Asasinarea lui Benazir Bhutto oglindită în presa românească
În Jurnalul Naţional din 28.12.2007:
Bhutto, care, potrivit unor surse, reuşise să intre în maşina sa înainte ca sinucigaşul să se arunce în aer, a ajuns la spital cu răni extrem de grave, după cum au anunţat televiziunile locale preluate de agenţia Reuters. În paralel, mai multe informaţii contradictorii erau făcute publice de diferite surse locale. Potrivit unui membru al partidului lui Bhutto, citat de Associated Press, doamna Bhutto a fost împuşcată în gât şi în piept, înainte ca atentatorul sinucigaş să detoneze bomba.
Un apropiat al doamnei Bhutto a confirmat moartea acesteia la ora locală 18:16, la Spitalul General Rawalpindi. În faţa spitalului, mai mulţi simpatizanţi ai fostului premier strigau: “Câine, Musharraf, câine”, referindu-se la actualul preşedinte al Pakistanului. Alţi simpatizanţi au spart geamul de la intrarea spitalului, în timp ce alţii plângeau în hohote. Un bărbat şi-a legat pe frunte steagul Partidului Poporului Pakistanez, al lui Bhutto, şi se bătea cu pumnii în piept.
Ştirea dispariţiei liderului opoziţiei a fost confirmată de familia ei şi de mai multe surse guvernamentale. Televiziunile pakistaneze au transmis necontenit imagini macabre de la locul atentatului, iar vocile corespondenţilor anunţau că numărul morţilor şi al răniţilor se afla în continuă creştere. Imagini şocante cu zeci de cadavre înşirate pe stradă au fost prezentate de toate televiziunile din lume. [continuă]
*************
În ziarul Gardianul, 28 dec. 2007
Pr. Dorin.