Tropare şi Condace din perioada Crăciunului

Troparul Înainteprăznuirii:

Găteşte-te Vitleeme, deschisu-s-a tuturor Edenul; împodobeşte-te Efrata, că pomul vieţii în peşteră a înflorit din Fecioară, pentru că rai înţelegător pântecele aceleia s-a arătat, întru care este dumnezeiescul pom, din care mâncând vom fi vii, iar nu vom muri, ca Adam. Hristos Se naşte, ca să ridice chipul cel mai înainte căzut.

Condacul Înainteprăznuirii:

Fecioara astăzi pe Cuvântul cel prea veşnic, merge în peşteră, să-L nască în chip de negrăit; dănţuieşte lumea auzind, slăveşte cu îngerii şi cu păstorii pe Cel ce va să Se arate prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.

Troparul Naşterii Domnului:

Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie.

Condacul Naşterii Domnului:

Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera, Celui neapropiat, aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.

Condacul Praznicului (Soborul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu):

Cel ce mai înainte de luceafăr din Tatăl fără de maică S-a născut, astăzi pe pământ fără de tată S-a întrupat din tine. Pentru aceasta steaua binevesteşte magilor şi îngerii cu păstorii laudă naşterea ta ce mai presus de fire, ceea ce eşti plină de har.

***

Aceste dumnezeieşti cântări dinainte şi din timpul Praznicului Naşterii Domnului sunt pline de o teologie profundă şi complexă, fiind scrise din insuflare dumnezeiască. El vorbesc despre înţelepciunea, mai presus de orice înţelegerea omenească, cu care Domnul a împlinit taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută şi a săvârşit Întruparea Sa din Preacurată Fecioară şi Naşterea în peşteră.

Condacul Înainteprăznuirii ne anunţă ce înseamnă pentru noi Naşterea Domnului. El ne vesteşte, cu puţin înainte de Naştere, că s-a deschis Edenul şi omul s-a întors în Rai, de unde a căzut prin neascultare. Omul s-a întors în Rai! De când aştepta omul alungat din patria sa dumnezeiască, să audă această veste! Fiul lui Dumnezeu vine în peşteră ca să ne dea nouă înapoi Paradisul pierdut!

Pomul vieţii, de care au fost depărtaţi Sfinţi Protopărinţi Adam şi Eva, ca să nu mănânce din el, în Rai, este dăruit acum oamenilor prin Hristos însuşi, adevăratul Pom al vieţii, care Se naşte din Fecioară în peşteră.

Dumnezeu S-a născut în peşteră. În tradiţia ortodoxă, peştera este lumea lui Dumnezeu în care a intrat păcatul ca un tâlhar, este peştera de tâlhari de la Ier. 7, 11 („Templul acesta, asupra căruia s-a chemat numele Meu, n-a ajuns el oare, în ochii voştri peşteră de tâlhari?”), şi Mt. 21, 13 („Şi a zis lor: Scris este: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!„). Prin casa şi templul lui Dumnezeu se înţeleg atât Biserica Lui, cât şi lumea pe care El a zidit-o.

Luminând peştera în care S-a născut, Fiul lui Dumnezeu luminează întreaga lume, tot cosmosul şi toată creaţia. Troparul şi Condacul Naşterii insistă pe această umplere de lumină a lumii. Vine în lume Soarele dreptăţii şi Răsăritul cel de sus şi nu mai este loc de noapte şi de întristare în această lume, în care îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc, în care toată făptura se umple de lumină. Păstorii se luminează de la îngeri şi magii de la steaua călăuzitoare (care era Sfântul Arhanghel Gavriil). Unii de la alţii primesc lumină şi toţi de la Lumina care S-a născut în peşteră şi Care le-a dăruit tuturor lumina fiinţei şi a cunoştinţei.

Oamenii se întorc la locul lor, de unde au căzut, alături de îngeri, ca fiinţe raţionale şi spirituale, care slăvesc pe Dumnezeu, fiind luminaţi cu lumina cunoştinţei cea mai presus de înţelegerea şi înţelepciunea omenească.

Lumea L-a încăput pe Cel neajuns şi în peşteră S-a născut Lumina cea neapropiată şi neînserată a Îngerilor şi a oamenilor. Taina aceasta prea dumnezeiască şi de nepriceput cu mintea este subliniată, în paradoxurile ei dumnezeieşti, de Condacul Naşterii, în care vedem că o Fecioară naşte, că Fecioara naşte pe Cel mai presus de fiinţă, că îngerii stau lângă păstori şi înţelepţii (magii) merg pe lângă stele. Şi Dumnezeu din veşnicie, Se naşte ca un Prunc tânăr. Toate sunt minunate şi nimic nu se întâmplă după ordinea şi logica lumii acesteia şi după realitatea ei cotidiană şi banală.

În fine, ultimul Condac ne luminează cu privire la un alt adevăr dogmatic al Bisericii noastre: Fiul lui Dumnezeu S-a născut mai înainte de veci din Tatăl (mai înainte de Luceafăr, cf. Ps. 109, 3), fără de maică, şi la plinirea vremii S-a născut ca Om din Maică Fecioară, fără de tată.

Vă dorim Sărbători pline de bucuria Naşterii Domnului şi Dumnezeu să acopere cu zăpada iubirii Sale păcatele noastre!

Psa. Gianina