Ideea îi aparţine doamnei preotese. Eu doar m-am executat…Uneori e mai mult decât bine să îţi asculţi soţia…
Sunt multe lucruri care ne scapă şi cine nu respectă perspicacitatea feminină o cam dă în bară cu excesul de bărbăţie…
Pr. Dorin
Pr. Dorin
E una dintre picturile mele obsesie…una din picturile cu multiple simboluri, care vede viaţa sufletului ca trecând prin uşa morţii, dincolo de care ne aşteaptă siluetele Îngerilor şi ale demonilor…în drumul nostru spre Dreptul Judecător.
Mă epuizează numai gândul să explic starea pe care am avut-o pictând acest tablou…A fost o pictură pe care am rupt-o, am dezlipit-o din mine ca pe o tumoare…Dincolo de ce apare în fotografie, în faţa mărimii ei, de aproape…te pătrunde un sentiment de mare luptă interioară, un sentiment foarte straniu de regăsire şi de părăsire în acelaşi timp…
Pr. Dorin
Pr. Dorin
Duioşia e virtutea sufletului care vede măreţia în umilinţă, într-o grandoare ascunsă şi care se manifestă faţă de această chenoză a măreţiei cu revărsare de inimă.
Pr. Dorin
Pr. Dorin
Ochiul trebuie să treacă organic, în mod neagasat, nedureros de la o culoare la alta…Verdeţa zidurilor de aici nu este o culoare care se opune zăpezii, ci care se subordonează culorii profunde, determinante pentru ochi.
Dumnezeul nostru modelează în natură, într-un mod extrem de delicat, pista de trecere aflată între culori şi care este insesizabilă aproape. Culorile îşi dau mâna, se recunosc, îţi fac bine…nu sunt nişte ţepe, nişte furci care îţi atacă retina.
Să ne imaginăm un galben scămoşat, adică amestecat cu un negru răscolitor, aşa cum e la Van Gogh…în locul verdelui. Imediat se naşte o stare interioară…Galbenul acela secătuit de negru…care îşi pierde duritatea ne vorbeşte despre o stare interioară şi nu e un mediu de odihnă pentru ochi.
Pictura, foarte rar, odihneşte…dacă e nebisericească. Pictura cel mai adesea ne instigă la înţelegere, ne agasează ca să gândim. Însă ochiul nu are nevoie numai de gândire ci şi de odihnă. Verdele ierbii şi al zidurilor, verdele copacilor…sunt mediile cele mai odihnitoare pentru ochiul uman pentru că ne dă posibilitatea să ne relaxăm vizual.
Să nu încercaţi să reţineţi cu forţa nuanţe! Lăsaţi-vă pătrunşi de nuanţe! Nuanţele cele mai fine ale mersului în natură sunt resimţite într-o stare de har, de rugăciune, de bucurie…
Bucuraţi-vă de ceea ce vedeţi ca să vedeţi nuanţele culorilor, ale lucrurilor…înţelesurile dumnezeieşti ale lumii! Ele nu pot fi extorcate cu aparatul sau cu ochii din mâna lucrurilor, ci aparatul de fotografiat ca şi ochii merg împreună cu sufletul dv. luminat de har… ca să vadă, să prindă delicatul, inexprimabilul de delicat, extaziantul…
Nuanţele sunt daruri, sunt privilegii ale tăcerii bucuriei, ale tăcerii ce se bucură, ale rugăciunii care îţi dă tihnă, care te odihneşte.
Pr. Dorin
