ca printr-o perdea de fiare, iar noaptea o mulţime de gură cască se opresc să privească…minunăţia de beculeţe.

Dezolant de gol ziua, semănând cu un morman de schele, sau mai degrabă cu un schelet de metal, sclipitor noaptea, bradul acesta e o paradigmă perfectă pentru lumea modernă şi pentru omul care e gol pe dinăuntru şi lustruit la suprafaţă, care vrea să te mintă cu poleiala lui superficială.

Aşa se prezintă împăratul gol al politicianismului românesc. Sau spectaculosul care nu are nimic în interiorul său, dar care ştie să ia ochii celor care umblă întru întunericul nopţii.

Psa. Gianina

6 comments

  • Si ati fi preferat ca in locul tinichelei sa fi fost taiat un brad adevarat de nu stiu cati metri? Probabil ca atunci ati fi scris acelasi articol, reprosand nu tinicheaua, ci aducand argumente ecologice.

    ……………………

    R: Aş prefera să nu fie nici un brad adevărat de nu ştiu câţi metri, nici o tinichea luminiscentă care n-are niciun rost, decât să-i facă pe oamenii mari, ca şi pe copii, să creadă că sunt mai fericiţi dacă se uită la nişte lumini artificiale. OK?

    Psa. Gianina

  • Şi atunci toate luminile sunt artificiale? Ar trebui să ne împodobim brazii de Crăciun doar cu mere şi lumânări? Mulţumesc pentru răspuns.

    …………..
    Puteţi să puneţi ce doriţi în bradul dv. de acasă: mere, pere, gutui, cărţi, globuri, beteală…nu?!

  • Alexandra, draga, te cred ca te-ai saturat de „Cronicutza”, dar D-na preoteasa sigur n-a scris articolul in intelesul emisiunii aceleia…
    Nu inseamna ca daca avem reactie la ceva (nu intamplator la ceva de genul PAINE SI CIRC) suntem carcotasi.

    Si referitor la lumini – ia sa pui acasa in bradul de Craciun (natural sau din plastic) lumanari, ca poate-i lumina mai calda, sa vezi, cum e? Nu de alta, dar sa nu pleci de-acasa dupa aceea… Deci – putin discernamant in plus si putin mai moale cu misto-urile.

    D-na Preoteasa (ma iertati ca ma adresez Dvs. in partea a II-a), am avut acelasi sentiment vizavi de „brad”. Nu judec calitatile/defectele celor care l-au construit astfel sau au fost pe 1 decembrie acolo, dar am vazut cu totii urmarile 🙁 si cum sa nu invoc, inca o data, macar pe Tepes?

    „Cum nu vii tu, Tepes, Doamne,
    Ca punand mana pe ei,
    Sa-i imparti in doua cete:
    In smintiti si in misei!”

  • Nu am vrut să fac nici un mişto. Mă gândeam pur şi simplu la cum ar trebui pusă problema decoratului stradal de Crăciun. Se face un exces de lumină, se face un exces de dimensiuni şi materiale (un brad imens de tinichea)? Unde ar trebui să ne oprim? Până la urmă nu cred că e aşa de grav dacă un copil vrea să vadă un brad supradimensionat cu lumini ireal de artificiale. La urma urmei, Crăciunul e un moment magic, mai ales pentru un copil…

  • O „mica” mentiune: Craciunul e o sarbatoare sfanta, nu una magica. E o diferenta, totusi… Iisus Mantuitorul, Fiul Lui Dumnezeu s-a intrupat si s-a facut om.

    Imi cer iertare, nu va corectez pt ca n-ati sti ce este sarbatoarea Craciunului, doar exprimarea si ideea v-au fost gresite. Dar pt un copil are importanta sa stie ca e diferenta intre magie (fals, iluzie) si minune. Si nu e doar parerea mea.

    Ne-am obisnuit sa ne bucuram de orice show luminos si zgomotos, dar lipsit de orice valoare. Ramanem impresionati, privind tâmp la focurile de artificii, dar suntem indiferenti, chiar banuitori, in fata unei icoane din care curge mir. Magie? Minune?

    Va doresc numai bine.

  • Eu cred că e posibil ca până şi un brad de tinichea să transmită acelaşi lucru ca un brad împodobit la tine acasă. Este o exprimare diferită a aceleiaşi idei. Eu încerc mereu să văd partea bună a lucrurilor, pentru că într-adevăr, nu tot ce e mare şi care sare în ochi e neapărat mai bun, dar poate că unii au nevoie şi de dimensiune pentru a ajunge la ceea ce se află în spatele ei. Eu cred că există oameni care privesc focurile de artificii dar nu rămân indiferenţi în faţa unei icoane din care curge mir. Eu nu vreau să îmi imaginez Crăciun fără brazi împodobiţi, chiar dacă unii sunt doar de decor. Numai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *