Despre buna…ignorare

Una din virtuţile cotidiene ale vieţii duhovniceşti, de care trebuie să fim plini, supra-plini..  este aceea de a face abstracţie de lucrurile care ne încurcă spre mergerea noastră în intimitatea cu Dumnezeu. Trebuie să vedem detaliile dar să nu ne încurcăm în ele. Să nu valorăm detaliile mai mult decât traseul spre intimitatea cu Dumnezeu.

Ne vom explica imediat! Dacă nu ne place culoarea cărţii sau dacă cartea are greşeli tipografice sau credem că e prost tradusă sau pentru că e luată de la anticariat miroase a tutun…nu e un motiv să nu o citim!  Trebuie să ne umplem de conţinutul cărţii pe care vrem s-o citim şi să nu ne lăsăm traşi afară de la înţelegerea ei de detalii minore.

Dacă duhovnicul nostru credem că ne sminteşte, dacă episcopul nostru  credem că ne sminteşte, dacă politicienii ţării credem că ne smintesc, dacă toţi demonii vor să ne ducă în păcat…nu păcatul e soluţia şi sminteala, îndemnul la păcat nu e o  reuşită, nu te împlineşte! Dacă tu ştii că trebuie să faci una sau alta, dacă crezi, mai bine-zis, că trebuie să crezi şi să trăieşti într-un anume fel atunci nu te lăsa sedus de voci care te scot din calea ta!

 Ignorarea lucrurilor care te abstrag, care te scot din calea ta merge mână în mână cu departajarea gândurilor între ele. Discernerea gândurilor, gândirea supra izvorului gândurilor tale stă dedesubtul acestei ignorări a detaliilor. Tu ignori sfatul rău al altuia pentru că vezi care e sursa lui. Tu ignori gândul care te ispiteşte pentru că ştii că el are în conţinutul său păcatul.

Şi dacă eşti plecat să ajuţi pe cineva cu ceva, pentru că i-ai promis că o vei face, tot ce îţi stă în cale şi e împotriva demersului tău sunt lucruri menite să te împiedice şi cu care tu trebuie să lupţi.  Trebuie să lupţi  cu lenea ta, cu descurajarea ta, cu vorbele rele spuse despre acea persoană, cu prejudecăţile tale…pentru a face binele cuiva. Trebuie să te lupţi cu ideile-ataş, cu ideile-ciupercă-otrăvitoare care  vor să te scoată din sinceritate şi din cuvântul dat.

A avea conştiinţă înseamnă a ţine cont de voia lui Dumnezeu în viaţa ta. Când încălcăm conştiinţa noastră, glasul lui Dumnezeu în fiinţa noastră, atunci acele lucruri sunt păcate şi trebuie spovedite la un preot. Căci dacă aceste lucruri nespovedite se adună, se adună şi singurătatea, se micşorează şi bucuria şi păcatele nespovedite stau la baza nebuniei sau a sinuciderilor surpriză pentru toţi.

Trebuie să ignorăm lucrurile care ne scot din bine şi să nu ignorăm niciodată păcatele şi neajunsurile noastre!  Niciun păcat nu e mic, nici o încălcare a conştiinţei nu este fără urmări dureroase în fiinţa noastră! Trebuie să ne mărturisim cu toţii păcătoşenia, căderile noastre cele multe, însă, în acelaşi timp, nu trebuie să ne descurajăm!

Descurajarea e o uitare de a face binele şi asta nu ne ajută deloc! Trebuie să nu punem la inimă răutăţile şi netrebniciile făcute la adresa noastră, direct sau indirect, pentru ca să nu ne întristăm până peste poate, în exces,  însă în acelaşi timp, ferirea de întristarea prea mare, care e un păcat, trebuie să se îmbine cu lăsarea bucuriei lui Dumnezeu să ne umple, să ne domine. Întristarea excesivă alungă bucuria Duhului Sfânt din noi şi tocmai acesta e răul!

Pentru a ne păstra bucuria harului trebuie să iertăm cele care se fac împotriva noastră…pentru a ne păstra sănătatea duhului şi a fiinţei noastre.  Altfel nu putem trăi într-un continuu spasm, într-o continuă încăierare imaginară cu neprietenii noştri.

Faceţi abstracţie de cele rele pentru a putea zâmbi! Adică nu întoarceţi răul cu rău şi nu vă faceţi planuri de aruncare în derizoriu a celuilalt pentru că cel care ne întinde curse cade el însuşi în ele!

Pr. Dorin.