Un studiu teologic despre mişcarea satanistă [II]

Prof. Dr. Emil Jurcan, Mişcarea satanistă şi influenţa ei în societatea contemporană, în Studii Teologice XLV [1993], nr. 5-6, p. 89-112/

Un mic subcapitol despre demonologie în alte religii./ Demonul Mara l-a ispitit pe Buddha iar Kali [cea neagră] e soţia lui Shiva, adică personificarea cruzimii şi a distrugerii, p. 93/ În Islam, spune autorul, diavolul nu are un rol important, p. 94. Depinde, credem noi, sub ce raport privim lucrurile: dacă ne referim la teologi sau la poporul de jos./ Sintagmatic, Lucifer apare în Vulgata şi înseamnă „purtător de lumină”, p. 95./

Autorul indică Col. 1, 16 şi Efes. 1, 20-21 pentru puterile demonice./ Cap. 3 de la Evrei este evaluat de autor drept un capitol cu o satanologie foarte bine conturată, p. 95/

De aici începe să se ocupe în mod expres de mişcarea satanistă şi spune: „Mişcarea satanistă [se referă la mişcarea satanistă modernă n.n.] începută în sec. al 19-lea are însă o bogată istorie literară care a făcut ca izbucnirea stupefiantă a inversării axiologice sataniste să nu pară spontană, dată fiind linia literară ce a premers-o”, p. 98/ În opinia noastră ea nu a fost anunţată/pregătită numai de o literatură ocultă majoră ci şi de o practică vrăjitorească excedentară, cumva lăsată să fiinţeze de către autorităţile statale. Şi autorul cunoaşte acest lucru, pentru că afirmă faptul, că literatura satanistă a Evului Mediu era pe de o parte o literatură şocantă, care şoca psihicul uman, creată în mod special ca să aibă acest rol [ca şi literatura şi arta postmodernă de astăzi n.n.] iar pe de altă parte era o literatură de iniţiere în tehnicile de comuniune cu demonii, p. 98./

Potrivit Sf. Ioan Cassian, Părintele nostru, posesia satanică nu are de-a face decât cu trupul, cf. Colationes 7, 2, 2, în SC*, trad. E. Picher, Paris, 1955, p. 24, apud. Idem, p. 98. Nu am căutat pasajul şi nu ştiu dacă de acolo reiese acest lucru./

Autorul citează mai întâi lucrarea Despre puterea demonilor a lui Mihail Pselos, vorbind despre demoni ai apei, ai aerului, ai focului şi ai pământului, spune autorul, p. 98-99./ După această citaţie urmează o literatură ocultă scrisă de ocultişti sau teologi: Jacobus de Theramo [sec. 14], Cartea despre Belial; Nicolaus Eymericus [m.1399, dominican], Tractatus contra demonum invocatores [Tratat împotriva celor care cheamă pe demoni]; Alphonso de Spina [m. 1491], Fortalitium fidei [Puterea credinţei*]; Johannes Nyder [m. 1428] Fromicarium de maleficiis [ Instrumtentele* de tortură].

Nicolaus Jacquier, în Filagellum haereticarum fascinariorum [Despre flagelul fascinaţiilor produse de eretici], un autor dominican, aduce informaţii socotite drept veridice despre messa neagră şi despre sinagoga satanică, p. 99/ Întâlnirile satanice aveau loc joia, în cadrul cărora se rupea o cruce, se scuipa, se profana ostie [ adică împărtăşania romano-catolică n.n.] şi participanţii se pecetluiau cu stigma diabolicum [semnul Satanei], care va deveni mai apoi identic cu pentagrama de astăzi din Biserica Satanei, p. 99/

Inchizitorii romano-catolici Jacob Sprenger şi Heinrich Krämer au scris o carte numită Malleus Maleficarum [Ciocanul vrăjitoriilor], în 1487, care va fi retipărită în decurs de două secole de 16 ori. El e un manual al inchizitorului perfect, împărţit în 3 capitole mari, p. 99. / Autorul dă date şi titluri până în sec. 17, toate în latină, pe care noi nu le-am catalogat. Am trecut la sec. 18, secol despre care autorul spune că deschide cultul Satanei prin epoca iluministă, p. 99/

Acum apare „explozia laicismului în istorie sub denumirea de umanism şi iluminism„, p. 100./ Franţa devine patria acestui curent devastator anticlerical şi antireligios şi „cele mai multe influenţe secularizate s-au răspândit aici”, p. 100. Pentru noi sistemul piramidal romano-catolic e sursa secularizării, alături de recenzările atradiţionale ale protestantismului dar intrăm într-o dezbatere prea largă, care iese din cadru./

E interesantă pentru noi poziţia autorului faţă de Papini: „Papini fundamentează satanismul literar pe persoana marchizului de Sade [1710-1814], p. 100./ Ideile satanice intră şi în curentele artistice: suprarealismul, impresionismul, activismul*, p. 100/ Alfred de Vigne [m. 1843] scrie Poèmes philosophiques cu teme vădit satanice, p. 100/ Baudelaire scrie şi activează într-un cerc satanist, p. 101/

De aici încolo autorul se ocupă de doi reprezentanţi ai satanismului modern, care sunt doi foşti preoţi catolici: Eliphas Lévi şi Eugene Vintras.

Eliphas Lévi e un pseudonim. El se numea de fapt Alphonse Lovis Constant şi moare în 1875. A fost caterisit în Biserica Catolică pentru orientările sale prolaicizante, p. 101./ El foloseşte pentru a desemna, pentru a reprezenta pe Satana, cartea a 15-a de la Tarot adică pe Baphomet, p. 101/ La Vey, fondatorul Satanismului postmodern va prealua acelaşi simbol, care e aproape identic în descriere cu cel pe care autorul îl face Baphometului lui Eliphas: o întruchipare de om cu cap de ţap, sâni de femeie, trup de bărbat, cu mitră pe cap şi coarne, p. 101. El este simbolul Satanei stând pe locul cel sfânt descris în Scriptură. Prin scrierile sale Eliphas marchează începutul satanismului contemporan în Europa, p. 101/

Suntem de acord cu autorul, cu un singur amendament: marchează începutul satanismului literar contemporan, pentru că nu a instituit un cult, la propriu, Satanei. Acest lucru l-a făcut La Vey în 1966./

Eugéne Vintras era un preot romano-catolic magician, care se dădea drept creştin pentru a avea o şi mai mare influenţă în acţiunile sale, p. 101 Adică era un fel de magician alb de astăzi, care se înconjoară cu icoane şi cruci dar cheamă pe dracu să-l ajute în treburi./ Ce făcea Vintras prin vrăji satanice? El levita, emana din trupul său un miros plăcut, potirele de la slujbele sale satanice se umpleau singure cu vin iar ostia lui de pe disc apărea pătată de sânge. Şi mai interesant pentru participanţii la liturghiile sale negre, care erau caricaturizări ale messei romane şi pe care le făcea în biserici romano-catolice ca atare, era că apăreau diferite semne pe ostie: inimi, cruci, flori, coroane, săbii, p. 101. El era preot dar satanist în ascuns./

La 8 februarie 1841 este excomunicat de Biserica Catolică, fiind considerat profanator de cel sfinte şi şarlatan. Vorbind despre el Vintras se considera întruparea lui Ilie, a Sf. Proroc Ilie Tesviteanul, p. 101/

Autorul trece de la cei doi la mişcarea satanistă engleză coordonată de Henry James Prince [m. 1899] , care se considera „ucenic al diavolului” şi practica satanismul de mâna stângă, adică satanismul sexual, p. 102./ El se declara drept mesia, înfiinţează în cadrul mişcării sale „cultul infailibilităţii umane” [ca o replică evidentă la pretenţiile primaţiale ale papei n.n.] şi locaşul său de cult era numit locul iubirii, p. 102/ pentru că Satana era elogiat prin acte sexuale perverse./

În secvenţa următoare se discută despre persoana şi activitatea lui Aleister Crowley [1875-1947]: primul organizator al mişcării sataniste, p. 102./

[va urma]

Pr. Dorin.