asa-nu.jpg

Motto: „Şi ei fac parte din realitatea noastră

şi din…rugăciunile noastre!”

Una dintre definiţiile acuităţii vizuale, adică a modului de a vedea clar obiectele din faţa noastră poate fi aceea că reprezintă capacitatea de a discrimina, de a haşura la nivel vizual particularităţile a ceea ce vedem înaintea noastră. Înţelesul substantivului discriminare e acela de separare, deosebire, distingere netă a unor caracteristici ale unui lucru.

Dacă la nivelul formării vederii, prin sistemele optice ale ochiului uman, nu putem avea o imagine bună a obiectelor fără discriminarea detaliilor, în schimb, la nivel social, moral-social, discriminarea îmbracă sensul de diferenţiere restrictivă de drepturi pentru un anume segment de populaţie pe diverse considerente: politice, sociale, religioase, sexuale, comportamentale…

E arhiştiut faptul că discriminarea reprezintă o realitate socială în România, ca peste tot de altfel, ea existând deopotrivă şi în tabără majoritarilor şi a minoritarilor. Minoritatea politică X este discriminată de majoritatea Y, grupul libertin X e discriminat de grupul religios Y, segmentul de populaţie cu un anume handicap X este discriminat, înjosit, batjocorit, luat în râs de segmentul de populaţie Y care nu are acel handicap.

Discriminarea socială, oricare ar fi motivaţiile ei, este un comportament defectuos, care incită la violenţă, care produce rupturi sociale, uneori ireparabile, şi care nu apreciază demersul dialogului. Sursa sa este incapacitatea de a judeca superior lucrurile. Mânaţi de interese meschine şi de patimi ne separăm la nivel interior, din diverse motive, de grupări, direcţii, filosofii şi moduri de viaţă străine nouă, nedorind nici măcar să înţelegem de ce gândesc cum gândesc cei de care ne desolidarizăm şi cum trăiesc de fapt.

Ca să ai capacitatea de a înţelege ideologia comunistă, etosul anarhist, etosul libertin, etosul religios al altor religii şi secte trebuie să fii deschis pentru a înţelege modul în care se percep oamenii care le întrupează. Asta nu înseamnă că simpatizezi cu ei sau eşti de acord cu sistemul lor de gândire, ci, în fapt, nu consideri că e un lucru tabuu faptul de a-i cunoaşte pe cei care sunt diferiţi, sunt altfel decât tine, pentru că vor să fie alţii.

Discriminarea, esenţa discriminării feroce constă în aceea de a nu vrea să accepţi că alţii doresc să trăiască altfel, cu totul diferit de tine. Fapt pentru care nu vrei să auzi că există eretici, că există homosexuali, că există drogaţi, că există puşcăriaşi, că există transsexuali, că există alcoolici, din punctul tău de vedere, al unui creştin-ortodox. Nu vrei să ai de-a face cu persoane în faţa cărora ţi se cere un grad de mare aprehensiune ca să îi poţi înţelege întru câtva.

Discriminarea feroce am putea-o înţelege ca acumulare interioară, deopotrivă, de indiferenţă şi de pasivitate faţă de alţii, care sunt diferiţi de noi, dar şi de abstragere din faţa realităţii. E mult mai comod să crezi că ţi-e mai bine dacă nu cunoşti relele lumii, relele din societate, decât să dai ochii cu ele. Te crezi slab în faţa lor, dar te crezi slab pentru că mergi pe ideea, preconcepută de altfel, că vei avea un minus de moralitate dacă vei accesa realităţi dure, de underground.

Şi din acest motiv a face abstracţie de cei pe care nu-i înţelegi sau de ceea ce te depăşeşte ţi se pare că e o manifestare a unui om echilibrat şi chiar o manifestare creştină. Însă, paradoxal, porunca iubirii aproapelui primită de la Domnul nostru este aceea de a iubi pe aproapele nostru, oricum şi oricare ar fi el, şi pentru acest pas trebuie să înţeleg de ce el este aşa cum e el, sau cum şi-a ales să fie. Căci trebuie să-l înţeleg pe acest el cu multe feţe pentru ca să-l iubesc după cum El ne-a iubit pe noi: adică fără restricţii.

Şi discriminarea e suma tuturor restricţiilor, care, la nivel interior, ne fac să stăm departe de cei…care nu sunt ca noi.

Însă, dacă vedem latura afectivă a non-discriminării fără latura ei practică, care constă în întâlnirea cu cei care nu sunt ca noi, rămânem la jumătatea drumului.

Pe de o parte vrem să ne protejăm sănătatea şi liniştea interioară iar pe de altă parte, Domnul Însuşi ne aruncă prin voia Sa în vâltoarea comunicării, a neprevăzutului, a întâlnirii cu alţii, oricare ar fi aceşti…alţii.

Cum facem faţă atunci lucrurilor, între a vrea să fim curaţi de ceea ce ne sminteşte…şi a îmbrăţişa tocmai pe cei care ne smintesc, pentru ca să fim fiii Celui Preaînalt?

[va urma]

Pr. Dorin Picioruş

Did you like this? Share it: