Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Zi: 16 decembrie 2007

Părintele profesor George Remete vorbind despre specificul gândirii părintelui Dumitru Stăniloae

flourish.gif

Pr. Prof. Dr. George Remete, Observaţii privind specificul gândirii Părintelui Dumitru Stăniloae, în Ortodoxia LIV [2003], nr. 3-4, p. 50-59/ Autorul începe cu observaţia corectă, realistă, că unii l-au cercetat, i-au evidenţiat lucrurile mici marelui Teolog român, dar i-au negat marile idei ale sale, p. 50. Şi dă ca exemplu pe prof. catolic polonez Maciej Bielawski, Părintele Dumitru Stăniloae, o viziune filocalică despre lume, trad. de Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1998./

Citând p. 89, cf. trad. ant., autorul polonez afirma că părintele Dumitru a avut o gândire „extrem de naţionalistă în sensul negativ al cuvântului”, cf. Idem, p. 50/ Părintele Remete neagă faptul, şi pe drept cuvânt, că părintele Stăniloae a fost un naţionalist extremist, p. 50/ Altă acuză ireală a teologului polonez: „viziunea mitică, legendară, adică cu totul ireală despre România, proprie lui Stăniloae…în ochii săi ţara şi poporul român apărând ca nişte îngeri”, p. 90, apud, Idem, p. 51./

Teologul „are datoria să vadă şi să [se] exprime în perspectiva veşniciei”, p. 52/ „orice valori personale, ale oricărui om pe pământ, există într-o formă determinată, nu nedeterminată”, p. 52/ „aceasta înseamnă valoare: ceva specific, deosebit de tot restul existenţei”, p. 52/ „nu există niciun om atât de nevrednic [încât] să nu aibă nicio valoare, niciun specific valoros”, p. 53/ „Teologii ştiu că orice har este un dar şi orice dar este responsabilitatea întru slujire”, p. 54. Adică orice har de la Dumnezeu este un dar primit personal de la El şi că darul lui Dumnezeu ne face responsabili de înmulţirea lui spre folosul întregii Biserici./

Autorul spune că părintele Dumitru şi-ar fi dorit să scrie o carte despre portul popular românesc, p. 54/ Cristian Bădiliţă – autorul dă exemplu de altă interpretare extremistă la adresa marelui Teolog – în „Origen în România”, postfaţa la vol. Henri Crouzel, Origen, trad. de Cristian Pop, Ed. Deisis, Sibiu, 1999, p. 390, spune că părintele Stăniloae, în Ambigua Sf. Maxim a reactualizat „fără complexe toate bazaconiile puse în cârca lui Origen…[şi că ceea ce a făcut el] este o psudoargumentare tendenţioasă„, p. 54./

Cu adresă la cei care se poziţionează în mod răutăcios faţă de producţia literară a cuiva, autorul spune: „Una este să întrebi, să polemizezi şi alta este să negi esenţialul, să conteşti valorile fundamentale şi să afirmi infamii”, p. 55/

Referindu-se la stilul său, autorul spune că părintele Dumitru avea „un stil în spirală”, p. 55/ Părintele profesor evidenţiază sărăcia neologismelor în scrisul său şi chiar în gândirea sa, p. 55/ El foloseşte „o limbă aşa-zicând clasică…limba românească curentă”, p. 55/ Părintele Dumitru, spune autorul, îi caracteriza pe intelectualii români drept sclifosiţi, pentru că umblă după neologisme cu orice preţ, p. 56./ „Sclifoseala neologismelor este chiar un criteriu de non-valoare”, p. 56, crede autorul/ „Adevărata valoare se exprimă simplu. Un om care nu a ajuns la simplitate, nu a ajuns la înţelepciune. Înţelepciunea înseamnă adevărul exprimat simplu, cât mai simplu”, p. 56./

Mulţi cred, spune autorul, că părintele Stăniloae a fost „unilateral, conservator, anchilozat, uniform şi învechit; că a pledat pentru câteva motive toată viaţa: ţăranul, satul, neamul românesc, folclorul, limba populară, etc. „, p. 56. / ” A fi om adevărat, a fi împlinit înseamnă a merge la rădăcini şi a te hrăni din adânc”, p. 56 Foarte adevărat!/

Autorul spune că teologul nostru a fost consecvent, p. 57 în opiniile sale./ „Marile adevăruri nu se schimbă în esenţa lor; se schimbă numai în înţelegerea, în manifestarea lor, în valorificarea lor ş.a.m.d.”, p. 57/ „valoarea înseamnă neapărat consecvenţă, căci valoare fără consecvenţă nu există”, p. 57. Cu totul de acord!/ Autorul spune că în viaţa părintelui Dumitru au existat două persoane memorabile: Mitropolitul Bălan şi Nae Ionescu, p. 57/

Părintele Stăniloae a rămas ferm şi când a combătut lucrurile negative, neadevărate, p. 58/ Aminteşte de polemicile cu Blaga şi Eliade, p. 58/ „Un intelectual adevărat şi un om adevărat nu face rabat de la adevăr”, p. 58 Adevărat! Conştiinţa ne îndeamnă să fim oameni ai adevărului şi ai bunului simţ!/ Cel mai important lucru, spune autorul, e că opera şi persoana părintelui Dumitru sunt sănătoase şi organice, p. 58/ El a avut nas şi miros teologic, spune părintele Remete, p. 58 Subscriem./ Autorul îl numeşte drept „Eminescu al teologiei româneşti”, pentru că „este exponenţial nu numai pentru gândirea, teologia şi fibra românească, ci pentru întreaga spiritualitate românească”, p. 58/ O altă denumire: „câinele credincios al teologiei şi al spiritualităţii româneşti”, p. 58, adică apărătorul în acei ani grei ai dictaturii atee ai teologiei adânci a Ortodoxiei şi a spiritualităţii neamului nostru, a identităţii noastre ca neam. /

Sfinţia sa ” a înaintat cu prudenţă, cu atenţie, cu grijă şi cu credinţă, ca să nu se înşele, şi nu s-a înşelat”, p. 59/ Îl numeşte şi „paznicul de far al spiritualităţii româneşti”, p. 59/ Concluzia : „Organicitatea, sănătatea sunt valoarea şi meritul fundamental al personalităţii şi gândirii sale”, p. 59/ „Se găsesc astăzi oameni foarte bine informaţi, culţi, pricepuţi dar tot mai puţine discernăminte, garanţii, caractere şi etaloane”, p. 59/

„Credem că specificul şi valoarea Părintelui Stăniloae constau şi rămân mai ales în simţul său spiritual extraordinar de fin, de organic şi neînşelător, care înseamnă de fapt adevărul său teologic”, p 59. / Un articol corect, intimist şi cu apologie de conştiinţă.

Pr. Dorin.

Centralitatea lui Hristos la părintele Dumitru Stăniloae: un excurs al părintelui profesor Dumitru Popescu

site_logo.jpg

Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Centralitatea lui Hristos în gândirea Părintelui Stăniloae. Importanţa ei pentru creştinism şi lumea actuală, în Ortodoxia LIV [2003], nr. 3-4, p. 33-41./ S-a ajuns, spune autorul, la a se „respinge chiar şi ideea de îndumnezeire, sub pretextul că ar anula omul natural„, p. 33 Se referă la o tendinţă contemporană în teologia romano-catolică. / „Din cauza separaţiei dintre divinitatea şi omenitatea Sa, Mântuitorul Iisus Hristos a devenit astăzi un om atât de natural, încât fiecare Îl poate interpreta după propria lui preferinţă”, p. 33/

Vorbind despre formula dogmatică hristologică ortodoxă, părintele Dumitru Popescu spune că „are caracter integrativ sau paradoxal, fiindcă ţine împreună omenitatea cu divinitatea Mântuitorului, şi scoate în evidenţă caracterul unitar al hristologiei biblice şi patristice”, p. 34/”Pluralismul hristologic contemporan are caracter antropocentric, fiindcă desparte omul de Dumnezeu în Iisus Hristos [adică la nivelul hristologiei n.n.], lăsându-L pradă unor interpretări subiective, care au dus la fărâmiţarea creştinismului”, p. 34./

Evaluând teologia ortodoxă din punctul de vedere al prezenţei lui Dumnezeu în creaţie şi al raţionalităţii lumii, autorul nostru scrie: „Luminaţi de Duhul Sfânt, Părinţii Bisericeşti au realizat… că la baza arianismului se află dualismul gândirii antice, bazat pe opoziţia dintre lumea inteligibilă şi lumea sensibilă, care exclude ideea de raţiune sau logos din esenţa lumii naturale, considerată a-logică, iraţională şi păcătoasă în esenţa ei”, p. 35./

Autorul vrea să ne spună în esenţă, că atâta timp cât vom vedea pe Dumnezeu distant de lume şi nu în ea, prin energiile Sale necreate, vom privi segregaţionist relaţia noastră cu Dumnezeu şi vom avea o teologie defectuoasă la nivel triadologic, hristologic, eclesiologic soteriologic şi eshatologic, pentru că nu vom putea să vorbim despre îndumnezeirea reală a oamenilor în Hristos.

Autorul citează: Pére Dumitru Stăniloae, La céntralite du Christ dans la theologie, dans la spiritualite et dans la mission de l’Eglise, en Contacts, No 92, 1975; R. Ruyer, La Gnose de Princeton, Ed. Fayard, Paris, 1974; Jean Guitton, Dumnezeu şi ştiinţa, Ed. Harisma, Bucureşti, 1992./

„…mitropolitul George Khodre arată că rostul dialogului inter-religios este de a trezi pe Hristos care doarme în noaptea religiilor”, cf. n. 14, p. 38, apud. Georges Khodre, Christianism dans un monde pluralist. L’economie du Saint-Esprit. Conference des Eglises Europeennes a St. Porten, Autriche, 1984./

În p. 39, autorul conchide în mod corect, că „păcatul [se referă la păcatul originar, al primilor oameni n.n.] n-a desfiinţat revelaţia naturală”, p. 39/ „astăzi există tendinţa contrară de a confunda revelaţia naturală şi revelaţia supranaturală în detrimentul creştinismului”, p. 39/

„Adevărul şi harul nu se pot detaşa de Persoana lui Hristos”, p. 39. Hristos Dumnezeu, spune autorul, nu poate spune decât adevărul pentru că este Adevărul ca persoană dumnezeiască, veşnică şi harul emană din persoana Sa. Adică nu putem avea pe Hristos fără să avem adevărul şi harul, fără ca cuvintele Sale să ne lumineze şi să ne ducă la adevărul neclintit./

Analizând câteva tendinţe din ştiinţa şi cultura actuală, autorul conchide că: „se pare că lumea şi cultura contemporană trec de la deism la panteism”, p. 39, adică de la ideea că Dumnezeu e sus şi noi ne conducem de unii singuri [teoria deistă] la ideea că între Dumnezeu şi lume nu e nicio distincţie [teoria panteistă]. Iar la concluzia aceasta părintele profesor a ajuns văzând că cei care studiază materia şi descoperă raţionalitatea ei, în loc să vadă că această raţionalitate a creaţiei este o amprentă a unui Dumnezeu personal, care ne cere să personalizăm creaţia, ajung la părerea că raţionalitatea e de sine, fără vreun rost special în viaţa noastră./

Ce se petrece astăzi cu noi în postmodernitate? Un răspuns extrem de sintetic din partea Sfinţiei sale: „Dumnezeu şi creştinismul au fost izolate în sfera vieţii private spirituale, cu caracter spiritual, iar omul şi cultura sunt considerate ca realităţi ce aparţin sferei publice, cu caracter natural. În aceste condiţii nu este de mirare că Dumnezeu şi creştinismul îşi caută anevoios locul în viitoarea constituţie a noii Europe”, p. 40, adică a UE. / Cu alte cuvinte cultura şi omul sunt arhipopularizate în societatea contemporană, sunt considerate singurul subiect public, pe când religia şi prezenţa lui Dumnezeu în lume şi în oameni se doreşte a fi un subiect de alcov, de întâlniri private, care să nu streseze prea mult opinia publică./

Discutând asupra efectelor negative şi pozitive ale secularizării, autorul nostru spune că trebuie să le remarcăm pe ambele cu aceeaşi degajare. Secularizarea are aspecte pozitive în domeniul dezvoltării ştiinţifice, însă, în acelaşi timp, ea este o sfidare redutabilă la adresa creştinismului, p. 40./ De aceea, spune Sfinţia sa, „aşa-zisa autonomie a lumii naturale de care se prevalează omul secularizat astăzi, nu ţine de fiinţa creaţiei [de creaturalitatea omului, de statutul omului ca fiinţă creată de Dumnezeu n.n.], ci de voinţa omului”, p. 40. Drepturile ilegitime pe care şi le revendică omul postmodern de la stat sau de la sine nu ţin de nişte nevoi naturale ci de o viziune subiectivistă asupra vieţii şi a lumii.

În concluziile articolului acesta foarte sintetic şi cu multe nuanţe teologice, autorul nostru spune: ” nu suntem chemaţi de Hristos să rămânem prizonierii istoriei, ci să dobândim adevărata noastră libertate interioară de fii ai lui Dumnezeu”, p. 41.

Pr. Dorin.

Tropare şi Condace din perioada Crăciunului

DSCF3245 -

Troparul Înainteprăznuirii:

Găteşte-te Vitleeme, deschisu-s-a tuturor Edenul; împodobeşte-te Efrata, că pomul vieţii în peşteră a înflorit din Fecioară, pentru că rai înţelegător pântecele aceleia s-a arătat, întru care este dumnezeiescul pom, din care mâncând vom fi vii, iar nu vom muri, ca Adam. Hristos Se naşte, ca să ridice chipul cel mai înainte căzut.

Condacul Înainteprăznuirii:

Fecioara astăzi pe Cuvântul cel prea veşnic, merge în peşteră, să-L nască în chip de negrăit; dănţuieşte lumea auzind, slăveşte cu îngerii şi cu păstorii pe Cel ce va să Se arate prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.

Troparul Naşterii Domnului:

Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie.

Condacul Naşterii Domnului:

Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera, Celui neapropiat, aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.

Condacul Praznicului (Soborul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu):

Cel ce mai înainte de luceafăr din Tatăl fără de maică S-a născut, astăzi pe pământ fără de tată S-a întrupat din tine. Pentru aceasta steaua binevesteşte magilor şi îngerii cu păstorii laudă naşterea ta ce mai presus de fire, ceea ce eşti plină de har.

***

Aceste dumnezeieşti cântări dinainte şi din timpul Praznicului Naşterii Domnului sunt pline de o teologie profundă şi complexă, fiind scrise din insuflare dumnezeiască. El vorbesc despre înţelepciunea, mai presus de orice înţelegerea omenească, cu care Domnul a împlinit taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută şi a săvârşit Întruparea Sa din Preacurată Fecioară şi Naşterea în peşteră.

Condacul Înainteprăznuirii ne anunţă ce înseamnă pentru noi Naşterea Domnului. El ne vesteşte, cu puţin înainte de Naştere, că s-a deschis Edenul şi omul s-a întors în Rai, de unde a căzut prin neascultare. Omul s-a întors în Rai! De când aştepta omul alungat din patria sa dumnezeiască, să audă această veste! Fiul lui Dumnezeu vine în peşteră ca să ne dea nouă înapoi Paradisul pierdut!

Pomul vieţii, de care au fost depărtaţi Sfinţi Protopărinţi Adam şi Eva, ca să nu mănânce din el, în Rai, este dăruit acum oamenilor prin Hristos însuşi, adevăratul Pom al vieţii, care Se naşte din Fecioară în peşteră.

Dumnezeu S-a născut în peşteră. În tradiţia ortodoxă, peştera este lumea lui Dumnezeu în care a intrat păcatul ca un tâlhar, este peştera de tâlhari de la Ier. 7, 11 („Templul acesta, asupra căruia s-a chemat numele Meu, n-a ajuns el oare, în ochii voştri peşteră de tâlhari?”), şi Mt. 21, 13 („Şi a zis lor: Scris este: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!„). Prin casa şi templul lui Dumnezeu se înţeleg atât Biserica Lui, cât şi lumea pe care El a zidit-o.

Luminând peştera în care S-a născut, Fiul lui Dumnezeu luminează întreaga lume, tot cosmosul şi toată creaţia. Troparul şi Condacul Naşterii insistă pe această umplere de lumină a lumii. Vine în lume Soarele dreptăţii şi Răsăritul cel de sus şi nu mai este loc de noapte şi de întristare în această lume, în care îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc, în care toată făptura se umple de lumină. Păstorii se luminează de la îngeri şi magii de la steaua călăuzitoare (care era Sfântul Arhanghel Gavriil). Unii de la alţii primesc lumină şi toţi de la Lumina care S-a născut în peşteră şi Care le-a dăruit tuturor lumina fiinţei şi a cunoştinţei.

Oamenii se întorc la locul lor, de unde au căzut, alături de îngeri, ca fiinţe raţionale şi spirituale, care slăvesc pe Dumnezeu, fiind luminaţi cu lumina cunoştinţei cea mai presus de înţelegerea şi înţelepciunea omenească.

Lumea L-a încăput pe Cel neajuns şi în peşteră S-a născut Lumina cea neapropiată şi neînserată a Îngerilor şi a oamenilor. Taina aceasta prea dumnezeiască şi de nepriceput cu mintea este subliniată, în paradoxurile ei dumnezeieşti, de Condacul Naşterii, în care vedem că o Fecioară naşte, că Fecioara naşte pe Cel mai presus de fiinţă, că îngerii stau lângă păstori şi înţelepţii (magii) merg pe lângă stele. Şi Dumnezeu din veşnicie, Se naşte ca un Prunc tânăr. Toate sunt minunate şi nimic nu se întâmplă după ordinea şi logica lumii acesteia şi după realitatea ei cotidiană şi banală.

În fine, ultimul Condac ne luminează cu privire la un alt adevăr dogmatic al Bisericii noastre: Fiul lui Dumnezeu S-a născut mai înainte de veci din Tatăl (mai înainte de Luceafăr, cf. Ps. 109, 3), fără de maică, şi la plinirea vremii S-a născut ca Om din Maică Fecioară, fără de tată.

Vă dorim Sărbători pline de bucuria Naşterii Domnului şi Dumnezeu să acopere cu zăpada iubirii Sale păcatele noastre!

Psa. Gianina

Ninge iar…artistic!

DSCF3554 -

DSCF3556 -

DSCF3568 -

DSCF3574 -

Psa. Gianina

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort