PS Kallistos Ware vorbind despre experienţa lui Dumnezeu în Dogmatica Părintelui Dumitru Stăniloae
†Kallistos Ware, episcop de Diokleia, Experienţa lui Dumnezeu în Teologia Dogmatică a Părintelui Dumitru Stăniloae, în „Ortodoxia” LIV [2003], nr. 3-4, p. 21-32./ „Teologia adevărată şi vie…este în acelaşi timp apostolică, contemporană şi profetică”, p. 21/ PS Kallistos vede în părintele Dumitru „un teolog ecumenic în sensul cel mai bun al cuvântului”, p. 22 şi suntem de acord cu asta./ Ediţia engleză a Dogmaticii părintelui Dumitru Stăniloae citată de autor e tradusă de părintele Ioan Ioniţă şi de preotul romano-catolic canadian, Robert Barringer, cf. p. 22/
„teologia este în mod esenţial libertate”, p. 22 Se referă la faptul că libertatea duhovnicească a teologilor ortodocşi e aceea de a crea, de a scrie teologie în interiorul Tradiţiei şi nu de a bătea câmpii în afara ei, nesocotind-o. / Titlul Dogmaticii părintelui Dumitru, în engleză, este: The Experience of God, p. 22/ „teologia …[este] expresia experienţei personale, a unei întâlniri vii cu Dumnezeul cel viu”, p. 23/ Episcopul nostru subliniază faptul că autorul român a fost un teolog prolific dar nu superficial. Mitropolitul Antonie Plămădeală vedea în părintele Dumitru un perfecţionist, p. 23./
Stilul autorului recenzat „exprimă [în mod] spontan o adevărată curtoazie creştină”, p. 23. /”Are darul preţios de a transmite, prin simpla sa prezenţă, un sentiment de încredere şi pace”, p. 23/ Mitropolitul Antonie Plămădeală îl vedea pe Fericitul Dumitru, Părintele nostru, în comuniune cu toate generaţiile anterioare de Teologi ai Bisericii, p. 25/Prea Sfinţia sa observă faptul că dogmatistul român nu apelează în Dogmatica sa la cărţile simbolice ale Bisericii Ortodoxe [create în sec. 16-17], cum face Panaghiotis Trembelas în Dogmatica sa [ 3 vol., Atena, 1959-1961], p. 25./ Observă totodată că în Dogmatica părintelui Dumitru, şi asta pe drept, există prea puţine referiri directe la cărţile liturgice ortodoxe, p. 25/
Îşi pune problema repetiţiilor, revenirilor ideatice din Dogmatica sa şi crede că ele sunt intenţionale, p. 26./ Referindu-se la stilul acestuia, autorul scrie: are „un stil mai puţin academic şi mai mult personal şi literar decât se obişnuieşte într-o lucrare de teologie dogmatică”, p. 26. De acord. Dacă nu ar fi folosit un stil intimist, îmbietor…Dogmatica sa nu ar fi avut originalitatea şi savoarea pe care o are./ Citându-l pe părintele Ion Bria, autorul redă mărturia acestuia, cum că părintele Dumitru avea o încredere totală în cuvinte şi le folosea în sensul original, autentic, p. 26. Îi dăm dreptate părintelui Bria! Părintele Dumitru e unul dintre marii creatori nu numai de limbaj teologic ortodox, ci, mai ales, de perspectivă teologică sintetică. El a sintetizat enorm, a văzut unde este punctul de echilibru, cât de personal şi de românesc se pot spune lucrurile, fiind mereu cu un pas înaintea viitorului./
Autorul remarcă faptul că teologul român da o deosebită importanţă rădăcinii cuvintelor. El a revalorizat, a repus în statutul lor autentic cuvinte foarte depreciate semantic, p. 26/ Referindu-se la modul în care scria teologie, Prea Sfinţia sa spune, că scria, în mod paradoxal, simplu şi complex în acelaşi timp, atât lucid cât şi pretenţios, p. 26/ Pentru a-l citi, şi îi dăm dreptate întru totul, trebuie să înţelegi bine limba română, p. 26. Adevărat! Dar e vorba de româna teologică, duhovnicească, de româna Cazaniilor, de româna cu sensuri pline în domeniul cuvintelor şi nu de păsăreasca de ultima oră. Cred că cea mai veridică afirmaţie a articolului e aceasta, cum că autorul român a umplut de semnificaţiile plenare, originare, cuvintele Teologiei.
Dintre termenii proprii ai părintelui Dumitru autorul enumeră trei: întru, responsabilitate, cuvânt…, p. 27. / „Frumuseţea şi bucuria înseamnă nădejde”, p. 31 Da, pentru că în cel ce are nădejde în Dumnezeu, clocoteşte frumuseţea de a iubi pe oameni sau gândul curat pentru frumuseţea lumii în mare, dar şi în parte. Şi această contemplare a frumuseţii din oameni şi lucruri, din natură, te umple de bucurie, de o bucurie ce se vrea ştiută, pentru că simţi să spui altuia, să dai de veste, bucuria înţelegerii tale sau ce ai de spus din bucuria pe care ai simţit-o contemplând frumuseţea lăsată de Dumnezeu în lume./
Autorul articolului afirmă, că autorul român dădea o atenţie specială semnificaţiei timpului şi spaţiului, p. 31, din p. d. v. personal; al timpului personal./ În Dogmatica sa se observă, spune acesta, simţul echilibrului şi al întregului, p. 32/ Autorul român se prezintă în faţa Occidentului, oricum ar fi această parte de lume, fără agresiune şi fără teamă, p. 32. E unul din marile şi rarele adevăruri depline spuse despre marele teolog român! Teologia sa nu e o agresiune la teologia altora şi lui nu îi era teamă să recenzeze vreun teolog şi să îşi spună părerea onestă despre acesta. Astfel l-am simţit şi îl trăim şi noi, îi trăim teologia, părintelui Dumitru Stăniloae./
Despre părintele Dumitru Olivier Clément a spus, într-un anume context: „Un om căruia nu îi este teamă”, p. 32/ Un articol onest, atent, suplu./
Pr. Dorin.
