Poveste de neadormit copiii
A existat odată un mic prichindel care nu se culca până când cineva nu îi spunea o poveste. Era un năzdrăvan de băiat, adică un chiulangiu de la şcoală, iar mama lui îl alinta, ca orice mamă, cu multe minciuni adevărate. Princhidelului îi plăcea să fie băgat în seamă. Când nu mai era băgat în seamă arunca cu paharele pe jos, nu îşi mai făcea temele şi drăcuia ca un apucat, ceea ce voi, dragi copii, nu trebuie să faceţi!
Povestea noastră este despre Micşunel…pentru că prichindelului îi plăceau căpşunile. Într-o zi, s-a furişat în bucătărie şi a mâncat toate căpşunile pentru dulceaţă. Mama lui l-a prins mânzolit din cap până în picioare cu sirop de căpşuni, de aceea l-a poreclit …Micşunel. Însă lui nu îi plăcea acest nume. El dorea să fie iubit, înţeles, alintat…Mama lui înţelegea acest lucru şi îl alinta…Dar era şi severă cu el, pentru că dorea să ajungă un om învăţat.
La 18 ani… Prichindelul de altă dată doreşte să se angajeze barman. Nimic mai greţos…Adică să stea între bere, ca un apucat….şi să mănânce căpşuni. Are tatuată o căpşună pe mână, nu contează care…. Pe prietena lui o chemă G. Şi tocmai când dori să dea testul de admitere la facultate…îşi aduse aminte de povestea din seara de 31 martie…cea despre furnici. Două furnici ascultau muzică underground. Şi una zice către alta: o muzică de arţar…Şi râseră două ore…
Prichindelul a luat astăzi nota 10 la dictare. Nu ştiu cum s-a întâmplat asta…pentru că el ia numai nota zece! A venit acasă fericit şi mama lui l-a pupat pe amândoi obrajii. Însă, pentru că venind val-vârtje a aruncat şi vaza aceea scumpă, de lângă televizor, pe care mama lui o iubea atât de mult…era să ia o bătaie zdravănă dacă, tatăl său, nu o implora să îl ierte…
Două emoticoane vorbeau între ele despre ce or să facă de revelion. Unul zicea că o să se ducă la munte ca să vadă cum ninge. Celălalt, mai posac, vrea să stea casă, pentru că nu vrea să rămână înţepenită în trafic.
Mai mulţi colindători se luară de prichindel…El pică examenul din cauza emoţiilor…Îşi aduse aminte că mama lui îl certase pentru vază…De fapt orice simbol fantezist porneşte de aici, de la o mică agresiune din compilărie…Dar de ce ne întoarcem mereu la copilărie?! Adolescenţa e şi ea, ca şi tinereţea, ca şi maturitatea o perioadă unde se întâmplă atât de multe lucruri frumoase…
Ce îi trebuie unei poveşti ca să nu fie poveste? Să ieşi din circuitul nevinovăţiei ei suspecte, să demonstrezi că nu te temi de ce e în spatele cortinei. Dar ce e în spatele cortinei?! O realitate mult mai fascinantă. Poveştile se spun când vrei să adormi vigilenţa copiilor.
Copii, nu mai ascultaţi poveşti! Jucaţi-vă de-a viaţa!!!Da, puneţi mâinile pe jucăriile voastre şi vedeţi că nu au viaţă şi apoi, mergeţi spre lucrurile care au viaţă şi observaţi că viaţa nu e de jucărie… Prichindelul e o ficţiune! Dacă aveţi un parc în faţa casei, o livadă, o pădure…mergeţi şi mirosiţi iarba! Pipăiţi iarba cu mâinile, întindeţi mâinile spre razele soarelui, trageţi aer în piep, mâncaţi fruncte proaspete, rupte chiar de voi din copac…şi o să vedeţi că poveştile sunt mult mai urâte decât viaţa!
De ce se tem părinţii de copii?! Pentru că nu sunt nişte copii perfecte ale lor…şi cei care vor să-i manipuleze…se tem că acest lucru nu se poate face… Învăţaţi pe copii voştri să vă întreacă idealurile! Nu le mai daţi idealuri mici, ci daţi-le idealuri enorme! Rupeţi cărţile de poveşti şi învăţaţi-i cum arată adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, cum arată Sfinţii, cum arată pâinea coaptă, cum arată candela, cum arată icoana, cum arată râul, cum arată grâul, cum arată apa rece şi zăpada, cum arată Dumnezeul lor…Daţi-le pe Dumnezeul lor, împărtăşi-ţi-i cu El şi nu vor mai căsca gura după poveşti de adormit copiii! Faceţi-i să fie treji, pentru că şi voi aţi dormit prea mult!
Pr. Dorin.