Yannis Spiteris, Palamas: la grazia e l’esperienza. Gregorios Palamas nella discussione teologica, Introduzione di Massimo Cacciari, Ed. Lipsa, Roma, 1996, 223 p./

Varlaam ereticul [1290-1350], adversarul prim al Sfântului Grigorie Palama, era născut în Calabria,  fiind de origine greacă, p. 24./ Varlaam pleacă în Orient, trece prin Arta în Etolia, apoi vine la Tesalonic [în jurul lui 1326] şi ajunge la Constantinopol în jurul lui 1330, p. 25/

Varlaam îi acuză pe monahii isihaşti că sunt omfalopsihici, adică ei caută sufletul în buric, p. 27, pentru că monahii isihaşti priveau spre inimă când făceau rugăciunea lui Iisus, p. 27 şi îi acuză totodată că sunt mesalieni, p. 28/ În urma tratatelor teologice contraofensive ale Sfântului Grigorie, Varlaam scrie Contra Mesalienilor, în care îi acuza pe monahii athoniţi că sunt mesalieni/bogomili, spunea că lumina divină este coruptibilă şi nu incoruptibilă şi că ea este un simbol şi nu o emanaţie/iradiere/strălucire reală a dumnezeirii Treimii, p. 29./

 Varlaam vine la Constantinopol şi îl acuză pe Sfântul Grigorie, în sinodul patriarhal că Palama, e vinovat de blasfemie, pentru că „introdurre novità in teologia”, p. 30, pentru că introduce noutăţi dogmatice în triadologie./ Patriarhul Caleca, al Constantinopolului, îl invită pe Sfântul Grigorie să se disculpe, p. 30./ Când Sfântul Grigorie vine să se disculpe, sinodul cheamă şi pe împăratul Andronic III la discuţiile teologice, p. 30/

Împotriva lui Varlaam, Sfântul Grigorie mărturiseşte din propria sa experienţă şi din experienţa duhovnicească a Sfinţilor anteriori, că lumina divină pe care o văd monahii isihaşti este inseparabilă şi indivizibilă de fiinţa divină şi că ea e slava Dumnezeirii, p. 30/

Varlaam este condamnat pentru erezie şi în 1342 se întoarce în Occident, locuind prima dată la Neapoli, apoi la Avignon, p. 34. Cărţile sale vor fi caracterizate drept încercarea unui latin de a se camufla într-un călugăr ortodox pentru a infuza Ortodoxia cu o doctrină nominalistă, p. 34./

După anatematizarea lui Varlaam, adversarul Sfântului Grigorie devine Grigorie Achindin, alt eretic [cca. 1300-cca. 1348], p. 36./ Achindin se năştea în jurul anului 1300 în actualul Prilep din Macedonia şi studiază la Bitola şi apoi în Tesalonic, având o bună cultură umanistă şi teologică, p. 36./

Un timp, Achindin a fost prietenul Sfântului Grigorie şi a mers cu el în Sfântul Munte Athos, p. 36./ Achindin se întoarce la Tesalonic şi se împrieteneşte cu Varlaam de Calabria, p. 36/ În timpul controversei dintre Sfântul Grigorie şi Varlaam, Achindin face pe mediatorul între ei, p. 36/ Însă, după 1341, Achindin devine el însuşi capul opoziţiei antipalamite, p. 37/

În iulie 1341 se întruneşte sinodul constantinopolitan pentru ca să ia poziţie împotriva acuzelor lui Achindin, p. 37/ În 1347 Sfântul Grigorie devine mitropolitul Tesalonicului, p. 40/ Însă devine antipalamit şi Nichifor Gregoras, născut în Heracleea din Pont, p. 42./ Gregoras nu putea să accepte distincţia pe care o făcea Sfântul Grigorie între fiinţa lui Dumnezeu şi energia necreată a dumnezeirii, p. 42./

Din cauza acuzelor lui Gregoras, la cererea împăratului Ioan Cantacuzino, la 28 mai 1351 se întruneşte un al treilea sinod, destinat să apere învăţătura Sfântului Grigorie, care era receptată și mărturisită ca fiind adevărata învăţătură a Ortodoxiei în ceea ce priveşte vederea lui Dumnezeu şi triadologia, p. 42./

În 1352, hotărârile Tomului sinodal de la 1351, care condamna ca eretice  teologiile lui Varlaam, Achindin şi Gregoras, sunt incluse în Synodiconul Ortodoxiei./ Alături de cei trei, sunt condamnaţi drept eretici şi: Isaac Agiro*, Procoro*/ Procopie? și Cidone, Dimitrie Cidone, p 43./

Cf. n. 80, p. 43, în Synodiconul Ortodoxiei, ed. Rigo, p. 171-172, Sfântul Grigorie Palama este elogiat, printre altele, ca cel care a apărat triadologia de a nu fi infectată de ideea divinităţii create, adică a harului creat, care este „le idee di Platone e di tutti questi miti greci”, adică e o idee păgână platonică, prin care se infiltra mitologia păgână în triadologia ortodoxă./

Triadologia ortodoxă apărată cu atâta sfinţenie şi trudă de Sfântul Grigorie Palama poate fi rezumată astfel: 1: Lumina care a transfigurat trupul Domnului nu a fost creată, ci necreată, fiind energia care emană din veşnicie din fiinţa lui Dumnezeu. 2:  Fiinţa lui Dumnezeu este incomunicabilă făpturilor create, pe când energia dumnezeiască este comunicabilă/ împărtăşibilă. 3: Distincţia dintre fiinţa divină şi energia divină nu introduce compunerea/compoziţia în fiinţa lui Dumnezeu şi nici nu distruge simplitatea divină, pentru că energia se revarsă din fiinţa lui Dumnezeu în afară dintotdeauna. 4: Noţiunea de dumnezeire nu înseamnă sau nu se aplică numai la designarea/denumirea fiinţei divine ci şi la denumirea energiei dumnezeieşti; 5: A spune că fiinţa divină este comunicabilă [cum spune falsa dogmă a vederii fiinţei divine în romano-catolicism n.n.] înseamnă o cădere în mesalianism [ba, şi mai mult, în panteism n.n.], p. 44/

Sfântul Grigorie Palama adoarme la 14 noiembrie 1359, pe când avea 73 de ani, p. 45. A fost canonizat în 1368, de ucenicul şi biograful său, Sfântul Filotei Kokkinos, patriarhul Constantinopolului, care i-a construit o catedrală mitropolitană cu hramul Sfântul Grigorie, p. 45./

Opera Sfântului Grigorie Palama ne-a parvenit incomplet, p. 46./ Prima sa operă cu caracter dogmatic, spune autorul, a scris-o la vârsta de 38 de ani, p. 46./ Teologul grec Panaghiotis Christou a editat opera Sfântului Grigorie în 5 volume, la Tesalonic, în 1962, 1966, 1970, 1988 şi 1992, p. 48. Cf. n. 86, p. 48, autorul spune că acesta pregăteşte şi vol. 6, cu Omiliile Sf. Grigorie./ În afară de această ediţie critică, el a editat, în 11 volume, opera Sfântului Grigorie, într-o ediţie accesibilă, la Tesalonic, între 1981-1986./

Începe discutarea operei Sfântului Grigorie cu Tratatul despre Sfântul Duh, scris de acesta în 1335, p. 48/ Pentru Sfântul Grigorie, Filioque este „un attentato contra il carattere proprio delle Ipostasi divine”, p. 49, un atentat la realitatea inalterabilă a persoanelor divine, atâta timp cât  în teologia eretică filioquistă Tatăl se uneşte cu Fiul într-un mod indistinct, alterându-şi reciproc integritatea personală, pentru a rezulta Duhul./

Scrisorile împotriva antiisihaştilor discutate de autor sunt Prima scrisoare către Achindin, A doua către Achindin, Prima scrisoare către Varlaam, A doua către Varlaam, A treia către Achindin, p. 50-51./ I Achindin e scrisă în toamna lui 1336, II Achindin e din 1337, I Varlaam tot în 1337, la fel şi II Varlaam, pe când III Achindin e din 1341, p. 50-51/

A treia serie de opere luate în calcul de autorul nostru sunt Cele trei tratate de apărare a Sfinţilor Isihaşti, p. 52-53. În primul tratat nu se indică numele lui Varlaam dar se arată că filosofia profană e relativă în comparaţie cu cunoaşterea duhovnicească, mistică a lui Dumnezeu, p. 52/ Al doilea tratat arată învăţătura ortodoxă pe care o trăiesc şi o apără aceştia, p. 52.

În al treilea tratat apologetic, scris în 1341, Sfântul Grigorie critică opera Contra Mesalienilor a lui Varlaam, prin care Varlaam credea că isihaştii vorbesc despre o vedere a esenţei/ a fiinţei lui Dumnezeu cu ochii trupeşti, p. 52-53./  Împotriva acestuia, Sfântul Grigorie accentuează faptul că energia lui Dumnezeu e comunicabilă celor care îşi sfinţesc viaţa dar că fiinţa divină este incognoscibilă, necunoscută creaturilor şi incomunicabilă lor, p. 53/

Did you like this? Share it: