Jaroslav Pelikan, Iisus de-a lungul secolelor. Locul Lui în istoria culturii, trad. din lb. engl. de Silvia Palade, seria Religie, coordonată de Pr. Vasile Răducă, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000, 308 p., format 20 cm./ Ed. rom traduce ed. Yale University, 1985./

17

Cap. 17, Eliberatorul, p. 239- 253/ Discutând pe Iisus prizonierul din celebra operă a lui Dostoievski, autorul nostru spune că El e, de fapt, Iisus Eliberatorul pentru Marele Inchizitor, p. 240./ Spune autorul că în sec. 19-20, Iisus Profetul din sec. 1 al erei creştine, Care propovăduia dreptatea lui Dumnezeu, a devenit Iisus Eliberatorul, adică o forţă politică care răstoarnă imperii, p. 242./

Abraham Lincoln şi James Russel Lowell sunt desemnaţi de autorul nostru drept promotorii Evangheliei sociale, adică ai dorinţei planetare de eliberare naţională a naţiilor lumii non-independente politic, p. 242-243./ Acum se înfierează sclavia de orice fel, p. 244./

„Redescoperirea lui Iisus ca eliberator nu s-a produs numai în sfera gândirii britanice şi americane, sau cu ocazia polemicii pe marginea sclaviei. Cea mai cunoscută redescoperire din secolul al XIX-lea a acestei imagini a lui Iisus îi aparţine probabil lui Lev Tolstoi.”, p. 245./ Însă pentru romanul Învierea pentru care îl elogiază autorul nostru, Tolstoi a fost excomunicat din Biserica Ortodoxă Rusă, p. 264./

Nonviolenţa militantă a lui Tolstoi a fost preluată ca doctrină de Mohandas K. Gandhi, apoi de Martin Luther King jr., p. 248./ Luther King era american de culoare şi baptist american, şi „se considera un urmaş spiritual al anabaptiştilor europeni din secolul al 16-lea”, p. 249/ Lucrarea de diplomă în teologie a lui Luther King a fost „Doctrina despre Dumnezeu în concepţia lui Paul Tillich şi Henry Nelson Wieman”, p. 249./

Ceea ce îl inspiră pe Luther King în trăirea de facto a nonviolenţei radicale e opera literară şi viaţa lui Gandhi şi Predica de pe Munte, p. 250./ În 26 aprilie 1963, fiind închis în închisoarea Birmingham, Luther King spunea într-o scrisoare: „într-o zi Sudul [ sudiştii americani n.n.] îşi va da seama că şi atunci când aceşti copii dezmoşteniţi ai lui Dumnezeu [ oamenii de culoare n.n.] se aflau în umbra istoriei, ei apărau de fapt visul american şi valorile sfinte ale tradiţiei noastre iudeo-creştine”, p. 250./

Fiind întrebat de ce nu a devenit marxist, Luther King a spus : „datorită forţei copleşitoare a figurii lui Iisus”, p. 252. El a primit Premiul Nobel pentru Pace în decembrie 1963 şi în alocuţiunea sa la primirea premiului el a spus că negrii au învăţat să sufere pentru cauza dreptăţii ca nişte copii umili ai lui Dumnezeu, p. 252./

18

Cap. 18, Omul care aparţine lumii, p. 254- 268./ Leit-motivul capitolului acesta ultim al cărţii este acela că Iisus aparţine întregii lumi pentru că a fost vestit în întreaga lume./ Autorul observă foarte cinstit că, pe când Sfinţii Chiril şi Metodiu nu i-au învăţat pe cei pe care i-au convertit limba greacă ci limba naţională a acestora, în schimb Sfântul Augustin şi misionarii romano-catolici ulteriori, acolo unde au convertit oameni le-au impus limba latină şi ascultarea faţă de papă, p. 256-257./

Autorul elogiază personalitatea şi activitatea misionară a iezuitului Matteo Ricci în China, care s-a îmbrăcat în mod tradiţional chinez şi a prezentat „persoana şi mesajul lui Iisus ca pe o împlinire a aspiraţiilor istorice ale culturii chineze, aşa cum Iisus fusese prezentat de Părinţii Bisericii ca un punct culminant al credinţei greco-romane în Logos, iar de Noul Testament ca împlinire a nădejdii iudaice în venirea lui Mesia”, p. 257. Da, este cel mai autentic mod de a vedea lucrurile atunci când vrei să converteşti pe alţii: să mergi în sensul înţelegerii lor etnice, tradiţionale şi culturale!/

Harnack e citat în p. 262 cu un pasaj extins în care se află expresia: „succesul creştinismului a fost asigurat de faptul că promitea şi oferea mântuirea”./ Societatea Crucea Roşie a apărut cu ocazia Convenţiei de la Geneva din 1864 pentru a ameliora sănătatea răniţilor de pe câmpurile de luptă, p. 262/

Arhiepiscopul Nathan Söderblom spunea în 1931: „Dumnezeu Se arată în istorie, în afara Bisericii, precum şi în interiorul ei”, p. 264. / Expresia are la bază diverse „propuneri de redefinire a universalităţii lui Iisus”, p. 265./ Odată cu monumentala lucrare Cărţile sacre ale Orientului, în 51 de volume, începând să fie editată cu anul 1875, a eminentului indolog german Friedrich Max Müller, s-a descoperit Orientul şi, mai ales, India, p. 265/ Regândirea relaţiei dintre catolici şi iudaism s-a datorat holocaustului, p. 267./ Odată cu antisemitismul nazist, Europa, spune autorul, descoperă conştiinţa identităţii istorice a lui Iisus, a Apostolilor şi a NT, p. 267./

Gerhard Kittel începe să editeze în 1933 primul volum al Dicţionarului teologic al Noului Testament, care leagă, în conştiinţa europeană, creştinismul de iudaism, p. 267./

Concluzia cărţii e aceea că „în timp ce respectul pentru Biserica instituţională a scăzut, respectul pentru Iisus a crescut”, p. 268. Concluzia noastră e că popularitatea cărţii de faţă întrece conţinutul ei şi munca de redactare e înscrisă într-un mod revolut de a privi lucrurile. Munca de cercetare a prezentului este şi trebuie să fie marcată de o adâncă interdisciplinaritate şi de o onestă cercetare a surselor la care facem referire.

Pr. Dorin Picioruş.

Did you like this? Share it: