Extremismul ortodox pe ianuarie 2008 sau aceeaşi placă zgâriată cântă la fel de fals
Refuz să mai comentez articolele dumnealor, pentru că am înţeles că nu are rost…să polemizezi cu astfel de oameni, dacă, mai înainte, nu te-ai îmbrăcat bine, dacă nu ţi-ai luat haine antitero când vorbeşti cu ei. Sau, că e bine să îi laşi în dreptatea lor…pentru că asta le aduce cea mai bună satisfacţie: orgoliul că sunt apărătorii închipuiţi ai Ortodoxiei, deşi, stau şi trăiesc în afara realităţii eclesiale coerente, canonice din România.
De aici, de aici şi de aici, calea îţi este focalizată spre o singură sursă: Dr. Oana Iftime. Din pagina dumneaei se observă că nu s-a ocupat de realitatea ortodoxă din România decât prin prisma a trei teme, care au legături directe una cu alta…şi cu extremismul anti-sinodal.
Avem două observaţii: 1. extremismul ortodox are nevoie de lideri teologi dar, se pare, că nu i-au găsit încă, şi se bazează pe intelectuali ortodocşi, mai mult sau mai deloc teologi, care ar putea impune o undă de opinie extremistă, prin faptul că au emblema de oameni cu studii post-universitare şi 2. reactivează falsa controversă monofizită de la Bucureşti, care nu e în fapt decât o urmare a îngăduinţei PFP Teoctist pentru comunitatea monofizită arabă din Bucureşti, pentru ca să demonstreze, cât de ecumenist e PFP Daniel.
Şi articolul de aici, care e un fel de privire survolatoare peste Sfântul Sinod, se raportează cu ireverenţă la episcopii ortodocşi români foarte în vârstă, pentru ca să ajungă tot la patriarhul României.
Poate că, în fiecare caz de creştin ortodox nemulţumit cu ceea ce se petrece în Biserica noastră rezolvarea durerilor acestora s-ar termina cu o reeditare la nivel personal a situaţiei lui Jim Carry din Dumnezeu pentru o zi. Adică nu numai să verbalizezi lucruri care par rele, ci să şi le porţi şi să le rezolvi pe toate, în aşa fel încât, toată lumea să fie mulţumită.
La început am crezut că e o eroare din cauza râvnei prea mari sau dintr-o conştiinţă prea scrupuloasă. Cred că în cazul promotorilor online sau nu al acestui mod de extremism, tare ciudat, apărut în România, există o suferinţă duhovnicească clinică şi nu e vorba numai de întâmplări trase la xerox, adică de reacţii anti-sinodale şi anti-patriarhale disparate, care nu au legătură între ele.
Pr. Dorin.
In afara de atacuri la persoana si de termeni care se termina in „-ism” as dori sa vad si eu un contraargument care sa tina, in ceea ce priveste problematica expusa in scrisoarea dnei Iftime. Cat despre reactii anti-sinodale, cred ca din tonul scrisorii se poate face limpede distinctia intre ingrijorare si fanatism. In ceea ce priveste liderii teologi despre care vorbeati, din pacate nu s-au aratat in aceasta situatie grava, macar ca lucrurile acestea se intampla chiar si spatial in ograda lor.
Semnatarii scrisorii par a se afla intr-o grava eroare. Spun „grava” deoarece nu par a fi constienti de consecintele unui astfel de demers asupra BOR, si asa macerata de luptele interstitiale pentru ciolan ale clerului ei…
Nu par sa fie constienti nici de faptul ca in unitate sta puterea, iar unitatea nu se consolideaza cu seminte ale discordiei. Nu ma refer aici la „unitatea” cu alte biserici mai putin ortodoxe sau ereto-doxe, ci la insasi unitatea ei pe spatiul nostru mioritic.
In afara de aceasta, dansii nu par sa cunoasca imprejurarile istorice ale aparitiei monofizitismului. Se afla in aceeasi eroare, desi sunt crestini ortodocsi „practicanti” probabil, cu zelul neo-evanghelizorilor rupti de Biserica Ortodoxa: EROAREA DE A NU PUNE/VEDEA/CUNOASTE LUCRURILE IN CONTEXT.
Astfel, desi intentia este buna, daca nu ai mijloacele intelectuale sau informationale corecte, rezultatul este prost! Si chiar ERETIC!
Degeaba am eu intentia de a salva un om, NEFIIND MEDIC (si neavand deci, cunostintele necesare!), daca eu, in loc de apa, sa zicem, ii dau soda caustica, ca tot lichid(a) este la urma urmei…
Ar fi foarte multe de comentat pe marginea acestui zel eretic si oarecum cu urme de orgoliu luciferic (indraznesc sa se vada probabil in postura vreunui sfant dintr-un Sinod Ecumenic care da o palma unui ierarh?)care ii mana pe multi dintre confratii nostri „ortodoxisti”.
Insa ce pierd din vedere acestia, este ca ei devin involuntar si din inconstienta, ajutoare ale disolutiei unitatii iar nu agenti coagulanti ai ei…
Orgoliul fanatic se repeta, fara sa fi invatat nimic din certurile sterile ale Bizantului aflat in laba turcilor… Sfasiem, sfasiem Biserica mama, si asa zdrentuita de pacatele noastre omenesti…
Pe cand o RUGACIUNE PUBLICA, ca venita din partea societatii, pentru luminarea ierarhilor nostri? La urma urmelor, nu ajung acolo fara voia lui Dumnezeu… Si cine suntem noi sa-I judecam caile Sale?
Incetati fratilor cu fariseismele astea si falsele purtari de grija… Mai bine organizati cercuri de rugaciune, „cluburi” de inaltare spirituala prin lecturi si discutii duhovnicesti si de culturalizare, si nu „SCRISORI DESCHISE” prin care semanam discordia si orgoliul numelui personal pus ca eticheta de pret pe un produs menajer…