Scrisoarea pastorală la Naşterea Domnului a ÎPS Teofan, Mitropolitul Craiovei [25 dec. 2007]
Omul – pelerin spre Împărăţia Cerurilor– Scrisoare pastorală la Naşterea Domnului 2007 –
† TEOFAN
Mitropolitul Olteniei
† TEOFAN
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL CRAIOVEI ŞI MITROPOLIT AL OLTENIEI
Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mânăstiri şi dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu
din Arhiepiscopia Craiovei: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt!
„Veniţi credincioşilor, să vedem unde
s-a născut Hristos; pentru aceasta
să urmăm unde merge steaua cu magii”
Dreptslăvitori creştini,
Am ajuns, cu mila lui Dumnezeu, spre sfârşitul anului 2007 de la Naşterea lui Hristos. A fost un an destul de frământat pentru viaţa Bisericii Ortodoxe din România. Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a plecat dintre noi după o îndelungată şi frumoasă slujire a Bisericii lui Hristos. Cuvântul rostit de Sfântul Apostol Pavel înainte de plecarea sa la cer sintetizează, cred, şi gândul ultim al Părintelui nostru Patriarh: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui” .
Acum, Biserica noastră este slujită de un alt Patriarh, ca Întâistătător, în persoana Preafericitului Părinte Daniel. Preafericirea Sa preia cârja patriarhală de la venerabilul său predecesor şi, astfel, prin purtarea de grijă a Atotţiitorului Dumnezeu, Biserica din România îşi continuă călătoria, prin această lume, spre Împărăţia Cerurilor.
Plecarea Părintelui Patriarh Teoctist dintre noi spre tărâmul veşniciei ne-a întărit şi mai mult în convingerea că noi, oamenii, nu suntem altceva decât călători prin „valea plângerii” acestei lumi. Trăim aici o vreme, după care ne îndreptăm spre o destinaţie, pe care, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, o putem denumi ca fiind „patria noastră” cea adevărată.
Iubiţi credincioşi,
Călătoria noastră prin această lume poate fi asemănată cu drumul parcurs de magii de la răsărit în căutarea Pruncului Iisus-Dumnezeu.
Ne naştem fiecare undeva, pe pământ, la un moment anume în curgerea istoriei. Părăsim pântecele cald al mamei şi pătrundem într-o lume pe care o întâmpinăm inconştient cu un ţipăt de plâns. Intuim prin aceasta realitatea în interiorul căreia o să vieţuim câteva decenii.
Anii trec; avem adesea bucurii adânci, dar şi mâhniri nenumărate. Nu de puţine ori ne întrebăm: de ce ne-am născut? Pentru ce ne-am născut? Care este rostul nostru pe acest pământ?
Blestemată chestiune imposibilă – viaţa – spunea un fost preşedinte al Academiei Române. Nu toţi oamenii privesc viaţa într-un mod atât de dramatic. Totuşi nu există fiinţă umană care să nu-şi fi pus, într-un fel sau altul, problema rostului vieţii sale pe acest pământ.
Magii despre care aminteşte Sfânta Evanghelie erau stăpâni peste popoare, oameni înţelepţi cărora nu le lipsea nimic din ceea ce îndeobşte numim „fericire”. Într-o zi anume, ei părăsesc ţara lor, familia şi bogăţia lor şi se lansează într-o călătorie plină de incertitudini. Ce, oare, s-a petrecut în inima lor ca să-i determine la un astfel de pas?
Ciudata apariţie a unei stele pe bolta cerului a fost îndeajuns de convingătoare pentru un asemenea demers? Steaua a avut, desigur, un impact puternic asupra magilor. Inimile magilor aveau cu certitudine, încă înainte de vederea stelei, dorurile lor, frământările lor, căutările lor. Apariţia stelei a fost picătura care a umplut aceste inimi aflate, dramatic, în căutarea adevărului.
Magii aveau totul pentru a se considera şi a fi consideraţi ca persoane fericite. Fericirea le lipsea, totuşi. Aveau totul şi le lipsea totul. Nu-L aveau pe Adevăratul Dumnezeu, pe Hristos.
De câte ori nu întâlnim în viaţă persoane care au totul şi sunt nefericite? Un gol imens se întrezăreşte în adâncul ochilor lor. De câte ori nu auzim despre sinucideri sau recurs la droguri în cazul unor persoane cărora nu le lipseşte nimic din bogăţia şi slava acestei lumi?
„Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, spunea un febril căutător al sensului vieţii din veacul patru, şi neliniştit este sufletul nostru până ce nu se va odihni întru Tine” .
Neliniştit şi întristat, gol şi părăsit de lumină era odinioară sufletul magilor. Frământat şi mâhnit, îndurerat şi lipsit de sensul vieţii este astăzi sufletul multor semeni de-ai noştri.
„Din noaptea întunecatei rătăciri”, cum spune cântarea Bisericii , magii au pornit în căutarea „Luminii adevărului” . Aflându-L pe Hristos, „s-au bucurat de El, ca de un om şi Domn”. Magii aveau totul, dar nu aveau bucurie. Bucuria o ai dacă-ţi cunoşti sensul vieţii. „Văzând steaua, care-i conducea spre Hristos, magii, spune Scriptura, s-au bucurat cu bucurie mare foarte” . Este bucuria vestită şi de înger păstorilor din Betleem: „Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că ni s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” .
Fraţi creştini, surori creştine,
Magii din Persia, Irakul cel frământat de azi, văzând pe Steaua-Hristos, s-au bucurat cu bucurie mare. Irod, regele iudeilor, „s-a tulburat” din acelaşi motiv. Iată două tipuri de oameni, iată două feluri de atitudine pe care le descoperim adesea în viaţa noastră şi a semenilor noştri. În faţa Adevărului unii se bucură, alţii se tulbură. Înaintea Adevărului nu poţi fi indiferent, neutru.
De-a lungul vieţii suntem chemaţi în diferite moduri, unele mai surprinzătoare decât altele, să ne înscriem, ca pelerini, pe drumul care duce la Betleem, pe drumul care duce la Dumnezeu. Fie că suntem frumos integraţi în viaţa Bisericii, fie că aflăm, la un moment dat, drumul spre ea, redescoperirea continuă şi trăirea cu intensitate a sensului vieţii în legătură cu Hristos este o necesitate pentru fiecare. Altfel, golul lăuntric devine viermele cel neadormit şi scrâşnirea dinţilor încă din această viaţă.
Fiecare biserică unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie este o peşteră în care Hristos întâmpină sufletul nostru obosit de confuzie, împovărat de îndoieli şi divizat lăuntric. „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară” .
Sărbătoarea Naşterii Domnului este, prin taina ei, o chemare către Hristos, către Biserica Lui. „Să mergem toţi unde se naşte Hristos, spune cântarea liturgică înainte de Crăciun, şi mergând acolo cu gândul… să-L întâmpinăm şi să-I aducem Lui, ca vrednice daruri, faptele bune” , „luminaţi fiind prin credinţă” .
Dreptslăvitori creştini,
Încheiem, peste câteva zile, anul 2007. Vor trece repede sărbătorile Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei. Vom reintra, după sărbători, în ritmul obişnuit al vieţii. Aşa s-a întâmplat şi cu magii, după ce s-au închinat lui Hristos, „s-au dus în ţara lor” . S-au dus la ale lor, dar momentul întâlnirii cu Hristos a fost decisiv pentru curgerea ulterioară a vieţii lor.
Întâlnirea noastră cu Hristos Cel născut în Betleem, tăiat împrejur a opta zi şi botezat în Iordan, va avea urmări pentru viaţa noastră în timpul anului 2008? Vom trăi zilele anului ce vine în ritmul paşilor liniştiţi ai magilor sau în agitaţia inimii tulburate a lui Irod? Îl vom avea pe Hristos ca izvor al bucuriei, al odihnei noastre lăuntrice, al răbdării în încercări şi al iubirii faţă de toţi? Sau vom fi înlănţuiţi, ca de atâtea ori, în drama iubirii de sine, în neputinţa de a ierta, în incapacitatea de a iubi?
Ne exprimăm nădejdea că valul de frumuseţe revărsat asupra noastră şi a lumii de Sărbătoarea Naşterii Domnului va înveşmânta zilele anului ce vine cu pace în familie, în ţară şi în lume, cu mai multă bunăvoire între oameni.
În duhul acestei nădejdi, adresez rugăciune fierbinte către Dumnezeu să vă aibă în ocrotirea Sa pe fiecare în parte şi pe toţi laolaltă. Bucuria Sfintelor Sărbători să vă fie deplină şi să se prelungească în toată vremea şi în tot locul.
Sărbători fericite!
La mulţi şi buni ani!
Al vostru frate rugător către Dumnezeu,
Mitropolitul Olteniei