Ochiul trebuie să treacă organic, în mod neagasat, nedureros de la o culoare la alta…Verdeţa zidurilor de aici nu este o culoare care se opune zăpezii, ci care se subordonează culorii profunde, determinante pentru ochi.

Dumnezeul nostru modelează în natură, într-un mod extrem de delicat, pista de trecere aflată între culori şi care este insesizabilă aproape. Culorile îşi dau mâna, se recunosc, îţi fac bine…nu sunt nişte ţepe, nişte furci care îţi atacă retina.

Să ne imaginăm un galben scămoşat, adică amestecat cu un negru răscolitor, aşa cum e la Van Gogh…în locul verdelui. Imediat se naşte o stare interioară…Galbenul acela secătuit de negru…care îşi pierde duritatea ne vorbeşte despre o stare interioară şi nu e un mediu de odihnă pentru ochi.

Pictura, foarte rar, odihneşte…dacă e nebisericească. Pictura cel mai adesea ne instigă la înţelegere, ne agasează ca să gândim. Însă ochiul nu are nevoie numai de gândire ci şi de odihnă. Verdele ierbii şi al zidurilor, verdele copacilor…sunt mediile cele mai odihnitoare pentru ochiul uman pentru că ne dă posibilitatea să ne relaxăm vizual.

Să nu încercaţi să reţineţi cu forţa nuanţe! Lăsaţi-vă pătrunşi de nuanţe! Nuanţele cele mai fine ale mersului în natură sunt resimţite într-o stare de har, de rugăciune, de bucurie…

Bucuraţi-vă de ceea ce vedeţi ca să vedeţi nuanţele culorilor, ale lucrurilor…înţelesurile dumnezeieşti ale lumii! Ele nu pot fi extorcate cu aparatul sau cu ochii din mâna lucrurilor, ci aparatul de fotografiat ca şi ochii merg împreună cu sufletul dv. luminat de har… ca să vadă, să prindă delicatul, inexprimabilul de delicat, extaziantul…

Nuanţele sunt daruri, sunt privilegii ale tăcerii bucuriei, ale tăcerii ce se bucură, ale rugăciunii care îţi dă tihnă, care te odihneşte.

Pr. Dorin

Did you like this? Share it: