Lucrarea Sfântului Duh în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog

Drd. Emanuel Banu, Lucrarea Sfântului Duh în opera Sfântului Simeon Noul Teolog, în Studii Teologice XXXII [1980], nr. 1-2, p. 81-94. Articolul a fost făcut sub asistenţa părintelui D. Stăniloae în cadrul studiilor doctorale./

„teologia Sfântului Simeon NT are un pronunţat caracter empiric”, p. 81 şi ea „îşi are izvorul într-o adâncă cugetare asupra adevărurilor evanghelice, experiate şi valorificate în viaţa sa personală”, p. 81/ „Pt. Sf. Simeon NT, toţi cei care au primit botezul devenind creştini, sunt chemaţi  la desăvârşirea care se dobândeşte prin harul Sfântului Duh, a cărui prezenţă vie şi lucrătoare în inimile lor îi face capabili de a cunoaşte şi contempla adevărurile dumnezeieşti încă de aici, de jos”, p. 82, adică din viaţa aceasta./

„cu privire la înţelesul pe care îl dă Sfântul Simeon noţiunii de teolog, trebuie să spunem că o apropie foarte mult de aceea de sfânt. El respinge cu hotărâre orice teologie cu caracter speculativ, fie ea chiar întemeiată pe textul Sfintei Scripturi, neadmiţând decât pe aceea care este reflexul, expresia unei autentice trăiri creştine”, p. 82. Adevărul e că Sfântul Simeon nu respinge teologia speculativă însă nici nu îi dă preeminenţă în dogmatizarea ortodoxă. Pentru Sfinţia sa numai cel care a văzut lumina divină e curăţit la minte, luminat la minte de Însuşi Dumnezeu şi numai el poate, cel care stă în Duhul Sfânt, în harul dumnezeiesc, să vorbească despre dogmele credinţei, ceea ce este foarte corect şi normal.

Dacă Dumnezeu nu te învaţă cele despre Sine de unde le-ai putea afla? Dacă nu cunoşti slava Sa cum să vorbeşti despre iubirea Lui, cum să vorbeşti despre curăţia şi sfinţenia Lui dacă nu ai gustat din ea, pe măsura ta, din voia Lui?

Spune autorul că operele Sfântului Simeon au un puternic caracter pnevmatocentric, p. 82, dar o „tot [pe] atât de puternică viziune hristocentrică”, p. 82. Cu totul de acord!/ Viziunea sa teologică, în ansamblul ei, este „o viziune sintetică şi atotcuprinzătoare asupra adevărurilor învăţăturii creştine şi a experierii lor practice”, p. 82. Aşa e! Sfântul Simeon, Părintele nostru, s-a ocupat de toate dogmele importante ale Ortodoxiei şi, mai ales, de înţelegerea lor personală, prin intermediul vieţii mistice personale, care e una deplin eclesială şi patristică. /

În cuvântările sale, „Sf. Simeon păstrează o perspectivă dominant soteriologică”, p. 82/ El evidenţiază „permanent legătura strânsă dintre Hristos, ca Fiul lui Dumnezeu întrupat şi Sfântul Duh, ca trimis al Acestuia, Duh al Adevărului şi Purtător de viaţă desăvârşită”, p. 82./

Analogii şi simboluri simeoniene subliniate de autorul nostru: Hristos – soarele; Duhul Sfânt – vinul, cf. Cateheza 23, col. 160-200;  Hristos  – poarta, Sfântul Duh  – cheia, Dumnezeu Tatăl – casa, cf. Cat. 33, col. 95-150; Duhul Sfânt „sămânţă a lui Hristos prin care creştinii devin din neamul Lui„, cf. Cat. 30, col. 325-330, apud p. 83 a art. pe care îl recenzăm./

Autorul evidenţiază „realismul plastic al simbolurilor Sfântului Simeon”, p. 83, în care”cel cu vinul şi soarele, [e] unic în literatura patristică”, p. 83. Nu ştiu despre ce simbol vorbeşte. Nouă nu ne-a sărit deloc în faţă acest pasaj, dacă el există în opera simeoniană. Însă cred că nu trebuie să facem caz de simbolistica simeoniană, pentru că ea nu s-a dorit a fi o expresie în sine ci o icoană care ne traversează, ne conduce spre experienţele şi vederile sale mistice. El nu a creat simboluri pentru simboluri ci a creat hărţi spre înţelegerea trăirilor sale extatice./

„persoana Mântuitorului Hristos este o realitate vie în viaţa credinciosului, manifestată prin acţiunea continuă şi desăvârşitoare a Duhului Sfânt”, p. 83./  „În viziunea [teologică a] Sf. Simeon NT, virtuţile în ele însele nu au nicio valoare atâta timp  cât nu sunt însufleţite de Duhul Sfânt şi [nu] ne introduc într-o ordine de viaţă divină”, p. 85. Perfect de acord! Pentru el orice virtute nu este ceva demn de laudă, de evidenţiat, dacă nu ne aduce în noi simţirea conştientă a harului dumnezeiesc şi vederea lui Dumnezeu. Toate virtuţile sunt pentru el oase moarte dacă nu ne dau să vedem slava negrăită şi veşnică a lui Dumnezeu./

El este „un exponent al unei linii intransigente cu privire la non-valoarea virtuţilor în afara vieţii în Hristos şi sub oblăduirea Duhului Sfânt”, p. 85-86. Da, e adevărat!/  În Discursul etic 7, col. 326-333, el vorbeşte despre virtuţi ca despre un trup şi acest trup al virtuţilor constituie viaţa duhovnicească, p. 86./ „desăvârşirea la care conduce treptat Duhul pe cel înduhovnicit se arată a fi şi mai înaltă şi de nebănuit pentru ceilalţi oameni”, p. 87. Adevărat!/

„În cuvântările sale Sf. Simeon nu oboseşte să accentueze mereu legătura şi interdependenţa reciprocă dintre împlinirea poruncilor şi dobândirea virtuţilor, dintre lucrarea credinciosului şi desăvârşirea acestei lucrări de către Duhul Sfânt”, p. 87./ „el subliniază că dobândirea virtuţilor nu trebuie luată ca scop în sine”, p. 87/

 „Pentru Sf. Simeon teologia este o harismă, iar teolog este numai acela care dobândeşte vrednicia de a fi purtătorul acestui dar al Duhului Sfânt ca urmare a unei vieţi curate”, p. 91. Adevărat! Sfântul Simeon a primit harisma teologiei în cadrul unei vedenii dumnezeieşti, vedenie după care a început să scrie lucruri de o măreţie copleşitoare, care i-au amuţit pe toţi./

Cf. n. 58, p. 91: „Sf. Simeon arată că certitudinea cu privire la răspunsul de la Judecata de apoi o avem încă de aici, din viaţa aceasta. Harul este cel care dă celui înduhovnicit siguranţa cu privire la soarta sa după moarte”, cf. Cateheza 4, col. 695. Sfântul Simeon, e adevărat, spune acest lucru. Încă nu are nimic de-a face certitudinea reformată prin muncă cu certitudinea de care vorbeşte Simeon. La el prezenţa harului e o evidenţă care dă certitudine ontologică şi nu doar psihologică. /

Acuzaţia de mesalianism, e adevărat, e nefondată în cazul său, p. 92. Mesalienii erau nişte desfrânaţi, formau o sectă de destrăbălaţi, care pretindeau că au vedenii şi că sunt aleşi. Aceştia negau importanţa Sfintelor Taine în viaţa noastră dar spuneau că rugăciunea le rezolvă pe toate. Se credeau exorcizatori dar aveau femeile în comun. /

Autorul crede că Sf. Simeon nu a urmărit „un sistem teologic în expunere”,  p. 94, adică nu a scris sistematic, raţionalist ci s-a condus „doar de nevoile imediate ale argumentării şi pastoraţiei”, p. 94. Putem spune că în unele lucrări ale sale a fost apologetic, polemic sau argumentativ dar, au existat şi altele în care a scris pentru oameni din viitor, în mod profetic, anticipând discuţiile teologice ale secolului al 14-lea care au fost conduse de Sfântul Grigorie Palama. /

El „izbuteşte să redea un vast şi viabil tablou a ceea ce trebuie să însemne o viaţă autentic creştină”, p. 94/ Sf. Simeon „este cel care introduce psihologia emoţională în descrierea relaţiei sufletului cu Dumnezeu, căreia îi dă însă o temelie spirituală”, p. 94, cf. n. 70, p. 94: Pr. Prof. D. Stăniloae, „Natură şi har în teologia bizantină”, în Ortodoxia [1974], nr. 3, p. 410. Nu ştim cum a formulat părintele Dumitru ideea în articolul său, dar exprimarea  autorului nostru pare a introduce un mod de a vedea lucrurile care nu îi este propriu lui Simeon./

„Opera Sfântului Simeon Noul Teolog nu este produsul unei nevoi de teoretizare şi explicare a adevărurilor creştine, ci este expresia unei bogate vieţi spirituale şi a unei intense preocupări faţă de problema mântuirii personale cât şi a aceleia a semenilor săi. Setea după o permanentă Cincizecime cu efecte înnoitoare în viaţa duhovnicească îl îndeamnă să dea această expresie pururea viabilă a intensităţii emoţionale a relaţiei omului cu Dumnezeu, care se constituie de asemenea, într-o mărturie vie a lucrării neîncetate a lui Dumnezeu în lume cât şi a perenităţii adevărurilor creştine”, p. 94. Pasajul final al articolului./

Nu trebuie însă să tragem concluzia că teologia simeoniană este o simplă emoţie individuală a unui credincios, care cerebralizează lucrurile, ci este consecinţa unei revărsări de har, de lumină dumnezeiască inexprimabilă în viaţa sa, care îl face plin de entuziasm dumnezeiesc, lucru care e infinit mai mult decât o simplă emoţie. /

Pr. Dorin