Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Finalizând gânduri

lavita-cu-lada-susra-la-fluturi-go-ro.jpg

Motto:

„Dacă vrei să stai la poartă pe canapea şi să discuţi…trebuie să ai şi ce spune şi să ştii să îţi cauţi, mereu, un alt şi alt public”.

Platitudinile sunt specialitatea celor care citesc gânduri în mod intensiv, le memorează şi le redirecţionează spre un public care nu are nevoie de ele. Ele apar cu precădere la cititori  plictisiţi de-atâta citit şi la scriitorii mărunţi şi mai puţin la creatorii de cărţi, la scriitori de zi cu zi. Cu alte cuvinte găseşti platitudini cu tona la cei care sunt învăţaţi cu comoditatea citirii şi care nu au transpirat pentru nicio pagină pe care o citesc. Ei sunt comozi pentru că toate le parvin de-a gata.

Tocmai de aceea în faţa lor, cu toţii, căscăm. Fie că vorbim de limbaj de lemn, cupru sau inox…platitudinile sunt: să zicem şi noi ce n-am gândit cu mintea noastră.  De aceea când citesc un text, scriu cele două, zece idei pe o foaie şi întreb, retoric, pe autor: Şi care e ideea ta, pentru care ai transpirat? Bineînţeles că autorul, tace!…

Banalitatea se naşte acolo unde nu e nicio căutare reală şi nicio bucurie ca să transmiţi ceva. Citim zeci de articole într-o săptămână şi căscăm sau ne enervăm pur şi simplu. Miroase a mort, a banal, a treflă, a prostie, a ştocăreală venală…E un scris în loc să ţipi sau să te duci la veceu. Am sentimentul dezolant, în acest sfârşit de an, că onlinul românesc e prea plictisit ca să te ţină în priză şi excepţiile devin şi ele, blazate, dacă mediul înconjurător e atât de toxic.

Ca să scrii bine trebuie să ai un public lucid. Sau să fii ţinut în stresul emoţiei reale. Însă onlinul românesc încearcă să îţi fure căciula cu un rating mincinos, cu cancanuri ieftine,  fără să te instruiască, să îţi indice un mod de a fi. Nu suntem prea conştienţi de faptul că formăm opinii, direcţii, că orientăm oamenii atâta timp cât pledăm zilnic pentru ceva anume.

Ne enervează televiziunile cu publicitate excesivă şi programe proaste, ne enervează un anume fel de jurnalism, încercăm să scriem şi să facem pe cont propriu ceea ce un trust de presă nu cam face…dar le încurajăm erorile atâta timp cât şi noi cădem în banal., într-un derizoriu prostesc, bolnăvicios.  Reacţia noastră de aseară împotriva lui Gramo’s, e legitim de egală şi dacă îl vizăm pe Cruceru sau Bucurenci, care tot stau în vârf pe degeaba.

Dacă doi lectori şi un om de televiziune cu notorietate stau mereu pe primul loc şi ne pasează tâmpenii, chiţibuşării, prostioare, banalităţi vandabile…cei mai puţin şcoliţi decât ei înţeleg că cei cu carte sunt nişte proşti  cu diplomă şi cam atât. Acest mod de a banaliza  zilnic sistemul online încurajează prostia, nesimţirea, bădărănia, subcultura…împotriva cărora, cei trei, par a lupta. Cum? Cât? Cu ce articole publicate?

Mie mi-ar fi ruşine să fiu toată ziua în primii 4 şi să am două poze, un anunţ şi trei linkuri. Ceea ce se petrece de câteva luni în topul 100. ro e o nesimţire incatalogabilă. Ar trebui ca topul, de la un cap la altul, să aibă o variabilitate, o modificare constantă, pentru că nu poţi să scrii zilnic de nota 10 sau să fii as în toate. Numai că 90 de locuri din wp se schimbă de la o zi la zi şi numai primele 10 sau primele 4 locuri, mai concret, nu se cam schimbă deloc.

Mai pe româneşte: domnilor Gheorghe Ştefanov, Marius Cruceru şi Dragoş Bucurenci, dacă doriţi să fiţi în primii patru tot timpul nu e un lucru rău, numai dovediţi acest lucru în scris, prin munca dv. efectivă şi nu prin manipularea ratingului! Dovediţi că sunteţi nişte oameni şcoliţi, nişte oameni cu potenţe, nişte oameni  cu perspectivă şi care ştiu să  indice altora mai fragili în gândire nişte direcţii, care ştiu să devină, pe nesimţite, formatori de opinii.

Aşa, că arătăm trei fete cu curul gol, că punem trei articole de duzină…nu dovedim că facem excelenţă ci decadenţă! Am repulsie pe fiecare zi când vă observ feedurile, când văd cât de mult „v-aţi spetit” să scrieţi trei micşunele…iar ratingul dv. explodează ca bombele Al Qaidei. Mi se face o greaţă continuă de modul dv. de a vă situa în faţă…şi, probabil, nu sunt singurul.

Poate că la acest sfârşit de an, ar putea să vi se nască un gând mai bun  şi să o lăsaţi mai moale cu ipocrizia. A sta tot timpul acolo unde nu ţi-e locul înseamnă să descurajezi tocmai ceea ce crezi că reprezinţi. La începutul anului 2006 toată lumea fugea pe bloguri şi ele erau văzute ca o şansă de a schimba ceva, de a reprezenta o alternativă la aplatizarea generală, la platitudinea generală a reacţiilor.

Dacă o ţinem tot aşa se duce cu totul de râpă ideea de alternativă pe care credem că o reprezentăm şi am fost, iarăşi, o mare dezamăgire, de stil Caritas.  Noi vrem ca acest lucru să nu se întâmple! Poate ne ajutaţi şi dv….

Pr. Dorin Picioruş

Did you like this? Share it:

Previous

Pachetul de atenţie [29 decembrie 2007; ediţie specială]

Next

Multiplele faţete ale Iisus-ului istoric în cercetarea lui Jaroslav Pelikan [4]

1 Comment

  1. Uf, ce mi-e milă de tine, Dorine!
    cum te chinui singur, cum te mai chinui..

    Relaxează-te, omule, că ai să te îmbolnăveşti…

    Nu m-am putut abţine să nu-ţi scriu asta, poţi să ştergi comentariul, dar realmente mi-e o milă vecină cu lacrimile cînd te văd cum te chinui singur…

    A propos, dacă tot vrei titluri… conferenţiar. dr. pastor… etc.

    am trecut de lector… aşa nu mai păţesc ca prietenul meu care a fost făcut rector din greşeală… 🙂

    Realmente ar merita să te bucuri de sfîrşitul ăsta de an!

    Relaxează-te!

    Nu vezi că spunînd prostii de genul ăsta îţi fugăresti toţi prietenii!

    Păcat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno