Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Cu gândul la moarte

Ne doare moartea sau ne-am acomodat cu ea? Ne-am obişnuit cu gândul că vom lăsa lumea de aici, cu tot ce cunoaştem noi din ea, şi ne vom muta la o existenţă veşnică? Pentru cei mai mulţi, această existenţă veşnică este un mare semn de întrebare, deşi cred şi simt în sufletul lor că ea există, că ea ne aşteaptă. Foarte curând.

Gândul morţii este cel mai mare prieten al dezlipirii de patimi, zic Fericiţii noştri Părinţi. Frica de moarte este începutul înţelepciunii. Gândeşte-te la moarte şi nu vei păcătui lui Dumnezeu niciodată. Dumnezeieştii Părinţi ne cer să ne împrietenim foarte tare cu gândul la moarte, să nu ne despărţim niciodată de el. El e cea mai bună mătură care scoate afară din sufletul nostru praful alipirii de lume şi al iubirii de patimi.

Sfinţii noştri Părinţi erau absorbiţi, nu de moarte, ci de veşnicia cea fericită cu Dumnezeu. Ei o pregustaseră încă de aici, şi tocmai de aceea erau mutaţi cu inima şi cu mintea la cer, deşi umblau încă pe pământ. Gândul la moarte le-a fost numai un ghid către veşnicie.

De ceea ce te temi, trebuie să înfrunţi ca să nu te mai temi, zic mulţi oameni. Însă nu mulţi înfruntă gândul morţii. Acesta este foarte terorizant pentru conştiinţele lor. Unii încearcă să şi le adoarmă spunându-şi că veşnicie nu există şi că după moarte nu mai simţi nimic. Alţii cred în veşnicie, dar cred nelămurit, eternitatea e pentru ei un văl pe care nu încearcă să îl desluşească prea mult aici, pe pământ, ci aşteaptă ca acesta să se ridice singur, după moartea lor.

Unii cred şi doresc ca moartea să le pună capăt suferinţelor pe care le-au avut de îndurat în această viaţă, dar cu toate acestea, sunt puţini cei care aşteaptă cu răbdare şi cu nădejede la Dumnezeu, care nu doar se lamentează.

Pentru că sunt mulţi declamatori curajoşi, atâta timp cât sunt încă  tineri şi în putere, cât beau şi mănâncă şi se distrează, şi care strigă sus şi tare că moartea nu îi înspăimântă. Eu am convingerea fermă că, pe patul morţii, nu sunt deloc docili şi împăcaţi cu soarta lor. Au mai fost şi filosofi care au perorat toată viaţa despre moarte, şi la moarte au început să dârdâie.

Pasajul morţii este foarte dureros. Ne-o spun cei care au murit şi au înviat, din tradiţia ortodoxă. Şi nu sunt puţini, chiar dacă pe la noi umblă o vorbă falsă, că nu s-a sculat nimeni din morţi să ne spună cum e dincolo. Ba da, s-au sculat foarte mulţi: dacă însă pe tine te doare în cot de credinţă şi de Biserică şi acum îţi arde de glume şi de bancuri, nu spune hule, că nu s-a sculat nimeni din morţi.

Dacă vrei să bei şi să fumezi, să râzi şi să te distrezi, să-ţi pierzi nopţile aiurea şi să trăieşti viaţa aventuros, măcar nu spune această blasfemie,  că n-a venit nimeni din morţi la noi, pentru că Hristos S-a sculat primul din morţi şi imediat după El s-au sculat mulţi Sfinţi (Mt. 27, 52-53). Şi apoi alţi oameni, prin milostivirea lui Dumnezeu, s-au întors din moarte ca să se pocăiască şi au spus cum e dincolo. Ca să nu mai vorbim de miile de mărturii pe care ni le-au dat Sfinţii, din vedeniile lor, înainte de a adormi.

Viaţa noastră e o clipă în comparaţie cu veşnicia. Gândul de a merge la cele veşnice ar trebui să ne tragă cu ardoare la el, nu să ne dea fiori. Cine nu vrea să trăiască veşnic? Numai că veşnicia are două feluri de locaşuri, dintre care unul, Iadul, ne face să ne topim de frică numai gândindu-ne la o veşnicie în el.

Viaţa ortodoxă e paradoxală şi în acest punct, pentru că ne învaţă să petrecem cu gândul la moarte ca să scăpăm de moarte. Să vedem moartea ca pe o prietenă scumpă, care ne aşază pe drumul către Împăratul şi Domnul nostru. Să o vedem şi ca pe un călău nemilos, dacă nu ne despărţim de faptele noastre rele.

Călătoria prin viaţa aceasta este o călătorie prin moarte mai înainte de moarte, pentru că sufletul nostru trece prin multe chinuri şi prin multe feluri de morţi, ca să poată întâmpina moartea cu seninătate.

Pentru cineva care s-ar putea întreba de ce vorbim de moarte, trebuie să spunem că gândul acesta este o prezenţă obişnuită la noi, ca la toţi ortodocşii care se străduiesc să-şi cureţe viaţa de reziduurile patimilor. Niciun om nu e prea tânăr pentru gândul acesta şi, odată ce te-ai obişnuit cu el, el îţi luminează altfel imaginea lumii, îţi arată altfel calea vieţii.

Psa. Gianina.

Did you like this? Share it:

Previous

Breviar de istorie şi cultură românească

Next

Antiecologism

1 Comment

  1. Ana

    Viata traita fara gandul la moarte o face pe cea din urma neagra. Moartea nu mai este cosmar atunci cand viata este liniste.

    Am gasit un articol foarte bun despre moartea…constiintei!
    http://pavelpopescu.wordpress.com/2008/01/07/crima-suprema/

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén