Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Ne consumăm, consumăm, ne isterizăm şi devenim insensibili

fum

Nu mă miră faptul că ne trebuie atât de multe…Cumpărăturile excesive vor să umple un gol, cel creat de neiubire, de nefericire, de singurătate, de ratarea de sine. Cumpărăm ca să uităm, mai degrabă decât că nu avem. Ieri, un cuplu de tineri în jurul a 35 de ani [eram cu ei la rând], şi-au cumpărat trei şutere [trei jocuri cu împuşcături]…ca să se distreze de Crăciun. Erau de un pesimism elocvent. Mai mult, poate, că nu gândeau că se poate simţi bucurie.

Poate că alţii şi-au cumpărat un set de prezervative, două butoaie de bere, câteva kilograme de carne…ca să se distreze din plin. Ne consumăm banii pentru ca să ne consumăm timpul, nefericirea, tristeţea, disperarea. O tânără îşi punea problema ce să facă de Crăciun pentru că nu are cu cine face sex…Şi nu i se părea deloc jenant să îşi spună, în gura mare, într-un spaţiu public, necesitatea fiziologică. Dânsa vroia sex şi nu dragoste, ceea ce reprezintă două lucruri diferite.

La urma urmei, cumpărăturile excesive, arhisuplimentare, care nu îşi mai găsesc rostul la noi în casă, sunt o dragoste pentru noi, faţă de noi maladivă, care ne face groşi la inimă, insensibili. Deşi, poate s-ar părea că nu are nicio legătură cu insensibilitatea, a avea 100 de perechi de pantofi şi a nu te gândi să dai măcar 10 cadou altora…e o mare insensibilitate. Sau, tu să iei ditamai maldărul de pachete şi să nu ai 1 leu pentru colindători…

Insensibilitatea ţine de nefrecventarea relaţiilor reale cu oamenii. Dacă nu te leagă mai nimic de nimeni e normal să nu ai slăbiciune faţă de durerile oamenilor, faţă de accidente, boli, faţă de sărăcia lucie aflată la tot pasul. Observ de multe ori în fiinţa mea durerea că nu am făcut o milostenie zilnic, că nu am dat cuiva ceva, de la un sfat la ceva fizic, la un obiect anume. Şi mă gândesc cum arată inima care nu simte să dea nimic nimănui, ba, dimpotrivă, să ia tot ce se poate de la alţii.

Insensibilitatea se naşte din cumpărăturile numai pentru tine, pentru egoismul tău, într-o viaţă personală care nu doreşte să integreze şi pe alţii în ea ci să ne separe, cât mai dramatic, pe unii de alţii. Eu sunt aici iar tu eşti acolo. Tu nu eşti al meu dacă nu am de luat ceva de la tine. Şi de aceea, gândind aşa, devenim nişte monade închise în noi, nişte ipseişti, nişte egoişti notorii, care nu pot vedea pe alţii din cauză că nu îşi văd inima lor. Dacă am ţine la mântuirea noastră am vedea şi pe alţii, i-am vedea pe toţi.

Cum se explică atunci egoismul dintr-o populaţie majoritar ortodoxă? Prin infuzarea la nivel larg a sentimentului că democraţia şi capitalismul înseamnă subiectivism feroce, înseamnă concurenţă nemiloasă, înseamnă singurătate profitabilă şi bucurie de avutul propriu în mod exclusivist. Noi suntem la începutul unui mod de a fi social care încă nu ne-a însingurat cu totul, care nu ne-a creat o singurătate atât de patologică încât să ne urcăm pe pereţi de durere, de atâta gol interior.

Însă hăul interior al singurătăţii noastre sociale creşte de la o zi la alta. De aceea există atâta egoism feroce pe cât ne îmbogăţim, pentru că noi credem că asta ne va aduce un bine. Însă când paharul se va tot umple şi vom vedea drama noastră, singurătatea noastră, lipsa noastră de sprijin în alţii, avem două şanse: ori fugim spre alţii, spre relaţii reale cu un dor nebun, lucru care se simte din plin încă de acum ori înnebunim şi ne sinucidem.

Chatul cu necunoscuţi, relaţiile online, petrecerile în masă, distracţiile fără reguli sunt simptomele singurătăţii pe de o parte iar pe de altă parte sunt căutări de ieşire seculare din drama personală, din pustiul personal. Însă, în adâncul lor, cei care caută petreceri muzicale sau amoroase, caută de fapt, fără niciun dubiu, să umple cu ceva, cumva, şi cât mai rapid singurătatea lor, spleenul lor.

De aceea nu mă miră că oamenii sunt goi, că vor să fie demenţi, că violează, că omoară, că blasfemiază în chip şi fel…Nu ar putea să facă altfel, atâta timp cât ei sunt nişte ruine din punct de vedere duhovnicesc. Ceea ce mă minunează e că toţi aceşti dezaxaţi ai lumii noastre, care nu mai au valori şi principii nu fac fapte reprobabile în stil mare. Adică Dumnezeu le astâmpără cumva pofta lor de distrugere tocmai în răbufnirile de tot felul pe care le au.

O tânără drogată se bătea cu mama ei mai nu ştiu când pentru că nu o lasă să se mărite cu un recidivist în ale căsătoriilor repezite. Dorea să se căsătorească pentru că nu putea trăi fără sex, fără ţigări şi droguri. Acasă nu era suportată cu fumul de ţigară şi cu droguri nici atât, aşa că vroia să se căsătorească [să trăiască în concubinaj, mai pe şleau] numai pentru aceste trei lucruri. O căsătorie instinctuală, fără plan, fără să se cunoască, fără să aibă proiecţii de viitor.

Nu simţi în tine pacea harului şi eşti orb. Mergi anapoda dar nu vrei să o recunoşti. Ţi-e ruşine de ceea ce faci dar nu vrei să o recunoşti…

Fără doar şi poate, cele mai multe păcate se fac de marile sărbători. De ce? Pentru că atunci simţi cel mai acut că nu eşti plin, că nu eşti om, că nu eşti fericit. Şi dai vina pe El, pe părinţi, pe societate…pentru că tu eşti ilogic, că eşti instinctual, că eşti fără preocupări pentru a te împlini interior.

Pr. Dorin

Did you like this? Share it:

Previous

Mesajul televizat la praznicul Naşterii Domnului al Părintelui patriarh Daniel

Next

Multiplele faţete ale Iisus-ului istoric în cercetarea lui Jaroslav Pelikan [2]

2 Comments

  1. Aveti mare dreptate parinte, ati pus degetul pe rana.
    Goana asta nebuna dupa produse de tot felul arata golul multora dintre confratii nostri.

    Ei il au in vedere numai pe eu, eu, eu si numai eu. Ori cand te vezi numai pe tine iar pe cel de langa tine nu, atunci problema este una grava, mai grava decât a unui drogat sau toxicoman.

    Inainte de Crăciun am intrebat nişte tineri ce va doriti voi cel mai mult de la Moş Crăciun? Răspunsul acestora m-a şocat: Vrem să ne distrăm, cât mai mult!

    Un astfel de răspuns nu poate fi decât simptomul unei societăţi ce se degradează pe zi ce trece.

    Gravitatea constă în faptul că ceea ce părintele a semnalat prin acest articol reprezintă nu o excepţie, ci o regulă a zilelor noastre în societatea românească.

    Dacă nu eşti grotesc în manifestare într-o comunitate nu eşti „firesc”, ci esti considerat taliban.

    Cum spunea Dan Puric: cu cât ne apropiem fizic unii de alţii cu atât ne depărtăm şi mai mult, ne însingurăm şi mai mult.

  2. Sunt atâtea goluri pe care oamenii încearcă să le umple cu tot felul de inlocuitori!

    Cam asta se întâmplă din păcate, aţi descris foarte bine sentimentul pe care îl au cei care nu iubesc sărbătorile.

    Aşa se explică de ce urăsc unii oameni globuleţele. cumpărăturile de Crăciun, întâlnirile cu familia, colindele etc.

    Tot distracţie caută şi cei pe care i-am întrebat eu ce-şi doresc de Crăciun, liniştea este ceva care trebuie să dispară din peisaj urgent, mai ales că ea ne reaminteşte starea în care ne aflăm, nu?

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén