Teologul romano-catolic Yves Congar şi perspectiva sa asupra istoriei Bisericii [I]

Yves Congar, L’Eglise : Se saint Augustin à l’époque moderne, en Histoire des dogmes, Tome III, Christologie-Sotériologie-Mariologie, Fascicule 3, Ed. Du Cerf, Paris, 1970, 483p.

1

Începe volumul cu viaţa şi opera Sfântului Augustin: conţinutul cap 1., cf. p. 11-24.

Şi autorul spune că Augustin a mers pe o schemă sintetică teologică de inspiraţie neo-platoniciană, cf. p. 12 [ NU prea cred!]. 7 Autorul spune că comentariul Sf. Augustin la Psalmi e dinaintea episcopatului său, p. 12/ Concepţia Sf. Augustin din comentariul de la psalmi e că Hristos şi Biserica formează o singură persoană, Hristosul total, p. 12/

El se bazează pe F. Ap. 9, 4, Saule, Saule, de ce Mă persecuţi?, pentru a arăta că Biserica e trupul lui Hristos, p. 12./ persecuţia lui Diocleţian [303-305], p. 13/ Sf. Augustin le spune donatiştilor că nu poţi să fii creştin dacă nu ai comuniune cu creştinătatea deplină, de peste tot, p. 14/

„Biserica şi preoţia nu exercită o potestas, o putere, fără un ministerium, adică fără o slujbă”, p. 15/ Adică numai când slujeşte slujbe preoţia acţionează în viaţa noastră. Acest lucru nu e corect în fapt, pentru că preoţia acţionează în viaţa credincioşilor şi când binecuvintează pe credincioşi, şi când îi sfătuieşte, şi când îi iradiază cu harul dumnezeiesc pe cei care vorbesc cu preoţii şi nu numai la slujbe./

autrement dit = altfel spus/ Sf. Augustin redactează De civitate Dei între 413 şi 426, p. 18. / Cetatea, comunitatea lui Dumnezeu de care vorbeşte Augustin este o realitate mistică nu doar o idee pur şi simplu, e o realitate concretă care se realizează, care este un ideal spiritual, p. 18/

Enchiridionul a fost compus între 421-424, p. 18/ cependant = cu toate acestea/ Pentru Augustin Împărăţia lui Dumnezeu este deja prezentă într-o manieră reală în Biserică, p. 19/ Pentru Augustin există două momente ale lui Regnum, ale Împărăţiei lui Dumnezeu: ea există deja [son déja] dar nu încă [ pas encore], cf. De Civ. Dei 20, 9; Tr. 21 in Ioan 2; Sermo 56, 6, cf. p. 20/

Un faux problème = o falsă problemă/ Eglises apostoliques = Biserica apostolică/ Privilegiul [?] scaunului Romei şi autorul include, în mod nepermis, primatul papal în teologia augustiniană, p. 21/ Autorul vrea să ne introducă în cap inexactitatea istorică, că Augustin, când se referea la legătura Bisericii africane cu Biserica de la Roma, vorbea despre autoritatea universală a lui sedes Petri, a scaunului lui Petru, cf. p. 22. Adevărul e că nici nu i-a trecut prin cap lui Augustin ideea de preeminenţă a Romei asupra întregii lumi./

Autorul spune că perspectiva teologică a lui Augustin din Cetatea lui Dumnezeu a influenţat teologia evului mediu, în ceea ce priveşte viziunea supra istoriei şi a societăţii, p. 23./ parmi = printre, în mijlocul/ Aminteşte pe Sf. Fulgenţiu de Ruspe [+533] ca ucenic fidel al Sf. Augustin, p. 23/

2

Cap 2: Părinţii evului mediu, p. 25-49/

Papa Siriciu [384-399], papa Hormisdas [514-523], p. 25/ Autorul încearcă să motiveze primatul papal excesiv de mult şi fraudulos [p. 26-27 sqq.], lucru care nu poate fi susţinut din punctul de vedere al informaţiilor istorice. Se prezintă fragmente decontextualizate din scrisori papale, care nu oferă garanţii pentru o discuţie serioasă asupra problemei luată în calcul, adică primatul papal./ Minciună sfidătoare, calculată în mod fals pe Sf. Leon cel Mare, Sermo 3, 4; 2, 2 şi 5, 4, pentru a se ajunge la fraza: „Le privilège de Perre continue d’exister dans son successeur ou son héritier” [Privilegiul lui Petru, considerat o harismă, adică presupusa infailibilitate papală, continuă să existe/să funcţioneze în succesorul său, adică în papă, ca şi în moştenitorul său de drept, adică ca în Petru], p. 29./

Papa Ghelasie I [492-496], p. 31/

Sf. Grigorie cel Mare [+604]. Peste tot se încearcă fundamentarea primatului papal. Primatul papal este obsesia autorului. Din cauza ei deformează întreaga istorie a Bisericii de apus pentru ca să scoată treaba asta în concluzie. O forţare a textelor şi a istoriei nepermisă./ Pentru Sf. Grigorie cel Mare şi Îngerii fac parte, foarte adevărat, din Biserică, p. 34./ Superna civitas, adică cetatea cerească, Împărăţia lui Dumnezeu e formată din Îngeri şi oameni, pentru Sf. Grigorie c. M. p. 34./ Împărăţia lui Dumnezeu era pentru el adunarea Drepţilor, p. 35/

Sf. Isidor de Sevilla [+ 636], p. 37 sqq./ Sf. Isidor prezintă Biserica mai ales sub forma lui convocatio, a adunării, p. 37/ El vorbeşte şi de atributul Bisericii de a fi catholica, universalis, în comparaţie cu ereticii care aveau o arie limitată de desfăşurare, p. 37/ Se trece mult prea facil peste Sfinţii Părinţi discutaţi…Se are în vedere doar câteva nuanţe. Personal, nu pot considera că o astfel de prezentare are valenţa reală a unei istorii a Părinţilor şi a dogmelor Bisericii. De fapt, până acum nici nu s-au discutat dogme, ci numai personalităţi. Singura dogmă, cea falsă, e primatul papal, care se vrea a fi inclus din sec. 19 în sec 4-5. Fără succes./

Despre Liturghii, p. 38 şi urm./ Din textele liturgice ale Liturghiilor, spune autorul, rezultă faptul că Biserica este adunarea credincioşilor pentru a sluji Tainele, p. 40/ În Occident domină bazilica, pe când în Orient construcţiile ecclesiale cu rotunjimi, p. 40-41./ Tocmai în p. 41 se vorbeşte, în treacă şi de Sf. Părinţi răsăriteni. /

Pentru autor Sfântul Dionisie Areopagitul este un pseudo, p. 41/ Nu se discută textul liturghiilor/ Sf. Fotie cel Mare nu e considerat Sfânt de către autor, cf. n. 17, p. 42, însă, în aceeaşi notă se citează din: Sfântul Gherman al Constantinopolului./ Biserica e trupul lui Hristos în Liturghii pe de o parte iar pe de altă parte, spune autorul, „Liturghia realizează o unire între cele cereşti şi cele pământeşti, între cele văzute şi cele nevăzute”, p. 42./ O a treia caracteristică a Bisericii reflectată de Liturghii, spune autorul, e aceea că Biserica este un corp organic, pe deplin sacerdotal, p. 43./

Sfântul Beda [+735], p. 44 şi sqq./ Se face o trecere în revistă a teologiei eclesiologice a Sfântului Beda conform comentariilor sale, cu precădere la Vechiul Testament./ Sf. Beda, spune autorul, a influenţat foarte mult teologia latină medievală, p. 47/ Concepţia eclesiologică a acestuia nu are nimic de-a face cu teoria instituţiei juridice a Bisericii, p. 47, îi dau dreptate întru totul autorului, şi el nu menţionează primatul papal, cf. Ibidem. Cu totul de acord, pentru că nici nu avea cum să o facă!/

Comentariul la Apocalipsă a lui Ambroise Autpert a fost scris între 757-772, cf. p. 48/Acesta atribuie un rol foarte important predicării credinţei în Biserică, p. 48/

3

Capitolul al 3-lea: Epoca caroligiană, p. 51-66. Îmi displace cu totul forma general acceptată: carolingiană. Este evident de ce pentru un român!/ Apare ideea de Biserică naţională şi de etnii, în sec. 6-7, spune autorul, p. 51. /

În sec. 8-9 în Occident se tuşează foarte mult dimensiunea lui Hristos de Împărat universal, de Împăratul tuturor, p. 52./ În timpul lui Carol cel Mare, Biserica nu mai e văzută ca instituţia Bisericii, adică sub dimensiunea ei mistică, ca legătură a credincioşilor cu Hristos, ci mai degrabă ca acea comunitate de oamenii care se botează pentru că ei cred în Dumnezeu. Adică Biserica devine o societate creştină, a creştinilor, p. 53, decât o comunitate mistică ca până acum./

Împăratul apare în această perioadă ca o fiinţă sacră, p. 54./ Însă Biserica e cu totul altceva decât o comunitate creştină [ société chrétienne], p. 54/ Sf. papă Ioan al 8-lea, spune autorul, şi pe bună dreptate, nu a fost de acord cu ideea de republica christiana formată de caroligieni, care era exclusivistă ci a militat pentru christianitas, adică pentru toţi cei care sunt ai lui Hristos, pe calitatea de creştin şi de creştinism, p. 54-55./

În sec. 8-9 în Occident se trăia realitatea cum că însăşi Euharistia face Biserica să fie trupul lui Hristos, p. 55/ Iarăşi despre utopia primatului papal, care este fixul autorul p. 58/

Autorul recunoaşte falsul decretaliilor puse pe seama Sf. Isidor al Sevillei, p. 62-63./ El le consideră ca fiind ale lui Isidor Mercator şi făcute spre anul 850, cf. p.62/ Ele au fost folosite de Roma în oct. 864 de către Grigorie 7, cf. p. 62. Grigorie 7, papă al Romei, recunoaşte şi autorul, a fost cel care a reformat ideea de papalitate „în senul unei monarhii pontificale”, p. 62-63, militând foarte mult pentru disciplina eclesiastică, p. 63./ Şi spune autorul, că din cele 324 de pasaje pe care falsele documente isidoriene le proclamă, ca fiind ale unor papi din primele 4 secole creştine, 313 sunt inautentice, p. 63/ Pe baza lor se susţinea că toate acţiunile papilor din epoca Mucenicilor erau de tip juridic şi se nega orice autoritate harismatică şi duhovnicească pentru o viziune legalistă a papalităţii, p. 63/

Însă, credem noi, falsele decretalii, au fost şi sunt recunoscute în falsa dogmă a primatului şi a infailibilităţii papale, acestea din urmă întrecând nevoia de juridism a sec. 9. Dacă atunci se dorea numai ca legalismul să se impună în Biserica de Apus, acum legalismul e înlocuit de un antropocentrism feroce, prin discreţionarismul tuturor afirmaţiilor papale de aici încolo. Un teolog român îmi spunea într-o discuţie privată, că primatul papal e fundătura care va seculariza cu totul Apusul şi că el va desfiinţa pur şi simplu Biserica Romano-Catolică, pentru că mai mult decât atât, ca un om să fie în locul lui Hristos, ce se mai poate cere? Vom vedea ce se mai poate cere, dacă vom mai avea de-a face în catolicism cu un alt sinod considerat ecumenic şi cu alte pretenţii teologice tot la fel de şocante ca şi cele de până acum. /

Hincmar de Reims e primul, spune autorul, care denunţă falsele decretalii, p. 64 şi combate absolutismul papal care începea să se creeze, p. 65 / Însă, cu toate acestea, autorul spune că întregul Occident admitea primatul papal, după cum îl gândise Sfântul Leon cel Mare, p. 65. Autorul trage concluzii aberante, fără nicio bază reală. Mai citesc câteva pagini şi iarăşi revine la primatul papal, indiferent dacă există sau nu există motive plauzibile în textele pe care le prezintă în mod trunchiat./

[va urma]

Pr. Dorin Picioruş.