Cea mai neindicată antireclamă ortodoxă pe care am văzut-o!

După episodul comic de pe orthoblog, în care s-a încercat susţinerea colegului Danion ca să nu-şi piardă prestigiul [?!!!!], folosindu-se nu de un drept la replică ci de însăşi articolul meu [cum şi l-ar putea pierde dacă e unul real?!], avem de-a face cu o altă surpriză lamentabilă, tot din vecini [adică el are pagină web imaculată…dar încuviinţează macularea altor pagini], pe blogul lui Laurenţiu Dumitru.

Mostra e aici.

Întrebări şi remarci fireşti:

1. Nimeni nu a supus unui examen critic expozeurile şi cărţile colegului D. Vasile până acum, de s-a panicat atât de mult doar de la un singur articol tranşant, fără zâmbet ipocrit, despre el şi opera sa?

2. Dacă eu ca teolog îl înspăimânt atât de mult încât face lobby prin prietenul său ca să nu vin la conferinţa sa, după ce am spus public, aici pe blog, că nici invitat nu mai vin, ce va face…cu generaţia underground, care e o generaţie nestăvilită, care înjură de zece ori la două fraze, e revanşardă şi mult mai cinică decât aş putea fi eu sau decât îmi permit să fiu?

3. Oare cunoaşte generaţia underground sau se preface că ştie toate subiectele ca şi până acum?

4. În locul său, dacă nu mă temeam de nimic şi nu mă credeam vulnerabil cu ceva, dimpotrivă: aş fi lăsat pe criticii mei constructivi să vorbească. Chiar i-aş fi invitat să scrie împotriva mea, ca să se observe cât e adevăr şi cât e ură bădărană împotriva mea. Criticile nu sunt demolatoare, ci dimpotrivă salvatoare, atunci când cărţile sunt muncite, sunt transpirate, când duhovnicia este excedentară în ele şi când sunt scrise pentru toate categoriile de cititori. Însă, când acţionezi denigrator împotriva unei replici dure dar realiste înseamnă că nu vrei să te vezi prin ochii reali ai publicului, prin cei cu care te văd alţii…şi trăieşti în iluzia că eşti plăcut de toţi. Şi prin asta eu sunt confirmat şi nu infirmat!

5. Ce ar urma după sloganul: „Părinte Dorin nu veni la conferinţă!” ? Ar urma: „Nu ne mai citi cărţile că te dăm în judecată!”? Sau: „Nu mai fi băiat fain cu noi…pentru că noi nu suportăm pe domnii care se poartă frumos cu mojiciile noastre!”?

Imediat vom da corespondenţa lui cu noi, ca să atestăm faptul că nu am venit aşa oricum la conferinţa lui D. Vasile…ci am fost invitat chiar de către el însuşi, pentru ca să constat ce se petrece acolo şi ca să fiu critic, un critic constructiv…după cum cred că am fost cu prisosinţă.

6. Dacă într-o conferinţă publică, cineva nu poate să vină, din o mie de motive…înseamnă că e privată. Şi dacă e privată nu e publică. Iar dacă e publică, şi ştii să fii un bun orator, un om echilibrat, când ştii să moderezi şi să susţii o discuţie nu te temi de nimic, pentru că nu ai de ce. Dacă ştii să comunici se observă iar dacă ştii să fii împăciuitor, cooperant, deschis la critici…atunci iubeşti mai degrabă pe cei care te contestă decât pe cei care te admiră. Şi dacă cineva spune un lucru crud, care nu îţi cade bine, dar care e real atunci …eşti infatuat, pentru că nu ştii să accepţi cine eşti şi ce poţi. Şi nu e de vină nimeni că nu ştii să accepţi criticile cu zâmbetul pe faţă, non-crispat, nonşalant.

Ce contest eu în persoana şi opera colegului Danion Vasile, pentru cei care nu vor să citească mult:

1. Are cărţi făcute în grabă, frivole, non-documentate, facile, chiar dacă merge pe premiza că sunt cărţi de popularizare. Poate să compare, spre exemplu, o carte a sa de introducere în Ortodoxie…cu specializarea unei introduceri într-un program PC sau cu o introducere în vreo ştiinţă anume.

2. Se erijează într-un avvă, dar din care nu emană experienţă duhovnicească şi candoare, echilibru şi bun simţ.

3. Are un tip de oratorie care nu e gustat decât de un segment de credincioşi ortodocşi învăţat cu un tip de discurs învechit dar cu care nu poţi ieşi pe stradă, în piaţă, pe stadion, la academie, pentru oameni care nu sunt duşi la Biserică.

4. Are atitudini anti-sinodale, discriminative, ghetoizante care îl duc spre zona gri a eclesialităţii şi a civismului european.

Poate să conteste, deschis, public, punctul meu de vedere şi nu e nicio pagubă dacă nu se raliază mii de oameni la ce spun eu acum. Orice punct de vedere e pe măsura experienţei celui care îl emite. Punctul meu de vedere ţine de percepţia mea şi de valorile mele de calcul şi…asta e! După cum se observă, punctul dumnealor de vedere, mai mult nescris până acum, e un fel de ardere pe rug. Şi când vorbesc de ghetou, de atmosferă de ghetou în atitudinile sale şi ale altora tocmai despre acest lucru vorbesc: despre nervozitatea de a nega lucruri în locul cărora nu mai pui nimic.

Punct….deocamdată.

Pr. Dorin Picioruş.