Triadologia troparului şi a condacului praznicului preaslăvit al Botezului Domnului

Intraţi aici pentru mai multe Sfinte Icoane ale pranicului.

Troparul, glas 1:

„În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părinelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, şi Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie”.

Condacul, glas al 4-lea:

„Arătatu-Te-ai astăzi lumii, şi lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi , care, cu cunoştinţă, Te lăudăm: Venit-ai şi Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată”.

Icoanele ortodoxe ale Botezului Domnului, ca toate celelalte, sunt o reprezentare adâncă a Scripturii şi a imnologiei ortodoxe a praznicului. Se îmbină în ele Tradiţia şi Scriptura, exegeza Părinţilor Bisericii cu modul eclesial de raportare la praznic. Dacă privim atent la Icoana de deasupra vedem că ea este o picturalizare a troparului zilei, al praznicului, al sărbătorii.

Evenimentul pe care îl retrăim astăzi, şi nu doar ni-l reamintim, îl retrăim, e cel al botezului Său, al Domnului în Iordan. Toate apele sfinţite aseară şi astăzi de dimineaţă sau la prânz devin Iordanul acela, în care Domnul a intrat, pentru că firea apelor s-au sfinţit astăzi, şi, cum spune Acatistul zilei, sfinţirea firii apelor înseamnă alungarea demonilor încuibaţi în ele. Astăzi apele respiră har, apele sunt umplute de Duhul în mod special, prin sfinţirea apei de către ierarhii şi preoţii Bisericii Ortodoxe. Şi apele sunt sfinţite , se pot sfinţi, pentru că lumea şi lucrurile ei create de Dumnezeu nu se opun harului, ci harul umple şi pătrunde toate, el fiind fundamentul lumii.

În Iordan S-a botezat Domnul şi la Botezul Său am învăţat, spune troparul, că trebuie să ne închinăm Treimii, Care Se arată, Se revelează în faţa oamenilor.  Botezul Domnului e momentul când aflăm în mod explicit că Dumnezeu e Treime de persoane şi nu monadă, nu un Dumnezeu stingher, singur, crispat, ci un Dumnezeu al comuniunii, al iubirii şi al frumuseţii. Botezul e momentul aşadar când Revelaţia, Comunicarea de Sine a lui Dumnezeu către oameni se dezvoltă, când se aduagă un detaliu prin prisma căruia trebuie să regândim toată osatura Vechiului Testament, căci aflăm că Cel ce este este Treime. Şi e Treime nu de azi de ieri ci din veci şi până în veci, din totdeauna, numai că oamenii nu putuseră să primească această imensă descoperire din partea lui Dumnezeu pentru că nu erau pregătiţi să o primească.

Deci botezul Său ne-a învăţat că trebuie să ne închinăm Treimii. Şi, de după punct şi virgulă din text, urmează punerea la un loc a elementelor Scripturii pentru a identifica persoanele Treimii. Aflăm aşadar că Scriptura trebuie citită nu disparat ci sintetic, că trebuie să înţelegem rostul adânc al textului şi nu să opunem evenimentele între ele.

Glasul din cer este glasul Tatălui, nu glas de Înger. Glasul Tatălui e auzit când mărturiseşte, când autentifică faptul că Acesta, Cel ce Se botează de către Ioan în Iordan, Iisus din Nazaret, nu e un om păcătos, nu e doar un profet, nu e doar om, ci e Fiul Său Cel Unul-Născut, mai înainte de a fi lumea, adică din veşnicie, Care S-a făcut om la plinirea vremii, pentru noi şi pentru a noastră mântuire.

Evreii ştiau că  există un singur Dumnezeu, dar nu ştiau că El e Tatăl  lor şi că acel Domnul Dumnezeu al Vechiului Testament e Dumnezeu Fiul. Acum ei şi noi aflăm că avem un Dumnezeu Tată şi un Dumnezeu Fiu, dar că există şi un Dumnezeu Duhul Sfânt , Care, în chip de porumbel [ de porum era la începutul secolului al 20-lea, ceea ce exprima acelaşi lucru] pogoară peste Fiul şi rămâne în El, ca să arate oamenilor, ceea ce mai târziu ne va repeta Fiul, că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi Se odihneşte, rămâne în Fiul.

Şi asta arată icoana Botezului, care e o revelare a Treimii: că Duhul Sfânt vine de la Tatăl şi Se odihneşte, intră în Fiul, aşa cum din veci se petrec lucrurile în Treime. De aceea praznicul este o epifanie, o arătare,  o evenimenţializare a ceea ce exista din veci, adică o indicare explicită a Treimii. Pentru noi a coborât Duhul peste Fiul, pentru că Fiul şi Duhul şi Tatăl sunt nedespărţiţi după fire şi Se compenetrează şi Se învăluie reciproc şi Se asumă reciproc în unitatea  de fiinţă a  dumnezeirii.

De aceea Sfinţii Părinţi ai Bisericii numesc Întruparea nedespărţire de Tatăl şi de Duhul a Fiului după dumnezeirea Sa, dar asumare a ceea ce nu era Fiul, adică asumarea, luarea umanităţii noastre, fără de păcat, ca prin ea, să ne dea nouă izbăvirea de păcat, de diavol şi de moarte.  Şi Duhul, spune troparul, adevereşte şi întăreşte cuvântul Tatălui. Pentru că pe Acela pe Care Îl place Tatăl, pe Fiul Tatălui, pe Acela Îl iubeşte şi doreşte şi Duhul Tatălui şi Duhul de aceea e Duhul Fiului, pentru că mereu e cu El, dar Duhul nu purcede de la Fiul ci de la Tatăl.

Tatăl mărturiseşte despre Fiul care Se botează pentru noi, în locul nostru, pentru că El nu avea păcat iar Duhul adevereşte, este în asentimentul Tatălui şi întăreşte cuvântul Tatălui. Dar Duhul întăreşte şi cuvântul Fiului, pentru că El ne aminteşte şi ne lămureşte cuvintele lui Hristos şi ne sădeşte în noi pe Hristos Cel răstignit şi înviat.

Cel ce S-a arătat la Iordan nouă e Hristos Dumnezeu, e Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Şi Iisus nu e un evreu născut în mod natural dintr-un bărbat şi o femeie, ci în mod mai presus de fire şi de negrăit, dintr-o Fecioară Prea Curată, de la Duhul Sfânt şi cu bunăvoirea Tatălui, Fiul Însuşi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul zidindu-şi trup din sângiuirile Prea Curatei, cum spun cântările şi scrierile noastre. Şi e naştere mai presus de fire, fără lehuzie, fără întinăciune a Mamei Fecioare, fără poftă, fără pierderea fecioriei Prea Sfinţiei Sale. El nu e un om, numai un om, ci un Dumnezeu întrupat, e Dumnezeu şi om. Şi dacă e Dumnezeu şi om în acelaşi timp nu te întrebi despre psihologia păcatului şi a tentaţiei în fiinţa Lui divino-umană, pentru că umanitatea Sa nu are nicio urmă de păcat, de imaginaţie şi de plăcere cum avem noi în trupurile noastre.

De aceea nu putem înţelege pe Iisus omul şi nici pe Hristos Dumnezeul în mod disparat, pentru că El e Dumnezeu şi om în acelaşi timp, fără ca umanitatea Sa să se piardă în dumnezeire şi fără ca dumnezirea să se schimbe, dacă e unită la nivel ipostatic, personal , în persoana, în ipostasul cel veşnic al Fiului, Născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii. Speculaţiile presupus teologice despre persoana şi viaţa Domnului sunt lipsite de adevărata raportare la El, de adoraţie. Cum trăia Hristos Dumnezeu în umanitatea şi dumnezeirea Sa, deodată, cele din viaţa Sa pământească sunt o taină inexprimabilă şi nerevelată nouă. A presupune în perimetrul acestei taine ca şi în cel al Treimii înseamnă a intra în nebunia şi orgoliul omului necredincios şi înşelat de demoni.

Sitagma „crede şi nu cerceta” aparţine Sfântului Augustin al Hipponei, am găsit-o într-unul dintre tratatele sale teologice, dar se referea tocmai la aceste lucru: să nu cercetezi mai mult decât s-a spus despre Treime în Biserică, ci dacă eşti credincios, dacă ai evlavie curată, crede ce ne-a revelat Dumnezeu dar nu te da de supraom, de supraînger, pentru că eşti om păcătos, pătimaş. Acelaşi lucru va spune Sfântul Ioan Damaschin când va vorbi despre ce înseamnă naştere şi purcedere în Treime. El a spus: ştim că Fiul Se naşte  din Tatăl şi că Duhul purcede din Tatăl, dar nu ştim în ce constă naşterea şi purcederea, pentru că nu ni s-a revelat, descoperit de către Dumnezeu aceste lucruri, pentru că nu putem să le cuprindem sau pentru că nu ne sunt de folos să ştim  acestea.

El ni S-a arătat şi a luminat lumea, ne-a umplut de lumina harului Său care ne aduce adevărata cunoaştere. De aceea am tot repetat în cursul nostru de Teologie Mistică Ortodoxă, care e în derulare şi în acest an, că pentru ortodocşi cunoaşterea vine direct de la Dumnezeu prin vederea slavei Sale.  Numai după ce vedem lumina lui Dumnezeu, numai după ce Dumnezeu ne luminează mintea ca să înţelegem cele ale Sale vedem curat, limpede, dogmele despre Sine, după puterea noastră. Percepem curat, luminat lumea şi pe Dumnezeu, Creatorul ei, numai dacă primim harul Treimii, care e singurul învăţător autentic al oamenilor. Şi dacă cunoşti Treimea I te închini Ei şi O slăveşti.

Condacul praznicului de astăzi vorbeşte de Botezul Său ca de Arătarea, Descoperirea Sa în faţa oamenilor ca Fiu real şi nu adoptiv al lui Dumnezeu. Astăzi Fiul S-a arătat lumii ca Fiu al Tatălui, confirmat de Tatăl şi de Duhul. Astăzi Teimea arată că lumea e a Sa şi că Treimea a făcut lumea. Astăzi Dumnezeu arată că Treimea e iubire şi că lumea se sfinţeşte prin adevăr şi iubire.

Se arată Hristos în Iordan şi lumina slavei Sale se însemnează peste noi, ne amprentează, ne pătrunde, ne umple, pe noi cei care ne-am botezat întru El. Numai când lumina lui Hristos, harul ne umple atunci aflăm întru cunoştinţă, întru înţelegere, cum să Îl lăudăm pe El, pe Unul din Treime. Ca să Îl lăudăm pe Dumnezeu trebuie să primim luminare directă de la El. Asta înseamnă că noi nu ştim să Îl lăudăm pe Dumnezeu cum se cuvine dacă nu suntem luminaţi de către El. Nu ştim cum se cuvine să lăudăm un Dumnezeu treimic, un Dumnezeu al iubirii, până nu primim din lumina dragostei, a curăţiei şi a sfinţeniei Lui.

Şi lauda noastră e aceasta: că ai venit la noi în trup şi Te-ai  arătat a fi Dumnezeu şi om, adică Lumină din Lumina cea neapropiată. Tu Te-ai arătat în trup, dar noi trăim prin Tine transcendenţa Ta infinită, pentru că Te simţim după dumnezeirea Ta ca  pe o Lumină neapropiată, Care mereu ne luminează şi ne înalţă spre Ea, dar care nu ne sfârşeşte niciodată dorul de Ea.

Botezul reconfirmă întruparea, Naşterea Sa. Nu e nicio nălucire, nicio şarlatanie, nicio impostură, ne spune praznicul de astăzi! Cel ce S-a născut în iesle e Cel mărturisit de Tatăl şi confirmat de Duhul.  Iar câţi aţi băut astăzi Sfântă Agheasmă Mare, adică aţi băut apa întru care Hristos a coborât ca să ne reîmbrace întru El şi întru Duhul, pe noi, cei dezbrăcaţi prin păcat, dacă v-aţi pregătit inimile şi trupurile prin post şi rugăciune, aţi simţit cât de luminătoare şi de sfinţitoare şi de întăritoare e apa lui Dumnezeu.

Vă dorim să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste balurii tentaţiilor de tot felul, ai păcatului, aşa cum ne-am rugat la sfinţirea ei, bând apa Boteului Său şi să vă bucuraţi că Hristos străluceşte din voi prin Duhul Său, Care strigă întru voi către Tatăl şi Îl numeşte Părinte al vostru! Să avem cu toţii un an nou cu multă bucurie şi fericire dumnezeiască, în care să învăţăm că frumuseţea dumnezeiască biruie lumea păcatului şi a morţii.

Pr. Dorin Picioruş