Japonezii au inventat roboţi umanoizi, zice Jurnalul Naţional, într-un articol din care redăm fragmentar:

„Robotul-violonist, înalt de un metru şi jumătate, şi-a demonstrat flexibilitatea şi dexteritatea interpretând o melodie la vioară. „Artistul” are câte 17 articulaţii în fiecare braţ şi va fi îmbunătăţit pentru a putea lucra cu succes cu diferite instrumente în cadrul spitalelor.

Al doilea model reprezintă un scaun cu rotile inteligent, care poate fi controlat prin telecomandă şi este uşor de manevrat pe teren accidentat.”

Ce înseamnă umanoid ? Un robot care să semene şi să aibă cât mai mult abilităţi asemănătoare cu cele umane: „O nouă invenţie în domeniul roboticii, evident aparţinând japonezilor, ridică standardul în materie de roboţi umanoizi.

Un robot de dimensiunea unui om, conceput de americani şi dezvoltat de japonezi, îşi poate păstra echilibrul chiar dacă este împins sau dacă se loveşte accidental de vreun obstacol, informează newscientis.com. Este primul robot cu această statură care reuşeşte să îşi păstreze stabilitatea în astfel de condiţii, creându-se astfel premisele unei interacţiuni mai naturale între oameni şi roboţi.

Această abilitate se datorează încheieturilor robotului, care nu sunt niciodată păstrate rigide, nici când stă nemişcat. O serie de senzori încorporaţi în încheieturi determină poziţia şi viteza de deplasare a centrului de masă al robotului, în timpul mişcării acestuia.

Un program calculează forţele care trebuie să acţioneze în picioarele robotului pentru a-şi menţine echilibrul, iar încheieturile sunt acţionate corespunzător.”

Sublinierea din text ne aparţiene. Ce ar însemna o interacţiune mai naturală între oameni şi roboţi ? Cea de acum nu e destul de naturală ? Scopul declarat umanitar al fabricării unor astfel de tehnologii îl putem percepe foarte limpede, fără nici un fel de explicaţii filosofice.

Deşi nu credem, spre exemplu, că un robot care cântă la vioară pentru un bătrân singur şi bolnav, îi poate alina acestuia singurătatea, aşa cum ar putea-o face un semen al său uman.

De ce cred susţinătorii unor astfel de proiecte că au nevoie de formulări şi justificări alambicate, care nu ne trimit cu gândul decât la mesaje subliminale şi la subtexte ideologizante ?

Ce urmează să fie decretat omul: o verigă între maimuţă şi robot? Dacă un robot e robot, foarte frumos din partea lui. Să facă ce e programat să facă. De ce ni se atrage atenţia să ne comportăm frumos, să avem grijă spre o mai bună interacţionare şi cooperare cu robotul?

Eu n-am chef să interacţionez cu el în nici un fel: vreau să funcţioneze corect şi să asculte de comenzi şi atâta tot. Dacă e robot… E o maşinărie. Nu e om. Nu vreau să fiu sensibilă cu un aparat construit de oameni, aşa cum sunt cu oamenii.

Suntem pregătiţi să devenim fraţi cu roboţii ? Să ne minţim singurătatea ? Să ascultăm de cei care s-ar ascunde în spatele unor astfel de aparate ?

S-ar putea să primesc comentarii care să îmi reproşeze că mă comport paranoic faţă de un biet articolaş inofensiv. Însă reacţia mea nu e numai faţă de cele câteva rânduri ale articolului de faţă. El nu e decât un pretext. Mesajele de acest fel s-au înmulţit însă şi se înmulţesc.

La fel şi modul în care reacţionează aparatele noastre electronice este unul din ce în ce mai suveran asupra voinţei umane. Şi nu e un viciu de proiecţie, ci un calcul. Iar nouă ne place să ne folosim în bine de rodul mâinilor omeneşti, nu să ne schimbăm ontologia, doar pentru că am inventat tehnologii sofisticate.

Şi încă o întrebare: de ce seamănă roboţelul din imagine mai degrabă cun un extraterestru, decât cu un om, adică cu acele desene foarte des manipulate de media, şi care înfăţişează presupuşi extratereştri ? Mie aşa mi se pare. Şi nu cred că în van, ci pentru că traficul ideologiilor postmoderne are multe intersecţii.

Psa. Gianina

Did you like this? Share it: