Vom publica, în mai multe episoade, însemnări din ceea ce, în opinia noastră, este cea mai documentată şi muncită carte, care a fost publicată la începutul secolului al XX-lea, în România, de un teolog român, despre cultul Bisericii Ortodoxe. O carte în trei volume, la care a muncit ani de zile şi pentru care a călătorit enorm pentru acea vreme, ca să studieze şi să vadă la faţa locului diferite monumente liturgice, cărţi, locuri şi clădiri pe care le descrie.
Va fi o bucurie enormă faptul de a vă prezenta această muncă colosală a profesorului Cireşanu şi sperăm ca generaţia noastră şi generaţiile viitoare de teologi ortodocşi, să nu aibă curajul să se numească teologi, dacă nu întrec atât volumul de muncă a unor înaintaşi ca acesta, cât şi calificarea teologică plurivalentă a autorului nostru.
*************
Prof. Dr. Badea Cireşanu, Tezaurul liturgic al Sfintei Biserici creştin ortodoxe de Răsărit, Tomul I, Tipografia Gutenberg, 1910, 160p.
Introducere
Profesorul Cireşanu are o sinceritate debordantă în comunicare, conformă cu munca sa acrivică de cercetare. El spune că a folosit în cartea sa, în trei volume, un limbaj dulce românesc în descriere, p. XXVIII./ A fost atent la stil, cf. Idem./ „Am căutat ca propoziţiunile să fie scurte, frazele rotunde şi bine legate între ele”, p. XXIX./ Vorbind despre scriitor, despre cel bisericesc, spune: „şi scriitorul, este un poet în felul său, un pictor, un arhitect şi un sculptor”, p. XXX-XXXI, atunci când scrie şi concepe o carte./
„O carte este cetită cu plăcere şi folos, când ea are o formă frumoasă, un stil literar curgător şi idei sănătoase”, p. XXXI. / El însuşi a scris tratatul liturgic pe care îl prezentăm acum şi n-a cerut sfat la nimeni, p. XXXI/ Era conştient de faptul că această carte a sa e una unică, p. XXXII-XXXXIII./
„Să înceteze dar Românul a lăuda slăbiciunile streine [cărţile altora n.n.] şi să nu mai defaime tot ce este făcut de fratele său” român, cf. XXXIII./ „Noi ştim că streinii, de multe ori, când scriu câte o carte, o trâmbiţează în toată lumea cu sunete tari; apoi când cu mari greutăţi cumpărăm acea lucrare, vedem cât este de slabă şi rămânem uimiţi de îndrăsneala autorului” de a o elogia, cf. XXXIII.
E o frază valabilă şi astăzi! Prea multă publicitate unor cărţi ortodoxe cu accente eterodoxe, făcute în grabă şi fără coerenţă interioară. Drama profesorului Cireşanu se pare că e una perpetuă. Lipsă de unitate între teologii români, deprecierea muncii noastre pentru o muncă străină făcută la repezeală şi desconsiderarea adevăratei lucrări teologice, care a fost făcută cu sârguinţă şi smerenie…sunt adevărate blesteme ale teologiei româneşti./
„Românul poate să scrie bine când el voieşte; lui îi lipseşte însă răbdarea şi stăruinţa în lucru”, p. XXXIII. Teologul român trebuie să aibă deci răbdare în faptul de a fi receptat şi nu să se propună imediat, cu nimicuri, ci trebuie să scrie mult şi atent. Răbdare, atenţie şi încordare continuă./
„Cel ce umblă după mărire, chiverniseală şi câştiguri lumeşti nu are timp să scrie, şi nici nu are timp să înveţe; la unul ca acela de mult s-a înţelenit puţina ştiinţa ce a avut odinioară, şi spor nu a făcut într’ însa. Ştiinţa se păstrează şi se măreşte numai dacă omul munceşte necontenit în toată viaţa, iar dacă el nu va face aşa, rămâne lipsit de lumină şi îşi închipuie numai că ştie ceva, dar se fereşte cu iscusinţă să nu i se vadă a lui neştiinţă”, p. XXXIII.
Nu ai timp să scrii dacă vrei şi titluri academice şi burse de studii dar şi…operă. Dacă vrei operă trebuie să vrei muncă. Iar dacă vrei muncă nu ţi se pare normal să îţi ascunzi neştiinţa, ci să ţi-o blamezi şi să lupţi să o eradichezi din tine.
Autorul ne povăţuieşte spre „munca chinuită a ştiinţei”, p. XXXIV sau spre munca ce chinuie, oboseşte, smereşte, adânceşte pe teologul ortodox în viaţa cu Dumnezeu şi în adevărul Bisericii Sale. / El era conştient de ceea ce scrisese aici: „o lucrare muncită în chipul acesta nu cred că se va mai face curând”, p. XXXIV. A avut dreptate. Nu a mai existat unul care să îl întreacă în această muncă!/
Pr. Dorin.