De ce ne bucură zăpada? Pentru că albul ei acoperă cenuşiul nostru cotidian. Şi dacă nu presimţirea duhovnicească a purităţii ar fi cea care să ne bucure cu adevărat, de ce s-ar mai bucura copiii atâta, ei, care au inima mai puţin coruptă decât noi?

Am auzit multă lume din Bucureşti, cu vreo lună în urmă, manifestându-şi dorinţa ca să ningă de Crăciun şi de anul nou, pentru că aveau dor să ningă în aceste perioade, ceea ce nu s-a mai întâmplat de ceva timp, cel puţin pe aici, pe la noi. Şi nu cred că îşi doreau să meargă la patinaj sau la săniuş, sau să se bată cu bulgări. Undeva în adâncul lor, aveau nevoie să simtă şi să perceapă un semn vizibil de la Dumnezeu, al înnoirii şi al curăţirii. Omul care nu mai stă foarte aproape de Biserică, vorbeşte cu Dumnezeu prin semnele naturii.

Şi credem că Dumnezeu a dat această ninsoare pentru că a ascultat rugăciunile şi dorinţa de frumuseţe din multe inimi care tânjeau după ea. Căci  Dumnezeu împlineşte chiar şi dorul nelămurit al sufletului, dacă este după ceva bun, sfinţitor, înălţător.

A nins şi puţin viscolit, dar azi-noapte s-a oprit viscolul şi a început să ningă lin, bogat frumos. O ninsoare cu pace, ca şi când ar fi nins har. Ca şi înainte de Crăciun.

E o zăpadă care ne face bine, care ne bucură şi ne aduce aminte de nevinovăţie şi de îmbrăcarea cu haina albă de nuntă, pe care trebuie să o săvârşim în viaţa aceasta.

Aduceţi-vă aminte că şi poeţii noştri au văzut adesea iarna ca o mireasă, şi aceasta ca un reflex al conştiinţei lor ortodoxe şi ca o integrare într-o hermeneutică de veacuri a Ortodoxiei.

Psa. Gianina.

Did you like this? Share it: