Bossuet: unul dintre susţinătorii, în catolicism, ai „degradării misticii în sublim” [I]

Expresia mistica se degradează în sublim îi aparţine lui Alain Besançon (vezi cartea Dilemele mântuirii. Criza Bisericii catolice, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001) şi se referă la felul în care mistica ortodoxă, a Sfinţilor Părinţi, a fost înlocuită în catolicism cu o avalanşă de dulcegării metaforice, cu hiperbolizări tensionate penibil, destinate să caracterizeze, într-un mod foarte exaltat, trăirile creştinilor catolici, pentru a le face să pară sentimente sfinte, mistice, insuflate de Dumnezeu. Fervoarea aceasta catolică, cu totul falsă, este subliniată prin sublimarea artistică a peroraţiilor oratorice, un baroc literar care corespunde celui arhitectonic din bazilicele catolice. Unul dintre marii reprezentanţi ai acestui stil, a fost Jacque-Bénigne Bossuet, supranumit şi le grand lyrique du XVII-e siècle (cel mai mare poet al secolului al XVII-lea).

Cităm mai departe din cartea amintită anterior: Cunoaşterea mistică este o cunoaştere prin dragoste. Lumea naturală este cognoscibilă până la un anumit punct. Dumnezeu este cognoscibil prin raţiune până la un anumit punct. El este cognoscibil şi prin credinţa în Revelaţie până la un anumit punct. Cu toate acestea, mai există încă un mod de cunoaştere – prin dragoste. Îndrăgostiţii simt asta. Acestei din urmă cunoaşteri îi este rezervat numele de mistică. [Teoretic, această definiţie este corectă, este ortodoxă. Partea proastă poate să înceapă – şi începe în catolicism – de acolo de unde nu se poate înţelege punerea ei în practică, şi anume adevărata iubire mistică – n.n.] / Şcoala de la Port-Royal [Pascal şi ceilalţi filosofi de la Port-Royal – n.n.] este violent anti-mistică. (p. 110). /

Cât despre Bossuet, era un anti-mistic hotărât. (…) Bossuet, din temperament, Fénelon, din lipsa unei experienţe de viaţă, nu erau cu adevărat calificaţi să peroreze despre ceea ce se petrece în suflet, să aibă opinii despre stările pasive, despre supoziţia imposibilă, etc. Dezbaterea are aerul că vizează ceva de domeniul trecutului, arheologic. În cele din urmă, mistica ortodoxă a fost discreditată, ridiculizată, prigonită. (p. 111). / Mistica [Terezei d’ Avila] este amoroasă şi, într-o anumită măsură, pasivă. (p. 115).

Suntem de acord cu aceste afirmaţii şi ele se pot verifica în panegiricile dedicate de Bossuet lui Bernard de Clairvaux, Francisc din Assisi şi Tereza din Avila (Ed. Amarcord, Timişoara, 1996).

Psa. Gianina