Teze eronate din cultura şi istoria Bisericii Ortodoxe Române [II]
Al. Graur propune pentru Crăciun fundamentul lingvistic al lui creatio = creare, în sensul de naştere, cf. Al Graur, Puţină gramatică, vol. II, Bucureşti, 1988, p. 207./Părintele Ionescu, crede însă că creare nu are sensul de naştere, cf. p. 73. / În limba maghiară cuvintele nu încep de obicei cu un grup de consoane, ca să stipulăm faptul că vine de pe filieră maghiară, cf. p. 73/
Papa Liberius [325-366] a instituit sărbătoarea Naşterii Domnului la 25 decembrie la Roma, în anul 353, cf. n. 20, p. 74 a art. cit ant., apud. H. Leclercg, Nativité de Jésus, în Dictionnaire d’archéologie chrétienne et de liturgie, tom. XII, première partie, col. 908. / În Răsărit, sărbătoarea Naşterii Domnului se prăznuia odată cu Botezul Domnului, adică la 6 ianuarie, sărbătoare numită vEpifa,nia sau ta. qeofa,nia [Descoperirea sau arătarea lui Dumnezeu], cf. p. 74./
Pentru Bobotează autorul dă următoarea evaluare semantică Apă-botează >* păbotează >Bobotează, cf. n. 24, p. 74, apud. Vasile Bogrea, Pagini istorico-filologice, Cluj, 1971, p. 169 şi Al. Rosetti, op. cit. ant., p. 347. / În a doua jumătate a sec. 4 se adoptă şi în partea de apus a Bisericii sărbătoarea Epifaniei dar cu o triplă semnificaţie: 1. Botezul Domnului, 2. Minunea din Cana Galileii şi 3. Adorarea Magilor, cf. p. 74/
La Constantinopol sărbătoarea Naşterii Domnului la 25 decembrie s-a introdus prin anul 379 sau 380, când Sf. Grigorie de Nazianz a ţinut Cuvântarea 38, o cuvântare teologică care a ilustrat această sărbătoare, spune autorul. Noi suntem de părere că mai degrabă C38 este un document de confirmare al existenţei sărbătorii şi nu unul de instituire al ei. Trebuie să presupunem că praznicul Naşterii Domnului la Constantinopol exista cu mult anterior datei de 379/380, în aşa fel încât, Sfântul Grigorie de Nazianz făcea o exegeză a zilei, a semnificaţiei zilei unor oameni care veniseră special la praznic, care ştiau ce praznic este. Când noi am citit C 38 am rămas cu această impresie: că Sfântul Grigorie vorbeşte de semnificaţiile praznicului unor credincioşi care erau iniţiaţi în sărbătorirea lui şi pentru care el nu constituia o noutate./
Mergând pe cifre pe care nu le probează, dar care sunt preluate de la Vasile Pârvan, Contribuţii epigrafice la istoria creştinismului dacoroman, Bucureşti, 1911, p. 111, autorul spune în p. 75, că praznicul Naşterii Domnului se instituie în Cezareea Capadociei cam în acelaşi an ca la Constantinopol, în Antiohia în 376, în Alexandria către anul 430, în Ierusalim sub episcopatul lui Juvenal, pe la 455-458 iar în Illyricum, de care depindea şi Biserica din fosta Dacia Romana, s-a introdus nu mult după anul 380.
Armenii, ca unii care s-au desprins prematur de Biserica universală, au rămas pe stilul vechi şi sărbătoresc Naşterea Domnului la 6 ianuarie, cf. p. 75/Potrivit lui Petru Caraman, Substratul mitologic al sărbătorilor de iarnă la români şi slavi, Iaşi, 1931, p. 63, Crăciunul e socotit în popor drept An Nou, cf. p. 75. N-am întâlnit niciodată această semnificaţie pe undeva în contemporaneitate./ Tot la P. Caraman, autorul a găsit faptul că în popor Anul Nou civil de la 1 ianuarie e numit Crăciunul mic, cf. p. 63 Caraman, 75 Ionescu. Nici asta nu am auzit vreodată!/
Astfel, spune autorul, ziua de 25 decembrie sau stilul de Crăciun s-a constituit în ultima zi a anului în Germania până în sec. 16, în Anglia din sec. 7 până în sec. 13, şi în Franţa până în 1564, când s-a hotărât începerea anului civil la 1 ianuarie. În Rusia, schimbarea sfârşitului anului de la 25 decembrie la 1 ianuarie s-a făcut după epoca lui Petru cel Mare. În cancelaria papală s-a folosit acest standard de măsurare temporală a anului până în sec. 17, sub numele de stilus curiae Romanae, p. 75. Autorul îşi confirmă datele enunţate aici pe Petru Caraman, op. cit, p. 41 şi Ion Ionaşcu, Ceasornicul istoriei, în Magazin istoric 8[41], august, 1970, p. 63, apud. art. recenz., n. 29, p. 75./
După Sinodul I Ecumenic [325 d. Hr.], episcopul Alexandriei anunţa data Paştelui episcopilor din Imperiul roman, pentru că aici se afla farul astronomic, cf. p. 75/ Întorcându-se la denumirea de Crăciun acesta concluzionează faptul că vine de la calatio, – onem = chemare > cărăciune, prin contracţie Crăciun [dr., arm., megl.]: ar. cârciun-crâciun, megl. cărciun, cu rotacizarea lui -l- intervocalic şi cu – c- provenit din t + i + 0, u ca în tăciune < titionem; fecior < fetiolus; picior < petiolus etc., p. 76. / Până aici a fost discutarea substantivului Crăciun şi ultimul paragraf reprezintă poziţia autorului articolului faţă de el./
Va urma
[discutarea cuvântului episcop]
Pr. Dorin.