Patinând pe gânduri

Te grăbeşti să fii acolo unde nu te-a chemat nimeni dar îţi e locul. Te aşezi. Te crezi rezonabil. Şi deodată vezi că ochii lor sunt… reci. Au ochii reci…privind spre tine.

Să schimbăm cadrul! Vine ei acolo unde tu nu i-ai chemat şi unde nu merită să fie şi încearcă să îţi spună că sunt …prietenii tăi. Îi priveşti candid. Ştii că sunt farsori…dar ce să le spui?! Omul care nu are simţul penibilului stă pe locul unde nu l-a chemat nimeni şi doar moartea, uneori, îl mătură ruşinos din faţa participanţilor la trafic.

***

Viaţa ca trafic. Viaţa în traficul unei continue fugi de tine, cu tine…după tine. Uiţi bornele, scria cineva de curând, dar contează să atingi ţelul, să fii încadrat în final. Contează să nu te sucombe aşteptarea…Aşteptarea doare foarte mult când e oprită în loc. Când e aşteptare normală atunci o aştepţi bine, o aştepţi cu entuziasm. Însă când cineva îţi obturează viitorul atunci simţi că zborul tău e strangulat, că eşti prins într-o cursă a deciziilor care nu îţi aparţin.

***

Cel mai dureros e să ai o inimă plină de ură. Eşti un monstru care se dă cu capul de perete într-una şi se miră de ce îi curge sânge, de ce e mereu neîmplinit. Ura e o rămânere în loc, e o pierdere de vreme teribilă. Oamenii urii nu pot să se vadă mergând pentru că ei se luptă numai cu statui, cu oameni morţi de mult. Cel care a început să te urască se luptă cu tine, cel de atunci, de când a început boala lui. El nu vede, nu poate să vadă că tu nu mai eşti acela…El a rămas în urmă…pentru că ura te lasă pierdut în istorie.

***

Deciziile importante sunt ascultări smerite ale purtării de grijă a lui Dumnezeu. Ele sunt minuni. Când priveşti înapoi la modul cum le-ai luat îţi dai seama că sunt minuni din viaţa ta.

***

Ce trăieşti dacă îl înşeli pe cel ce te iubeşte? Sentimentul că eşti un om prea mic pentru fericire. Cei care şi-au ucis în ei dragostea pentru cineva, o dragoste reală sunt victimele micimii de suflet. Iar micimea de suflet e o povară greu de purtat când cel pe care l-ai trădat a rămas o icoană pentru veacuri, o frumuseţe rară.

***

Dacă nu îţi iubeşti neamul în care te-ai născut şi nu ştii cine eşti tu în cadrul său…poţi să îţi vinzi părinţii la târg, pe o pungă cu seminţe. Dacă nu plângi când cântecele şi dorurile de acasă te năpădesc nu poţi să fii niciodată reprezentativ pentru neamul tău. Pentru că poţi să vorbeşti despre cele mai sfinte lucruri ale credinţei şi ale neamului tău numai dacă vibrezi, dacă eşti o chitară la care cântă dorul de nemurire.

***

Am cunoscut mulţi oameni care au dorit să fie mari cu muncă puţină şi foarte puţini oameni care nu au mai dorit nimic tocmai pentru că erau prea plini de muncă. Munca ce îţi aduce sentimentul măreţiei te smereşte. Şi dacă te smereşte…nu mai valorizezi ce ai făcut ci ceea ce nu ai putut să faci. Şi asta înseamnă smerenie: să ştii că ceea ce ai fi vrut să faci e mult prea mult pe lângă ce ai făcut.

***

Singurătatea reală e o lipsă de Dumnezeu. Nu cred că există o altă definiţie a singurătăţii, decât că ea este nesimţirea lui Dumnezeu în viaţa ta. Fără prezenţa Lui în tine nu cred că există ceva pe lumea asta care să te satisfacă în mod deplin.

****

Fricile reale sunt puţine. Fricile nereale sunt multe. Fricile reale nu ţin de moarte şi viaţă. Frica reală ţine de nevederea a ceea ce e cu adevărat vedere: vederea slavei lui Dumnezeu. Când ţi se pare că nu mai ţi-e frică, că nu este frică în tine gândeşte-te ce folos să vezi toate şi să nu vezi adevărata vedere. Cred că adevărata frică e frica de a rămâne singur, baricadat în tine, fără mijloace de a vedea pe cineva şi ceva.

***

Pr. Dorin.