Cosmologia părintelui Dumitru Stăniloae recenzată de părintele Ştefan Buchiu

Pr. Conf. Dr. Ştefan Buchiu, Cosmologia în opera Părintelui Stăniloae şi implicaţiile ei ecologice, în Ortodoxia LIV [2003], nr. 3-4, p. 60-75./Autorul nostru observă la părintele Dumitru „un personalism cald şi dinamic”, p. 60/ Tuşează o expresie stăniloesciană: împărtăşirea de Dumnezeu, p. 61/

„Consecinţele practice ale coborârii lui Dumnezeu în creaţia Sa, fără părăsirea transcendenţei Sale fiinţiale sunt acestea: necreatul se lasă împărtăşit de creat [de oameni şi cosmos n.n.], iar creatul [omul n.n.] tinde să se ridice peste relativitatea sa, în unire cu necreatul”, p. 62. /Părintele profesor remarcă pe drept cuvânt faptul, că lipsa antagonismului dintre spirit şi materie a fost demonstrat de către Sfântul Atanasie cel Mare, p. 62/

Spune acesta: „materia nu se opune spiritului….[iar] unicul mod de existenţă al acesteia [al materiei n.n.] îl constituie împărtăşirea continuă de lucrarea spiritului, care o pătrunde şi o transfigurează”, p. 62/ Se referă la materia trupului nostru şi la pătrunderea, înţelegerea adâncimilor trupului nostru şi a transfigurării sale prin har. Adică în cadrul mântuirii şi al sfinţirii noastre nu avem un trup care se luptă cu sufletul nostru în mod ontologic, ci trupul nostru se împărtăşeşte de către harul care vine prin sufletul nostru în trupul nostru. Între har, suflet şi trup există o înlănţuire ontologică pentru că omul deplin, omul adevărat e omul duhovnicesc în care trupul şi sufletul nu se bat ci sunt în armonie pentru că harul lui Dumnezeu tronează în ambele părţi constitutive ale fiinţei noastre./

Vorbind despre sintagma teonomia creaţiei, părintele Ştefan spune că aceasta înseamnă că „lumea îşi are centrul de sprijin în Dumnezeu”, p. 63./Se referă la o altă sintagmă a părintelui Dumitru: „vocaţia ascetică a lumii şi a omului”, p. 64./ Pentru Sfinţia sa „optimismul cosmologic, corelativ cu cel antropologic, nu se transformă niciodată în triumfalism”, p. 64/

„lumea nu este ultimul scop al omului, sau ultima realitate; ea îşi primeşte valoarea numai de la Dumnezeu şi o păstrează doar în măsura în care relaţia cu El este pusă în cauză sau nu este slăbită”, p. 64/ Spune autorul: creaţia este hristocentrică, fără a înceta să fie concomitent şi triadocentrică, p. 66/

Pentru Sfinţia sa, părintele Dumitru a urmat gândirii Sfântului Maxim Mărturisitorul când a unit hristologia cu pnevmatologia, pentru a descifra sensul cosmosului, al omului şi al istoriei, p. 66/ Spune autorul: „nici omul nu se desăvârşeşte fără lume, nici lumea nu poate progresa fără om”, p. 69. Un articol echilibrat şi sintetic.

Pr. Dorin.