Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 7 ianuarie 2008

Între Nichita Stănescu şi Adam Puslojic poezia e o stare de spirit, e o prietenie durabilă

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EWQXSruZysI]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Ckc4XjF3XPg]

Când Adam a adus acest film din Serbia şi l-a prezentat la Ploieşti, prin 1996-1997, într-un sfârşit de martie, de ziua comemorativă a lui Nichita am fost acolo, dar nu l-am văzut din motive obiective. Mă bucur că după 10 ani pot să văd aceste film despre starea poetică Nichita, despre un dialog al unei iubiri care începe o prietenie durabilă.

Pr. Dorin.

După un an de zile, şi-a dat drumul…

…la scris. Fratele Marius Cruceru ne-a impresionat timp de trei zile cu articole de dimensiunea unor articole. Nu zice nimeni să nu ai  o zi proastă sau să nu ai timp sau să nu faci reclamă la un lucru sau la altul…Dar să nu scrii un articol ca lumea la 3-4 zile e ruşine obrazului.

Promitem că îi vom da o distincţie, la finele lui 2008, dacă o ţine tot aşa, dacă o scrie lungă…şi nu revine la forma de postare scurtă şi ultra-scurtă. Nu mă interesează dacă e plăcut sau neplăcut pentru mine ceea ce scrie dumnealui, atâta timp cât este altceva decât mine, însă mă interesează să văd că realmente, pe fiecare lună, dezbate nişte teme , pentru că vrea să dăruie ceva celor care vor să citească  şi nu să facă paradă de rating.

Cred că toată lumea a înţeles că parada de rating nu te arată om serios,  nici imprecaţiile cu duiumul, nici comentariile la fentă, dacă nu ai ce arăta, în mod concret, când e să faci  statistica şi să vezi ce mărfuri ai creat luna asta, anul acesta… Bucuria nu constă în cât poţi să iei ochii sau în ce fac alţii, pe la comentarii, pentru tine, ci în ce faci tu pentru alţii.

Noi i-am precizat de la început [ e bine că, sperăm, s-a înţeles odată!] că noi nu rivalizăm cu nimeni ci dăruim lucruri. Însă, nu ne place să ne calci pe bătături dacă noi ne manifestăm simpatie faţă de tine. Bineînţeles că baptistul nu e ortodox şi invers, şi că nu va scrie lucruri care să mă ungă la suflet deplin, sută la sută: nici eu pe dumnealui şi nici dumnealui pe mine. Dar, pentru că sunt om sensibil şi nu frasin, simt când ceva e dăruit, când ceva e muncit, când ceva mă vizează şi mi se dăruie.

Bun venit, frate Marius, la masa simpatiei noastre! Dacă scrieţi pentru toţi, scrieţi şi pentru noi şi noi scriem pentru toţi şi scriem şi pentru dv.! Cine ne-a urmărit  observă  faptul că v-aţi însuşit în scrisul şi problematica dv. lucruri din  pledoaria noastră [ scrisul nu a fost degeaba!] şi eu de la dv [ se pare că multiplele contre m-au învăţat  enorm de multe lucruri din psihologia dv.]. Viitorul ţine de adâncurile noastre, ale tuturora, de ceea ce suntem în mod real şi nu doar închipuit.

Felicitările noastre pentru reconversia editorială şi aşteptăm ca pe 2008, să ne batem în bun simţ, măiestrie scriitoricească şi delicateţe, dacă în 2007 ne-am bătut în Wurmbrand, cele mai penibile zile de blogging şi rating închipuit.  Eu zic că merită…Şi cred că dv. ştiţi că merită să încercaţi  să faceţi cu noi acest lucru şi nu numai dv., ci toţi creatorii online religioşi ai momentului sau ai viitorului. Merită să lăsăm frumuseţea să uimească!

Pr. Dorin Picioruş

Reclamă…fără zahăr

Coco-Colo ca şi Pepsi nu au avut în România niciodată reclame care să ne vizeze. Convoiul cu tiruri pline  cu suc sau, poţi să cazi de la etaj pentru că nu are zahăr nu au aliniament cu noi, pentru că la noi nici nu trec tiruri cu suc şi nici nu avem toţi, în fiecare oraş sau sat, câte un zgârie nori  pe care să ne căţărăm.

Dacă siteul din afiş indică un film sau un joc e o altă poveste.  Dar dacă e doar reclama la băutura răcoritoare…atunci e tot un fiasco. De ce? Pentru că nu se lipeşte pe mintea românului!  Nu puteţi să importaţi mărfuri şi idei americane, domnilor publicitari, fără să le pliaţi pe mentalitatea celor de aici! Iar dacă v-aţi căznit şi atât a ieşit…dv. pierdeţi banii!

Greşeala mare a tuturor e că ei presupun, că tinerii dacă zic că vor sau încearcă să fie ca alţii din Occident şi… sunt. Mă uit la tinerii de pe stradă: sunt şmecheri ca în filme şi proşti ca pe la noi. Sau agramaţi ca la noi, sau plâng ca nişte ţaţe dacă îi ameninţi cu ceva…când, acum două secunde, erau zbiri.

Ca ceva să prindă cu adevărat şi nu să fie o modă, trebuie să găseşti cuvinte şi imagini care să se lipească româneşte pe modul de  înţelegere al românului. Cred că  din reclamele care au prins la noi sunt  vreo două  la dero  şi una la adidaşi….pentru că au devenit mitologie autohtonă, cântec, loc comun.

În rest, eu însumi nu le-am reţinut, care mă ocup de vreo 3 ani cu conţinutul şi forma reclamelor româneşti pentru un capitol la o carte la care lucrez , chiar dacă le ştiu în mare. Le notez, le înregistrez, le analizez, înţeleg ce vor să îmi spună, dar nu le reţin, nu devin o marcă pentru mine.

De ce? Pentru că nu au psihologie românească în ele ci sunt străine de modul nostru de a pune problema vânzării unor mărfuri. Le citesc ca pe o traducere din altă limbă, cred că la alţii o rima treaba, dar la mine nu rimează. Când or să devină ca un cântec popular care vorbeşte despre tine sau o bucată realistă, dură de hip-hop sau o manea care exacerbează sentimentul…atunci le vom simţi ca ale noastre. Până atunci sunt filme străine, care trebuie subtitrate pentru inima românilor.

Pr. Dorin.

Curajul de-a face încă un pas

atent ca o minunare

La noi în casă avem cutuma pasului adăugat: când ne e greu, ne luăm de mână şi facem un pas împreună, facem un pas înainte, ca să simţim că lucrurile nu stau ci merg. Mai facem un pas înseamnă mergem spre un alt proiect. Mai facem un pas, adică şi mâine o luăm de la capăt. Şi acest capăt nu se sfârşeşte niciodată, pentru că iarăşi o luăm de la capăt.

Şi n-am putea să stăm fără să o luăm de la capăt. E chinuitor, câteodată, acest pas, mereu un pas spre mai mult, ca gerul de acum. Vezi ciormoloaşca de afară, vezi înghesuiala străzilor noastre, vezi singurătatea noastră a tuturor şi cu inimă grea, plină, mai faci un pas cu sforţări grele…Dar când pasul începe să ruleze, când te apuci de muncă…lucrurile curg de la sine şi ziua trece cât ai clipi.

Să nu ai timp înseamnă la noi să munceşti non-stop. Muncim când stăm, muncim când muncim, muncim când gândim, muncim când privim…Totul se cumpăneşte pentru ceva, undeva. Mai pui o filă, două, la o carte…Mai deschizi un alt proiect. Mai faci încă o slujbă în care trăieşti teologic…Mai vine un om care îţi deschide mintea. Mai vezi ceva care te subjugă de admiraţie.

Şi totuşi e un curaj să faci încă un pas! Dacă te descurajezi şi dezertezi rămâi numai cu ideea că ai fi putut face, mai înainte, ceea ce a făcut şi altul. Însă tu ştii că nu e adevărat! Dacă nu ai făcut ceva cu tine, în tine, în proiectele tale, ziua a trecut şi stai şi te lamentezi degeaba. Dacă a trebuit să pleci de acasă şi nu ai putut să scrii, nu te mâhni: umple-te de bucuria că ai înţeles unele lucruri din cele văzute! Iar dacă ai stat acasă şi ai scris sau te-ai rugat, să nu îţi pară rău că nu ai fost în pelerinaj sau la Biserică, pentru că ai făcut acelaşi lucru: ai slujit pe Dumnezeu cu munca ta.

Dacă munca te-a reţinut şi nu ai putut să faci altceva, observă care e rolul ei în viaţa ta, ce a făcut ea bun din tine! Observă că te-a disciplinat, observă că te împlineşte, observă că îţi dă un sens şi observă cum tu cel de ieri te simţi, în faţa celui de azi, mai puţin înţelept. Munca te face să priveşti cu mai multă înţelepciune, dar, mai ales, cu mai multă smerenie, faţă de marile realizări ale altora. Şi dacă te smereşte munca altora, atunci începi să ştii să preţuieşti marile realizări ale altora ca şi când ar fi ale tale.

În comentariile sale la darurile Sfântului Duh, din Corinteni, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că trebuie să percepem darurile confraţilor noştri din Biserică ca ale noastre pentru că ele ajută la folosul nostru şi să nu ne pară rău că nu avem darul predicării, spre exemplu, dacă îl avem pe cel al traducerii sau al cântatului duios. Acum trebuie să spunem: bucură-te de orice realizare bună a oricărui om, din năuntru şi din afara Bisericii, de care tu te foloseşti. Dacă ai înţeles ceva de la Sfântul Augustin, dacă ai înţeles ceva de la Luther, dacă ai înţeles ceva de la Traian Băsescu, de la Mădălin Voicu, de la Silviu Prigoană…bucură-te!

Dacă ai înţeles ceva de la alţii, de la oricare, bucură-te! Mai fă un pas! Dacă te crezi prost, nu rămâne aşa: înţelepţeşte-te! Fă să te simţi mai bun, mai puţin mitocan, mai puţin hrăpăreţ, mai puţin orgolios! Schimbă-te înspre binee loc de mai bine oricând! Uită ce ai fost şi fii altul de aici încolo! Iar dacă ai început să prosperi, să te afunzi în cele sfinte, nu te uita înapoi, nu te încrede, ci mergi pe fiecare zi mai departe!

Poţi să mergi mai departe dacă uiţi că ai făcut lucruri imense sau proaste, jegoase rău. Dacă stai mereu cu lamentoul nu poţi să prosperi! Trebuie să îţi iei inima în dinţi, trebuie să te ridici cu forţa, trebuie să te sileşti, să te mobilizezi pentru a face ceva frumos din viaţa ta. Şi nu contează dacă nu eşti felicitat pentru că te schimbi sau nu ţi se dau mari şanse că vei deveni altul…Însă, dacă perseverezi, vei minuna la un moment dat pe toţi cei care cobeau noua ta traiectorie în viaţă, noua ta schimbare.

Să ai curaj… înseamnă să te laşi în voia lui Dumnezeu! Pare fără sens fraza de dinainte. Dar pare fără sens pentru că nu ai început să faci acest lucru. Dacă îţi faci toată ziua griji, griji suplimentare, para-griji, te năuceşti de cap şi doar atât. Pentru că, dacă munceşti zilnic spre a face un lucru, dacă nu stai…de ce îţi mai faci griji?! Pentru ce?!! Trebuie să te concentrezi la ce faci şi să laşi gândurile care te scot din treaba ta!

Şi paradoxal, când te concentrezi la mântuirea sufletului tău şi la mântuirea altora, Dumnezeu se îngrijeşte de tine. Îţi aduce ce îţi trebuie, pe cine îţi trebuie, te păstrează în sănătate pentru lucrul tău, te face să ai forţe nebănuite, potenţe care te uimesc şi pe tine. Cum să cred că pot să fac atâta drum…dacă eram atât de obosit?! Şi tot l-am făcut. Am făcut călătoria, m-am întors, şi am părut mai reînvigorat, decât dacă stăteam acasă. Iar dacă îmi plănuiam zilele, riguros, să fac una sau alta, se alegea praful…Mă simţeam încorsetat şi nu puteam să respir. Dar, când mi-am dat toată libertatea, dar am făcut ce m-a pus Dumnezeu să fac, atunci mi-am dat seama că am făcut mai mult decât mi-aş fi putut programa.

Trebuie să laşi pasul să se petreacă de la sine! Trebuie să laşi pe Dumnezeu să îţi vorbească prin oameni, prin cărţi, prin cuvinte, prin lucruri. Dacă te crezi deştept, dacă te crezi propriu înţelegerii unui lucru, a unei idei şi nu zici: Doamne, eu sunt prost şi nu ştiu acest lucru…luminează-mă! Ajută-mă, ca să se facă voia Ta întru mine! s-ar putea să faci ceva, un lucru bun, dar nu unul…care să îţi întreacă aşteptările. Lucrurile care se fac cu Dumnezeu sunt debusolante şi pentru tine, pentru că nu te credeai capabil de aşa ceva.

Dai importanţă detaliilor, când faci mereu paşi. Dacă nu ai detalii eşti un om zăpăcit, un om captat de zgomote, de rapiditate şi de trecător. Dacă nu vezi, în drumul tău, o pasăre, un om, un zâmbet, un detaliu, o expresie importantă şi îţi vezi numai ipodul din cap şi călătoriile din cap şi femeile sau bărbaţii din cap e normal că nu poţi înţelege de ce e important să te simplifici.

Oamenii care se umplu de înţelepciune pe fiecare zi tind să îşi simplifice viaţa pe fiecare zi, să o facă mai durabilă în alegeri. Faci lucruri, cumperi lucruri, mizezi pe lucruri care valorează şi nu pe nimicuri. Faci paşi importanţi, vizibili şi aceştia sunt o expresie a curajului. Dar nu curajul de a te da mare, ci curajul de a-ţi înfrunta limitările, urâţenia, micimea de minte şi a face din tine frumuseţe. Un om frumos e un om plin de har, de înţelepciune, de cuvinte nepreţuite. E un om de lângă care nu vrei să pleci, pe care îl simţi ca pe o amputare când nu e lângă tine, ca pe o absenţă care nu poate fi înlocuită de un obiect sau de o altă persoană.

Să facem pe fiecare zi câte un pas! Pe fiecare zi când ne citiţi, să ţineţi minte că am mai făcut un pas! Acesta e un blog ortodox pentru că vrem, pe fiecare zi, să mai facem un pas. Am putea să nu îl mai facem, şi , cu siguranţă, că mulţi ar recepta acest lucru ca pe un gol, pentru că s-au învăţat să fim aici, ca să mai facem un pas. Scriem despre o mie de lucruri, dar scriem. Prezenţa nu e ca absenţa. Absenţa e un gol rece, care te zdrobeşte. Când moartea ne desparte pe unul de altul atunci îmbrăţişăm crucea lui, haina de la el, scrisoarea de la el, imaginea lui în inimă. Plângem de dorul lui, a ei, de dorul lor…

Paşii celor care ne-au străbătut ne dor amarnic când nu mai sunt cu noi. Tocmai de aceea, să nu ne lăsăm cuprinşi de ameţeala tâmpită de a fi egoişti, de a pierde marea şansă a vieţii: aceea de a avea oameni iubiţi, de a avea prieteni, de a avea frumuseţi lângă noi! Să nu ne lăsăm târâţi de iluzia grandomaniei care ne disociază de oameni sau de pretenţia că suntem prea sus faţă de omul de rând dacă am făcut şcoală mai multă! Şcoala se vede când ai răbdare, frumuseţe şi smerenie. Dacă eşti ceva, eşti pentru că ştii să te faci mic, tu, cel mare, urmând pildei smereniei Lui, ca să cutremuri pe cel mic şi să îl ridici la zborul tău.

Smerenia nu umileşte niciodată! Munca nu e hulită decât de netrebnici! Iar dorul de mântuirea oamenilor nu e un dor care te face paria al societăţii, ci care te înnobilează în faţa oamenilor cu bun simţ, dar mai ales a celor cu minte, a celor plini de harul ascezei. Când vă treziţi mâine din somn să vă treziţi cu pofta de a face ceva important pentru cineva, pentru toţi! Să vă treziţi cu pasul pe care trebuie să îl faceţi şi vă veţi simţi uşori, lini! Încercaţi o singură zi să nu faceţi ce vreţi voi ci să faceţi ce vor cei de lângă voi, să faceţi voia celor de lângă voi, voia lor bună, să le slujiţi lor şi veţi vedea cât de liber vă simţiţi. E libertatea bunătăţii, a uitării de sine, pentru dragostea şi respectul pentru aproapele nostru.

Pr. Dorin

Cu Părintele Stăniloae despre problema intercomuniunii [2]

pr-staniloae-2.jpg

Pr. Prof. D. Stăniloae, În problema intercomuniunii, în Ortodoxia XXIII [1971], nr. 4, p. 561-584./ În Ortodoxie, „juridicul e subordonat sacramentalului, nu invers ca în Biserica Romano-Catolică”, p. 569./ La noi „jurisdicţionalul se îmbină cu acţiunea harului. Absolvă preotul şi curăţeşte harul”, p. 570. Dă iertare preotul în faţa celui ce s-a spovedit, dar prin iertarea lui harul este cel care-l curăţeşte de păcate pe acesta./

Vorbind despre sărutarea generală a clerului ortodox dinaintea împărtăşirii euharistice,  părintele Dumitru spune: „Sărutându-se, toţi devin o gură, sau un cuvânt, unit cu Cuvântul”, p.573. / În teologia protestantă „realitatea trupului şi a cosmosului rămâne [e văzută n.n.] în afara lucrării Duhului Sfânt”, p. 577./ Pentru noi însă, în Sfânta Euharistie, Hristos ni Se dăruieşte în întregime, „dar în gradul de adâncime şi de eficacitate, care corespunde gradului de intensitate a credinţei noastre”, p. 577. Simţim pe Hristos în Sfânta Euharistie, spune Părintele nostru, Îl simţim în noi pe măsura credinţei, a ataşamentului nostru interior faţă de El. /

„Totdeauna suntem într-un efort spre mai multă credinţă; totdeauna sunt posibile trepte mai înaintate în credinţă”, p. 577./ „gradul sfinţeniei stă în proporţie cu intensitatea credinţei”, p. 577./ „cei ce nu mărturisesc pe Hristos întreg, ci părţi din El, nu pot realiza o comuniune integrală nici cu Biserica, nici între ei”, p. 577/

„Teologia creştină încă n-a adâncit suficient semnificaţia negativ-pozitivă a trupului, fiind prea mult ocupată de rolul negativ pe care îl are acesta când e stăpânit de pofte.  De aceea n-a tras toate condiţiile ce rezultă din taina întrupării Cuvântului dumnezeiesc”, p. 579. O observaţie foarte interesantă şi pertinentă! Atâta timp cât noi aşteptăm o eshatologie în care sufletul şi trupul se umplu de lumină, semnificaţiile şi adâncimile trupului şi ale sufletului sunt încă nebănuite pentru noi./

„În Euharistie sunt concentrate mai mult ca în orice altceva consecinţele întrupării” Domnului, p. 579. /”Hristos comunică prin trupul Său cel atotcurat, pe care ne permite să-l luăm deplin în noi, cea mai curată dar şi cea mai afectuoasă, cea mai tandră iubire”, p. 579. Prin împărtăşirea cu Domnul nostru primim iubirea Lui faţă de noi, o avem în noi şi înţelegem ce înseamnă curăţia, iubirea, frumuseţea, delicateţea pe care trebuie să o manifestăm din noi, nu numai s-o primim de la El! Împărtăşirea deasă cu El şi ferirea de păcătuire ne face să fim izvoare, prin El, ale acestor daruri dumnezeieşti. Când se simte că din noi emană curăţia, frumuseţea, înţelepciunea lui Dumnezeu atunci ne facem medii prin care Dumnezeu vorbeşte şi cheamă la El şi pe alţii, la aceeaşi desfătare dumnezeiască.

Curăţirea noastră de patimi „nu se realizează dacă trupul lui Hristos cel atotcurat  nu se întâlneşte cu un efort de purificare din partea celor ce-l primesc. Căci nu-i purifică ca pe nişte obiecte pasive”, p. 579, ci ca pe nişte conştiinţe active şi iubitoare./ Spiritualitatea ortodoxă, ca „spiritualitatea autentic creştină e totală, e complexă, pentru că cuprinde şi trupul, sau toate funcţiile spirituale manifestate prin trup”, p. 580./

„Prin trup se actualizează în fapt relaţia omului cu semenii săi, înscrisă potenţial în firea sa”, p. 581.  Datorită trupului şi a comuniunii cu semenii noştri actualizăm, derulăm relaţii, prietenii, iubiri. / „În special trupul e raţionalizat prin virtuţi, căci virtuţile dau sensul adevărat folosirii trupului”, p. 581. Adică un trup în care începe să lucreze postul, înfrânarea, curăţia, iubirea, iertarea, care e udat de lacrimi, care e străpuns de durerea pentru alţii începe să fie un trup raţional, un trup calculat…nu unul fără frâu, instinctual. Şi cu un trup pătruns, umplut de har înţelegi să cinsteşti şi trupul tău, să nu-l mai afunzi în păcate dar şi trupurile altora, ca pe nişte temple unde locuieşte Dumnezeu./

„Ortodoxia vrea să menţină acest suprem odor al creştinismului [adică împărtăşirea cu Sfintele Taine n.n.], ca pe un focar de maximă şi inepuizabilă iradiere a iubirii” , p. 582 lui Dumnezeu în trupurile şi sufletele noastre./ „Ortodoxia e întregul, care astăzi e trăit însă poate prea numai virtual; el trebuie să ajungă să fie trăit în mod actual în tot ce implică el”, p. 584./

Pasajul ultim al articolului: „Ortodoxia trebuie să arate celorlalţi creştini că în ea se manifestă adâncimea şi înălţimea lui Hristos; dar în acelaşi timp ea trebuie să le arate că şi ea vede – chiar mai mult decât ei – lărgimea şi lungimea lui Hristos [Efes. 3, 18], sau că numai în adâncimea şi înălţimea lui Hristos îşi are izvorul statornic elanul spre lărgime şi înălţime. Toţi creştinii trebuie să progreseze în a vedea că trupul lui Hristos este „plinirea Celui ce plineşte toate în toţi” Efes 1, 23″, p. 584./ Ortodoxia trebuie să arate  tuturor că suntem plini de adâncimea lui Hristos, prin înţelegerea adâncă a durerii şi a dorului oamenilor după Dumnezeu dar şi de înălţimea lui Hristos, prin curăţirea noastră de patimi şi prin vederea slavei Sale.

Dacă suntem adânci şi înalţi în Hristos, cum spune Părintele nostru, ştim să vedem şi dimensiunea extinderii Bisericii, ştim să propovăduim tuturor, pe măsura şi gândul lor, potrivit înţelegerii lor, pe Cel care ne face pe noi vii, pe Cel care e nădejdea noastră, pe Cel care ne mântuieşte pe noi. Lărgimea şi lungimea lui Hristos, adică a Bisericii Sale, ţine însă și de faptul de a şti adâncimea şi înălţimea Sa, experiate personal.  Nu merge numai cu caritate fără sfinţenie şi nu merge nici cu gândul numai la mântuirea noastră în indiferenţă faţă de mântuirea fraţilor noştri.  Trebuie să îmbinăm sfinţirea proprie cu propovăduirea, grija de noi cu grija de toţi, ca să fim ai lui Hristos şi El al nostru.

Pr. Dorin.

Best of martie 2007 [6]

 artificii-fond-negru.png

Ziua de 1 martie 2007 începea cu povestea omului care fugea cu realitatea la subraţ, probabil, spre primăvară./ Un contrapunct, la categoria reflecţii./Între realitatea lumii, de foarte multe ori extrem de dură şi realitatea, lumea pe care ţi-ai creat-o în mintea ta./Despre curăţire interioară şi sfinţirea caselor noastre./ O experienţă demonică similară la Mircea Eliade şi Fericitul Serafim Rose./

La trei luni de online, mulţumirile noastre şi observaţiile noastre critice despre mediul ambiant./ Despre certitudinea credinţei şi poziţionările noastre faţă de discuţiile cu eterodocşii şi toleranţă. /O epocă în care generaţiile tinere cred că trebuie să ducă o luptă constantă anti-generaţie, în loc să demonstreze că sunt o generaţie care merită să fie considerată o forţă istorică./

Despre grabă, preocupare şi aflarea în treabă./Un articol despre eshatologia actualizată, adică despre poziţia liturgică ortodoxă vizavi de eshatologie./ Despre ameninţarea fricii cu Fericitul Nicolae Steinhard./Despre ziua femeii: problematizări asupra semnificaţiei ei şi a rolurilor în cuplu. /Persoana Sfântului Duh în Scriptură şi în viaţa noastră./

Pr. Dorin şi Psa. Gianina.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno