Hristologie subiectivistă de-eclesializată în două articole recente
Într-un ton glumeţ, ne-caracteristic discutării tainelor mântuirii, şi trecând de la o extremă la alta, Conf. Marius Cruceru, îşi expune hristologia într-o manieră strict subiectivistă în art. 1 şi art. 2.
Este evidentă tenta anti-catolică a celor două articole ale sale, şi, probabil [dezavantajos pentru dumnealui], pledoariile de acum îi pregătesc terenul pentru recenzări tot la fel de glumeţe despre iconografia ortodoxă.
Apar însă şi accente negative faţă de reprezentările hristologice din propria sa ogradă, dar în mare, fără a vorbi, în mod strict, despre reprezentările hristologice ale propriei sale organizaţii religioase. Punând de-a valma, iconismul tuturor Bisericilor, Conf. Cruceru nu vrea să sublinieze diferenţe ci să astupe diferenţele.
Ne prezintă în schimb mofturi personale, ceea ce nu îi place dumnealui în reprezentări hristologice diferite, din punct de vedere estetic şi nu dogmatic , începând cu chiciurile vandabile. De la exegeza estetică însă, alunecă într-o hristologie strict subiectivistă, fără amprentă eclesială, despre Hristos din viaţa sa, Care nu are alură obiectivă. Mizând pe subiectivitatea lui Hristos nu ţine, deopotrivă, şi la obiectivitatea persoanei Sale şi a relaţiilor Sale cu toţi oamenii.
Trimiţându-ne la icoana ortodoxă a lui Hristos Domnul din Sinai şi la frescele iadului din Mănăstirile ortodoxe moldovene, Conf. Cruceru nu ne trimite la argumente pro-iconografice, ci la reprezentări dogmatice ale credinţei ortodoxe despre unica, paradoxala şi neînţeleasa persoană divino-umană a lui Hristos, Domnul nostru. Însă uită să spună că acele argumente ne aparţin şi nu se regăsesc în efeminatul iconism neoprotestant şi că dumnealui nu bifează în dreptul lor, pentru că este iconoclast.
Este observabil că autorul nostru nu gândeşte antinomic persoana Domnului nostru , fapt pentru care nu poate să gândească, să ţină la un loc înţelegeri scripturale diverse despre însuşirile persoanei Sale.
Această non-armonie interioară a înţelegerii persoanei Sale, face ca discursul său să fie unul extremist la nivel hristologic. Pentru că în expunerea sa, dreptatea pare a exclude iubirea lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor pare a fi antagonică cu pedepsele Iadului.
Extremismul său hristologic, concretizat în dorinţa de a ne demonstra că Hristos nu e iubire ci e pedeapsă şi judecată, comută centrul de greutate de la milă la dreptate, neînţelegând că dreptatea nu poate fi fără milă şi mila Sa este plină de dreptate.
Concluzii:
1. Hristologia Conf. Cruceru nu e antinomică, fapt pentru care extremismul hristologic se insinuează de la sine, Iisus al dragostei devenind Iisus al judecăţii.
2. Fiind o elaborare a-eclesială, obţinută printr-o raportare subiectivistă la datele Scripturii, tocmai de aceea nu poate să observe adevărata iconografie a lui Hristos, care îmbină într-un mod antinomic, atât mila cât şi judecata, atât iertarea cât şi mânia lui Dumnezeu.
Pr. Dorin.