culorile iernii -

…în casă oamenii vor poveşti. Vor poveşti la televizor, mai ales, că poveşti de Andersen, cu Crăiasa zăpezii, sau basme româneşti nu mai citeşte şi nu mai ascultă nimeni. Vor poveşti postmoderne, contemporane, cu zmei cu mitraliere şi cu Feţi-Frumoşi mutanţi, înzestraţi cu puteri supranaturale.

Însă oamenii vor poveşti. E o realitate. Postmoderne sau nu, tot poveşti se cheamă că sunt. Pot să fie şi poveşti cu Băsescu, după cum erau cu vodă Caragea sau Ipsilanti. Sau cu alt vodă. Poveşti cu Elena Udrea, cu Elodia, cu Miron Cosma. Astea nu sunt poveşti? Divertis şi Mondenii s-au prins şi spun poveşti, basme peste basme.

Omul tehnologic vrea basme, basme multe, cât mai multe basme şi mai ireale. Cât mai fanteziste, mai extremiste, mai inimaginabile. Şi mai putem să zicem că n-a evoluat omul? Unde zburau zmeii nu zboară astăzi supermanii? Nu se distrează Swartzeneger călare pe un avion, făcând tumbe în aer? Sau James Bond, sau Bruce Willis?

Omul stă la gura sobei (sau a caloriferului) şi ascultă (priveşte) la poveşti de iarnă. Cu scumpiri, cu măriri, cu reduceri… cu Sarcozy care iubeşte franţuzeşte, pe malurile Nilului. Cu Bush care face planuri pentru viitor… pe cine să mai bombardeze, pe 2008. Un butoi cu pulbere ar fi Kosovo, lângă noi, pe care unii o vor provincie independentă.

Poveşti, să tot fii copil la minte şi să vibrezi la balonaşe şi luminiţe! Poveşti de iarnă, pe când zăpada face vârtejuri, cum n-am mai văzut de mulţi ani.

Doar unii, mai puţini, vor poveşti cu linişte, cu pace, cu smerenie, cu bucurie dumnezeiască. Poveşti de alt fel, care să te facă om adânc, cugetător, greu de fraierit. Aceştia ştiu să privească cu duioşie atât pe copii, cât şi pe cei copii la inimă, şi să poarte greutatea suferinţelor pentru anii care au trecut şi pentru cei care vor veni, cu noi basme şi poveşti. Mereu noi şi totuşi vechi.

Psa. Gianina.

Did you like this? Share it: