Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Teze eronate din cultura şi istoria Bisericii Ortodoxe Române [III]

site_logo.jpg

Daicoviciu şi H. Mihăescu credeau că Biserica daco-romană nu a avut episcopi până la venirea slavilor, p. 76. / Tot la fel credeau, în mod fals, şi Al . Rosetti şi P. P. Panaitescu, cf Ibidem. / P. P. Panaitescu spunea o mare enormitate şi anume: „poporul nostru a trăit un creştinism primitiv, fără episcopat, într-o ţară unde nu erau oraşe şi deci [unde] nu puteau fi episcopi”, n. 35, p. 76, în P. P. Panaitescu, Introducere la istoria culturii româneşti, Bucureşti, 1969, p. 104./

Pentru a justifica această minciună se aduc argumente de ordin lingvistic. Însă lat. episcopus, care vine din gr. evpi,skopoj [la origine cu sensul de supraveghetor, administrator] a dat două derivate în lb. rom. : piscup şi piscupie, prin căderea lui e iniţial neaccentuat şi cu închiderea lui o neaccentuat în u, cf. p. 77/Se întâlneşte acest cuvânt în onomastică şi toponimie: Piscupeşti, Piscupescu, Piscupeasca etc., cf. p. 77, n. 39, apud.1: Iorgu Iordan, Toponimia românească, Bucureşti, 1963, p. 360; 2. Idem, Dicţionar al numelor de familie româneşti, Bucureşti, 1983, p. 367; 3. N.A. Constantinescu, Dicţionar onomastic-românesc, Bucureşti, 1963, p. 51./

Avem astfel piscoppiscup în sec. 16, în Cazania a II-a a lui Coresi [1581] şi în Palia de la Orăştie [1581-1582], cf. n. 40, p. 77, apud. Florica Dimitrescu, Contribuţii la istoria limbii române vechi, Bucureşti, 1973, p. 202. / În Cronica lui Radu Greceanu se vorbeşte despre „slujba în piscupie”, cf. n. 41, p. 77, apud Radu Greceanu, Cronicari munteni, Bucureşti, 1961, vol. 2, p. 31./

Până în sec. 18 s-a folosit în limbajul bisericesc românesc termenul de piscupie pentru episcopie şi de piscup pentru episcop. Cuv. episcopie şi episcop sunt de dată recentă şi au intrat drept cuvinte neologice în limba română în perioada imediat următoare domniei Sf. Constantin Brâncoveanu., cf. p. 77/

Autorul face diferenţă între neamul românilor, care se naşte drept creştin ortodox de la început şi statele ortodoxe din jur, care s-au încreştinat posterior nouă. Bulgarii se creştinează în 864 sub ţarul Boris care devine Mihail prin Botez, sârbii în 879 iar ruşii sub Sf. Vladimir, în 988, cf. 78. /

Cuvântul Râmeţ [s.m. pl. Râmeţi] vine din lat. eremitus, provenit la rândul său din gr. evrhmi,thj, – ou/, care înseamnă singuratic/eremit [locuitor în deşert], de la h`evrhmi,a, aj, care înseamnă: loc solitar, deşert. Cuvântul apare în română prin căderea lui e iniţial, neaccentuat, cu trecerea următorului -e- din -η- în î/â, înaintea unei consoane nazale, provocată de r precedent, cu deschiderea lui -i- accentuat în -e- şi cu asibilarea [fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane ocluzive în consoană africată, sub influenţa vocalei e sau i care urmează] şi a lui t latin+ e, i în -ţi-, cf.p. 79/ Acest cuvânt, spune autorul, apare în lb. română din epoca dacoromană a sec. 2-4, 7, cf. 79-80./

Cuv. rom. râmeţ/râmeţi a fost împrumutat şi de maghiari de la noi: remete, ca şi cuv. zembeta, din sâmbătă, care vine de la latinescu sambatha, cf. Al. Rosetti, Istoria limbii române, ed. cit., p. 386, apud. p. 80 a art. recenzat. /

Avem în Transilvania : Râmeţ -Brădeşti, Râmeţ-Valea Mănăstirii, Cheia Râmeţului, Râpa Râmeţului, Mănăstirea Râmeţ în jud. Alba, cf. p. 80. / ÎN DLR există şi remeţie [s. f. rar] pentru schit, cf. p. 80./ Avem şi toponimul Râmeşti în jud. Vâlcea, sat de clăcaşi, care a aparţinut în vechime Mănăstirii Bistriţa, cf. p. 80/

Călugăr a ajuns în română pe filieră greco-slavă bisericească, adică de la kalo,ghroj a ajuns în slava bisericească kalugeru, de unde călugăr al nostru, pe când mănăstire al nostru a avut acelaşi traseu: monasth,rion grecesc a dat pe slavonescul monastyri, de unde mănăstire al nostru.

Un studiu documentat, bine proporţionat, atent.

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it:

Previous

De ce „i-a inventat” Dumnezeu pe Bucurenci şi pe dadatroll?

Next

Comentaţi cât mai repede, dacă nu vreţi să aveţi soarta lui!

1 Comment

  1. danilovici

    Multe falsuri exista in istoria romanesaca.
    Din pacate nu se poate face nimic. Asa zisi elitisti au acaparat conducerea institutiilor culturale si ne fericesc cu expozitii porno in lume.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén