Cu Părintele Stăniloae despre problema intercomuniunii [2]
Pr. Prof. D. Stăniloae, În problema intercomuniunii, în Ortodoxia XXIII [1971], nr. 4, p. 561-584./ În Ortodoxie, „juridicul e subordonat sacramentalului, nu invers ca în Biserica Romano-Catolică”, p. 569./ La noi „jurisdicţionalul se îmbină cu acţiunea harului. Absolvă preotul şi curăţeşte harul”, p. 570. Dă iertare preotul în faţa celui ce s-a spovedit, dar prin iertarea lui harul este cel care-l curăţeşte de păcate pe acesta./
Vorbind despre sărutarea generală a clerului ortodox dinaintea împărtăşirii euharistice, părintele Dumitru spune: „Sărutându-se, toţi devin o gură, sau un cuvânt, unit cu Cuvântul”, p.573. / În teologia protestantă „realitatea trupului şi a cosmosului rămâne [e văzută n.n.] în afara lucrării Duhului Sfânt”, p. 577./ Pentru noi însă, în Sfânta Euharistie, Hristos ni Se dăruieşte în întregime, „dar în gradul de adâncime şi de eficacitate, care corespunde gradului de intensitate a credinţei noastre”, p. 577. Simţim pe Hristos în Sfânta Euharistie, spune Părintele nostru, Îl simţim în noi pe măsura credinţei, a ataşamentului nostru interior faţă de El. /
„Totdeauna suntem într-un efort spre mai multă credinţă; totdeauna sunt posibile trepte mai înaintate în credinţă”, p. 577./ „gradul sfinţeniei stă în proporţie cu intensitatea credinţei”, p. 577./ „cei ce nu mărturisesc pe Hristos întreg, ci părţi din El, nu pot realiza o comuniune integrală nici cu Biserica, nici între ei”, p. 577/
„Teologia creştină încă n-a adâncit suficient semnificaţia negativ-pozitivă a trupului, fiind prea mult ocupată de rolul negativ pe care îl are acesta când e stăpânit de pofte. De aceea n-a tras toate condiţiile ce rezultă din taina întrupării Cuvântului dumnezeiesc”, p. 579. O observaţie foarte interesantă şi pertinentă! Atâta timp cât noi aşteptăm o eshatologie în care sufletul şi trupul se umplu de lumină, semnificaţiile şi adâncimile trupului şi ale sufletului sunt încă nebănuite pentru noi./
„În Euharistie sunt concentrate mai mult ca în orice altceva consecinţele întrupării” Domnului, p. 579. /”Hristos comunică prin trupul Său cel atotcurat, pe care ne permite să-l luăm deplin în noi, cea mai curată dar şi cea mai afectuoasă, cea mai tandră iubire”, p. 579. Prin împărtăşirea cu Domnul nostru primim iubirea Lui faţă de noi, o avem în noi şi înţelegem ce înseamnă curăţia, iubirea, frumuseţea, delicateţea pe care trebuie să o manifestăm din noi, nu numai s-o primim de la El! Împărtăşirea deasă cu El şi ferirea de păcătuire ne face să fim izvoare, prin El, ale acestor daruri dumnezeieşti. Când se simte că din noi emană curăţia, frumuseţea, înţelepciunea lui Dumnezeu atunci ne facem medii prin care Dumnezeu vorbeşte şi cheamă la El şi pe alţii, la aceeaşi desfătare dumnezeiască.
Curăţirea noastră de patimi „nu se realizează dacă trupul lui Hristos cel atotcurat nu se întâlneşte cu un efort de purificare din partea celor ce-l primesc. Căci nu-i purifică ca pe nişte obiecte pasive”, p. 579, ci ca pe nişte conştiinţe active şi iubitoare./ Spiritualitatea ortodoxă, ca „spiritualitatea autentic creştină e totală, e complexă, pentru că cuprinde şi trupul, sau toate funcţiile spirituale manifestate prin trup”, p. 580./
„Prin trup se actualizează în fapt relaţia omului cu semenii săi, înscrisă potenţial în firea sa”, p. 581. Datorită trupului şi a comuniunii cu semenii noştri actualizăm, derulăm relaţii, prietenii, iubiri. / „În special trupul e raţionalizat prin virtuţi, căci virtuţile dau sensul adevărat folosirii trupului”, p. 581. Adică un trup în care începe să lucreze postul, înfrânarea, curăţia, iubirea, iertarea, care e udat de lacrimi, care e străpuns de durerea pentru alţii începe să fie un trup raţional, un trup calculat…nu unul fără frâu, instinctual. Şi cu un trup pătruns, umplut de har înţelegi să cinsteşti şi trupul tău, să nu-l mai afunzi în păcate dar şi trupurile altora, ca pe nişte temple unde locuieşte Dumnezeu./
„Ortodoxia vrea să menţină acest suprem odor al creştinismului [adică împărtăşirea cu Sfintele Taine n.n.], ca pe un focar de maximă şi inepuizabilă iradiere a iubirii” , p. 582 lui Dumnezeu în trupurile şi sufletele noastre./ „Ortodoxia e întregul, care astăzi e trăit însă poate prea numai virtual; el trebuie să ajungă să fie trăit în mod actual în tot ce implică el”, p. 584./
Pasajul ultim al articolului: „Ortodoxia trebuie să arate celorlalţi creştini că în ea se manifestă adâncimea şi înălţimea lui Hristos; dar în acelaşi timp ea trebuie să le arate că şi ea vede – chiar mai mult decât ei – lărgimea şi lungimea lui Hristos [Efes. 3, 18], sau că numai în adâncimea şi înălţimea lui Hristos îşi are izvorul statornic elanul spre lărgime şi înălţime. Toţi creştinii trebuie să progreseze în a vedea că trupul lui Hristos este „plinirea Celui ce plineşte toate în toţi” Efes 1, 23″, p. 584./ Ortodoxia trebuie să arate tuturor că suntem plini de adâncimea lui Hristos, prin înţelegerea adâncă a durerii şi a dorului oamenilor după Dumnezeu dar şi de înălţimea lui Hristos, prin curăţirea noastră de patimi şi prin vederea slavei Sale.
Dacă suntem adânci şi înalţi în Hristos, cum spune Părintele nostru, ştim să vedem şi dimensiunea extinderii Bisericii, ştim să propovăduim tuturor, pe măsura şi gândul lor, potrivit înţelegerii lor, pe Cel care ne face pe noi vii, pe Cel care e nădejdea noastră, pe Cel care ne mântuieşte pe noi. Lărgimea şi lungimea lui Hristos, adică a Bisericii Sale, ţine însă și de faptul de a şti adâncimea şi înălţimea Sa, experiate personal. Nu merge numai cu caritate fără sfinţenie şi nu merge nici cu gândul numai la mântuirea noastră în indiferenţă faţă de mântuirea fraţilor noştri. Trebuie să îmbinăm sfinţirea proprie cu propovăduirea, grija de noi cu grija de toţi, ca să fim ai lui Hristos şi El al nostru.
Pr. Dorin.