Diacon Andrei Kuraev, Daruri şi anateme. Ce a adus creştinismul lumii (Ed. Sofia, Bucureşti, 2004): Teologii bizantini au proclamat că omul este mai degrabă macrocosmosul integrat în microcosmos. „Omul este o lume mare în interiorul unei lumi mici” (Sf. Grigorie Teologul, Cuvântul 45), iar dacă imprimăm traducerii o sonoritate grecească – macrocosmosul în microcosmos. (p. 25).

La fel se va exprima, o mie de ani mai târziu, Sfântul Grigorie Palama: „Omul este o lume mare în una mică, concentrarea a tot ce există, încununarea creaturilor lui Dumnezeu.” Sub acest raport, cel mai mare optimist ortodox (oare nu este o culme a optimismului convingerea Sfântului Grigorie Palama că putem să-L atingem pe însuşi Dumnezeu, Lumina Lui necreată?) se solidarizează cu cel mai mare pesimist al Vechiului Testament – cu Ecclesiastul. El a făcut orice lucru frumos, a pus în inima lor şi veşnicia (Eccl. 3, 11) – spune Ecclesiastul despre Universul sădit în inima fiecărui om. (p. 26).

Vezi cum sunt cerul, Pământul, Soarele, Luna: nu în acestea a binevoit Dumnezeu să Se sălăşluiască, ci în om. De aceea omul este mai de preţ decât toate creaturile, aş îndrăzni să spun – decât şi cele nevăzute, adică duhurile slujitoare. (Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti. Scrieri , Ed. IBMBOR, p. 257). (p. 26) / Înainte de facerea cosmosului am fost născuţi în însuşi Dumnezeu, fiindcă eram meniţi să apărem. (Clement Alexandrinul, Cuvânt de îndemn către păgâni, 6, 4). (p. 28).

Natura este muritoare, noi îi vom supravieţui. După ce se vor stinge toate astrele, fiecare din noi va rămâne în viaţă. (C. S. Lewis, Bremia slavî [Povara slavei] în Socinenia [Opere], Moscova, 1998, vol 2, p. 275). / Biserica va supravieţui universului… Noi ne vom păstra esenţa, amintind de galaxii ca de nişte poveşti din vechime. (C. S. Lewis, Kollectiv i misticeskoe telo [Colectivul şi corpul mistic] în Socinenia [Opere], Moscova, 1998, vol 2, p. 304-305) (p. 27).

Dincolo de simfonia lumii, creştinul simte tocmai o dragoste vie, o Persoană iubitoare. / Dumnezeu este Unu, Dumnezeu este Persoană, Dumnezeu este Iubire. Acestea sunt cele trei concluzii de maximă importanţă, care rezultă din istoria religioasă a umanităţii. (p. 113).

Dostoievski: Aici diavolul luptă cu Dumnezeu, iar câmpul de bătălie îl reprezintă inima oamenilor. (p. 191). /

Blaise Pascal: Omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură; dar este o trestie cugetătoare. Nu trebuie ca întregul Univers să se înarmeze spre a o strivi. Un abur, o picătură de apă e destul ca să-l ucidă. Însă în cazul în care Universul l-ar strivi, omul ar fi încă mai nobil decât ceea ce-l ucide; pentru că el ştie că moare; iar avantajul pe care Universul îl are asupra lui, acest Univers nu-l cunoaşte. (Cugetări, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1992, p. 135-136).

Şi căutaţi, fraţilor, de vedeţi, cum zice şi Sfântul Ioan Zlatoust [Gură de Aur], pentru această lume deşartă şi de nimica, că zice aşa: „Că toată lumea aceasta stă înaintea lui Dumnezeu, cum stă o picătură de ploaie în streaşina unei case”. (Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie, Ed. Litera, Chişinău, 1997, p. 161).

Într-o lucrare anonimă, apărută la Sevilla în 1627, Panegyrico por la poesia, se afirmă, la un moment dat, că „Înşine noi oamenii suntem, după Pavel (Efes. 2, 10), poemul lui Hristos (αυτου γαρ εσμεν ποιημα, ipsius sumus factura)”. (cf. Ernest Robert Curtius, Literatura europeană şi Evul Mediu latin, Ed. Univers, Bucureşti, 1970, p. 639). Curtius susţine că Sfântul Pavel a citat versuri din Arat, Meneandru, Epimenide (ibidem).

Psa. Gianina

Did you like this? Share it: