Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Centralitatea lui Hristos la părintele Dumitru Stăniloae: un excurs al părintelui profesor Dumitru Popescu

site_logo.jpg

Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Centralitatea lui Hristos în gândirea Părintelui Stăniloae. Importanţa ei pentru creştinism şi lumea actuală, în Ortodoxia LIV [2003], nr. 3-4, p. 33-41./ S-a ajuns, spune autorul, la a se „respinge chiar şi ideea de îndumnezeire, sub pretextul că ar anula omul natural„, p. 33 Se referă la o tendinţă contemporană în teologia romano-catolică. / „Din cauza separaţiei dintre divinitatea şi omenitatea Sa, Mântuitorul Iisus Hristos a devenit astăzi un om atât de natural, încât fiecare Îl poate interpreta după propria lui preferinţă”, p. 33/

Vorbind despre formula dogmatică hristologică ortodoxă, părintele Dumitru Popescu spune că „are caracter integrativ sau paradoxal, fiindcă ţine împreună omenitatea cu divinitatea Mântuitorului, şi scoate în evidenţă caracterul unitar al hristologiei biblice şi patristice”, p. 34/”Pluralismul hristologic contemporan are caracter antropocentric, fiindcă desparte omul de Dumnezeu în Iisus Hristos [adică la nivelul hristologiei n.n.], lăsându-L pradă unor interpretări subiective, care au dus la fărâmiţarea creştinismului”, p. 34./

Evaluând teologia ortodoxă din punctul de vedere al prezenţei lui Dumnezeu în creaţie şi al raţionalităţii lumii, autorul nostru scrie: „Luminaţi de Duhul Sfânt, Părinţii Bisericeşti au realizat… că la baza arianismului se află dualismul gândirii antice, bazat pe opoziţia dintre lumea inteligibilă şi lumea sensibilă, care exclude ideea de raţiune sau logos din esenţa lumii naturale, considerată a-logică, iraţională şi păcătoasă în esenţa ei”, p. 35./

Autorul vrea să ne spună în esenţă, că atâta timp cât vom vedea pe Dumnezeu distant de lume şi nu în ea, prin energiile Sale necreate, vom privi segregaţionist relaţia noastră cu Dumnezeu şi vom avea o teologie defectuoasă la nivel triadologic, hristologic, eclesiologic soteriologic şi eshatologic, pentru că nu vom putea să vorbim despre îndumnezeirea reală a oamenilor în Hristos.

Autorul citează: Pére Dumitru Stăniloae, La céntralite du Christ dans la theologie, dans la spiritualite et dans la mission de l’Eglise, en Contacts, No 92, 1975; R. Ruyer, La Gnose de Princeton, Ed. Fayard, Paris, 1974; Jean Guitton, Dumnezeu şi ştiinţa, Ed. Harisma, Bucureşti, 1992./

„…mitropolitul George Khodre arată că rostul dialogului inter-religios este de a trezi pe Hristos care doarme în noaptea religiilor”, cf. n. 14, p. 38, apud. Georges Khodre, Christianism dans un monde pluralist. L’economie du Saint-Esprit. Conference des Eglises Europeennes a St. Porten, Autriche, 1984./

În p. 39, autorul conchide în mod corect, că „păcatul [se referă la păcatul originar, al primilor oameni n.n.] n-a desfiinţat revelaţia naturală”, p. 39/ „astăzi există tendinţa contrară de a confunda revelaţia naturală şi revelaţia supranaturală în detrimentul creştinismului”, p. 39/

„Adevărul şi harul nu se pot detaşa de Persoana lui Hristos”, p. 39. Hristos Dumnezeu, spune autorul, nu poate spune decât adevărul pentru că este Adevărul ca persoană dumnezeiască, veşnică şi harul emană din persoana Sa. Adică nu putem avea pe Hristos fără să avem adevărul şi harul, fără ca cuvintele Sale să ne lumineze şi să ne ducă la adevărul neclintit./

Analizând câteva tendinţe din ştiinţa şi cultura actuală, autorul conchide că: „se pare că lumea şi cultura contemporană trec de la deism la panteism”, p. 39, adică de la ideea că Dumnezeu e sus şi noi ne conducem de unii singuri [teoria deistă] la ideea că între Dumnezeu şi lume nu e nicio distincţie [teoria panteistă]. Iar la concluzia aceasta părintele profesor a ajuns văzând că cei care studiază materia şi descoperă raţionalitatea ei, în loc să vadă că această raţionalitate a creaţiei este o amprentă a unui Dumnezeu personal, care ne cere să personalizăm creaţia, ajung la părerea că raţionalitatea e de sine, fără vreun rost special în viaţa noastră./

Ce se petrece astăzi cu noi în postmodernitate? Un răspuns extrem de sintetic din partea Sfinţiei sale: „Dumnezeu şi creştinismul au fost izolate în sfera vieţii private spirituale, cu caracter spiritual, iar omul şi cultura sunt considerate ca realităţi ce aparţin sferei publice, cu caracter natural. În aceste condiţii nu este de mirare că Dumnezeu şi creştinismul îşi caută anevoios locul în viitoarea constituţie a noii Europe”, p. 40, adică a UE. / Cu alte cuvinte cultura şi omul sunt arhipopularizate în societatea contemporană, sunt considerate singurul subiect public, pe când religia şi prezenţa lui Dumnezeu în lume şi în oameni se doreşte a fi un subiect de alcov, de întâlniri private, care să nu streseze prea mult opinia publică./

Discutând asupra efectelor negative şi pozitive ale secularizării, autorul nostru spune că trebuie să le remarcăm pe ambele cu aceeaşi degajare. Secularizarea are aspecte pozitive în domeniul dezvoltării ştiinţifice, însă, în acelaşi timp, ea este o sfidare redutabilă la adresa creştinismului, p. 40./ De aceea, spune Sfinţia sa, „aşa-zisa autonomie a lumii naturale de care se prevalează omul secularizat astăzi, nu ţine de fiinţa creaţiei [de creaturalitatea omului, de statutul omului ca fiinţă creată de Dumnezeu n.n.], ci de voinţa omului”, p. 40. Drepturile ilegitime pe care şi le revendică omul postmodern de la stat sau de la sine nu ţin de nişte nevoi naturale ci de o viziune subiectivistă asupra vieţii şi a lumii.

În concluziile articolului acesta foarte sintetic şi cu multe nuanţe teologice, autorul nostru spune: ” nu suntem chemaţi de Hristos să rămânem prizonierii istoriei, ci să dobândim adevărata noastră libertate interioară de fii ai lui Dumnezeu”, p. 41.

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it:

Previous

Tropare şi Condace din perioada Crăciunului

Next

Părintele profesor George Remete vorbind despre specificul gândirii părintelui Dumitru Stăniloae

1 Comment

  1. Foarte bun articolul!
    „atâta timp cât vom vedea pe Dumnezeu distant de lume şi nu în ea, prin energiile Sale necreate, vom privi segregaţionist relaţia noastră cu Dumnezeu şi vom avea o teologie defectuoasă la nivel triadologic, hristologic, eclesiologic soteriologic şi eshatologic, pentru că nu vom putea să vorbim despre îndumnezeirea reală a oamenilor în Hristos.”

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén