Un studiu teologic despre mişcarea satanistă [III]
Prof. Dr. Emil Jurcan, Mişcarea satanistă şi influenţa ei în societatea contemporană, în Studii Teologice XLV [1993], nr. 5-6, p. 89-112/
Aleister Crowley [1875-1947, primul organizator al satanismului modern, îl proclamă pe Satana drept „singurul Dumnezeu autentic”, el însuşi considerându-se „încarnarea lui Satan”, p. 102./ Se naşte în Anglia în 1875, mama sa poreclindu-l Fiara, nume pe care şi-l revendică pe tot parcursul vieţii sale. Tatăl său era un predicator intinerant. Misiunea pe care Aleister credea că o are era aceea de a distruge credinţa creştină pentru a întemeia Religia Thelema, p. 102/
Se iniţiază în fracmasonerie şi Kabală, p. 103/ La 28 de ani face o călătorie în Egipt, după ce a fost excomunicat de francmasoni, pentru ideea de a distruge toate lucrurile şi profesarea fărădelegii, de la perversiunea sexuală la crimă, p. 103/
Apare sintagma New Age, sub conducerea lui Horus, zeul cu cap de şoim. Din 1904 încoace e epoca lui Horus, a satanismului, a Noii Ere, în viziunea sa./ Introduce homosexualitatea în secta lui. / La data de 2 aprilie 1920 înfiinţează în Sicilia, în mica localitate Cefalu, „Mănăstirea Thelema”, într-o fostă fermă. Numele de Thelema vine de la cartea lui François Rabelais : Abbaye de Théléme. În această carte Rabelais îşi imagina o societate fără precepte şi fără constrângeri, unde trăiai şi făceai ce doreşti. În această mănăstire satanistă o are parteneră pe Leah Hirsig, o renumită profesoară de canto, foarte obscenă, care începe să poarte titulatura de: „desfrânata Babilonului”, p. 103/
Ţelul orgiilor din acest locaş satanist era acela de a obţine eliberarea printr-un tantrism de stânga, p. 103/ În filosofia sa de viaţă el propagă o perspectivă pan-satanistă asupra lumii, în sensul că nu îi mai vedea pe demoni separaţi de condiţia umană, ci vorbea de o întrupare a demonilor în noi, de o compenetrare a demonilor cu fiinţele umane, p. 103/ De aceea proclama ideea că „adevăratul dumnezeu este omul”, p. 103/
În poziţiile sale „religioase” avem de-a face cu o divinizare a omului fără Dumnezeu iar energia noii ere proclamată de el „este simpla capacitate energetică a materiei”, p. 104./ La întrebarea cum s-a ajuns aici, autorul spune: „Auto-suficienţa, individualismul, ruperea harică de izvorul existenţei, s-a putut realiza într-o societate de consum, cu oameni obosiţi de căutarea infinit-desăvârşirii în imanent, în care graţia este şi ea creată, circumscrisă într-un complex de inferioritate, pusă la dispoziţia unui cap piramidal consolidat, auto-suficient în infailibilitatea sa, dispunând de apelativul de vicar al Divinităţii”, p. 104, adică din cauza unei perspective teologice defectuoase. /
A. Crowley moare în 1947, sărac şi narcoman, ca un chip trist al unei lupte epuizante, p. 104/ Autorul dă şi alte nume şi biografii de satanişti. În anii 80 ai secolului trecut, o statistică releva faptul că 10 milioane de americani aveau înclinaţii spre magie, p. 104-105./ Azi „diavolul a devenit prieten, el este atractiv zugrăvit, [şi considerat] un apropiat în lume”, p. 105/
Un alt satanist remarcabil este doctorul psihopat Michael Aquinas, care înfiinţează Templul lui Seth. Acesta avea pe frunte tatuat numărul 666 şi se autointitula: Antihrist, p. 105./ Biserica Satanei este înfiinţată de Anton Szandor La Vey în San Francisco în 1966. Acesta fusese dresor de animale, hipnotizator şi cititor de gânduri, elogiind condiţia umană drept o condiţie animalică, p., 105/ Crezul său era acela că „omul este un animal ca toate altele”, p. 105/ Deşi nu credea în diavol îl predica. Lucifer era pentru el o simplă dorinţă întunecată din fiinţa omului, p. 105. / Autorul relativizează cumva aportul lui Aquinas şi al lui La Vey în propagarea satanismului postmodern. Din punctul nostru de vedere Crowley e o figură ştearsă, pentru sataniştii de astăzi, în comparaţie cu autorul Bibliei Satanice, adică cu La Vey./
Însemne satanice: pentagrama [reprezintă stăpânirea Satanei peste întreaga lume], crucea lui Nero [e crucea răsturnată, cu braţele strâmbate, semn al unei presupuse înfrângeri a credinţei creştine şi a crucii lui Hristos], p. 109, securea nedreptăţii [cu două tăişuri, simbol al forţei şi al nedreptăţii]; Baphomet [pentagrama întoarsă, pentru a forma configuraţia un cap de ţap]; zvastica [ simbol indian vechi al soarelui şi al rodniciei, care a devenit simbol al forţei în satanism, al puterii nelimitate, al războiului şi al distrugerii creştinismului prin strâmbarea crucii], p. 109; simbolul coarnelor lui Satan [cele două degete ridicate, simbolizând coarnele diavolului, cu care se salută rockerii]; semnul anarhiei [simbolizând respingerea oricărei legi şi autorităţi]; simbolul Ankh [ fost simbol al lui Seth, creştinat de copţi prin introducerea crucii în simbolul de deasupra şi care reprezenta viaţa şi rodnicia. Acum e simbolul sexualităţii în curentul hard-rock], p. 109-110; crucea strâmbată [negarea creştinismului, autorul regăsind-o în iconismul formaţiei Blue Oyster Cult, p. 110./
În schimbul tuturor acestor semne şi simboluri satanice autorul ne propune Sfintele Icoane. „Icoana trebuie să rămână o prezenţă harică, ce transformă”, p. 111, cf. n. 81, p. 111: Egon Sendler, L’icone. Image de l’invisible, Ed. Desclée de Brouwer, Paris, 1981, p.?/”În educaţia românului de mâine, de vom distruge sufletul prin tăcerea noastră, vor striga împotriva noastră sufletele împietrite de noi”, p. 112, spune autorul în finalul studiului său foarte detaliat./
Pr. Dorin.
Foarte interesant blogul parinte..totusi,desi nu are nici o legatura probabil cu ceea cea ati postat,as dori sa ma lamuriti va rog,cum a fost adoptata crucea copta in crestinism si ce reprezinta ea pt credinciosi avand in vedere faptul ca ea provine din traditia egipteana..?