pana-de-scris.png

 Observaţii pe scurt, punctuale, la alocuţiunile prezentate anterior, în această secţiune.

Pentru domnul Gabriel Liiceanu:

1. Relaţiile inter-subiective sunt altceva, din punct de vedere valoric, în comparaţie cu cele inter-personale. Greşeala intelectualităţii române actuale e aceea că apasă prea mult pe subiectivitatea opiniei în detrimentul raportării reale, adânci, a lor la repere personale şi la experienţe personale cu deschidere universală.

2. Noi trăim şi gândim într-o istorie a spiritului plină de harul lui Dumnezeu şi nu într-o mahala a spiritului, a gândirii subiective.

3. Afectele nu sunt în beligeranţă congenitală cu ideile. E o idee maniheistă.

4. Cultura română e o cultură mare şi nu trebuie să dorim să fim absorbiţi în impersonalul concept de „piaţă a ideilor”, care e o marcă postmodernă şi nu tradiţională. Nu există o piaţă a ideilor, dezbrăcate de personalitatea celor care le-au produs dar există o agoră a oamenilor care produc idei, care se confundă cu viaţa lor, cu adâncul din ei. Dacă dorim să impersonalizăm orice zicere importantă a lumii atunci  tot ceea ce a spus Hristos Domnul, ce a spus Hitler sau ce spune preşedintele Băsescu sunt tot una…într-un mod utopic.

5. Singurătatea omului de cultură român sau străin e o singurătate asumată, de cele mai multe ori în mod egoist sau infatuat, şi nu e un dat ontologic.

6. Nici dv. nu prea vă citaţi toţi autorii contemporani, fără discriminare, ci vă citaţi prietenii şi oamenii din castă.

7. Există o înlănţuire directă şi abisală între generaţiile poporului român, şi , mai ales , între generaţiile religios-culturale româneşti. Dacă nu o sesizaţi atunci trebuie să vă puneţi serios problema dacă v-aţi asumat, la modul adânc, istoria spiritualităţii neamului din care faceţi parte sau dacă, sunteţi în acelaşi gând şi simţire cu tradiţia, credinţa şi cultura integrală a poporului român.

Pentru domnul Andrei Pleşu:

1.  Da: cărţile şi ideile domnului Patapievici au legato, au o legătură interioară evidentă.

2. Adevărat: au o riguroasă geometrie interioară cărţile sale.

3. Am observat faptul că domnul Patapievici citeşte punându-şi întrebări vitale, existenţiale, adică citeşte normal.

4. Un om cultivat presimte de unde ar începe munca de înţelegere a unei idei sau e încredinţat că o poate găsi dacă, nu ştie, încă de la început, calea pe care trebuie să o apuce în munca de cercetare pentru un proiect anume.

5. Nu cred că domnul Patapievici trăieşte drama interogaţiei.

6. Noi credem că există o citire riguroasă a cărţilor în România dar nu şi o exprimare publică, tranşantă, a opiniei despre ele.

7. Nu avem o ţară care să ne descurajeze, ci avem aşteptări de la noi mai mari decât suntem capabili să le satisfacem la propriu.

8.  Nu avem o familiaritate suspectă cu valorile, ci ne creăm în mod organic intimităţi foarte realiste cu valorile de orice tip şi le verbalizăm valoarea într-un mod propriu, realist. Tocmai de aceea exprimările părut picante sunt adâncimi de gândire, ale unor oameni care consideră prea preţioase cuvintele pompoase, pentru persoane, cărţi şi lucruri care nu merită o atenţie aşa de mare.

9. Noi nu dorim să asumăm idei! Noi dorim să asumăm persoane pentru ca să asumăm ideile lor. Tocmai pentru că intelectualii noştri vor să fie receptaţi doar ideatic şi nu deplin uman, trăiesc o singurătate soră cu demenţa uneori, pentru că ei cred că ideile sunt mai importante decât oamenii. Oamenii sunt mai importanţi decât ideile, şi ne trebuie o agoră a oamenilor care să producă idei, care să se respecte în idei şi sentimente şi care să se împrietenească prin adânca lor umanitate.

10. Nu ne lipseşte nici respectul şi nici politeţea, ci avem o intransigenţă care nu place, pentru că nu ne aşteptăm să ne blocheze cuvintele cineva, pentru că nu aşteptăm să ni se spună verde în faţă cine suntem.

11. Avem teologi, filosofi, poeţi, oameni de ştiinţă, sportivi etc. cu  mentalitate românească, care problematizează lucruri care ne sunt caracteristice. Ar trebui să mizăm pe unicitatea noastră cu care să venim alături de alte unicităţi naţionale decât pe o universalizare impersonală a unor sărmane idei, care, rupte de solul unde au apărut, nu reprezintă nimic  fundamental pentru nimeni.

Pentru domnul Horia Roman Patapievici:

1. Avem în România o tradiţie de reflecţie.

2. Avem o cultură majoră, cu adevăruri şi falsuri la un loc, pe măsura oamenilor care au creat-o, ca oricare alt popor. Şi avem o cultură majoră pentru că reprezintă, în mod fundamental, anumite falduri ale vieţii noastre interioare şi sociale.

3. Da, e adevărat, spaţiul privat cultural e mai bogat în candoare cât şi în mizerie decât spaţiul public.

4. În raportarea noastră la carte nu rămânem la o estetică de gust ci surprindem munca, personalitatea, noutatea şi vigoarea pusă în carte de către autor.

5. Noi avem o realitate comună obiectivă, în care ne recunoaştem dar nu ne mulţumim, prea mult, unii altora, pentru că existăm şi pentru că  învăţăm unii de la alţii divers de multe lucruri.

6. Doriţi să fim critici la suprafaţă, însă, în adâncul cărţilor dv., se simte faptul că vreţi să fim receptivi şi encomiastici faţă de demersul dv., ceea ce e normal să fie aşa.

7. Aţi scris cartea…apoi i-aţi anexat bibliografia?!!!! Pentru noi, personal, o asemenea carte nu merită citită, pentru că bibliografia reprezintă materialul din care se fac cărămizile unei cărţi, care presupune cercetarea amănunţită a unei probleme. Când avem ideile şi apoi punem bibliografia avem idei preconcepute, pentru că  nu lăsăm studiul să releve ideile, ci încercăm să ne punem de acord ideile cu materiale care consună cu tezele noastre.

Iarăşi pentru domnul Gabriel Liiceanu:

1. Criteriul reuşitei trainice, de secole, aici şi oriunde, a unei cărţi nu e ura şi receptarea frivolă a contemporanilor, ci valoarea intrinsecă a cărţii.

2. Receptarea persoanei şi a operei lui Constantin Noica de către români e identică cu receptarea celorlalte figuri marcante ale generaţiei sale.

3. Avem intelectuali mulţi şi nu puţini.

4. Dv. nu aţi scris mult, şi vă simţiţi o persoană ratată din punct de vedere cultural, pentru că nu v-aţi făcut timp să scrieţi serios. Când cineva vrea să facă un lucru îl face. Când cineva vrea să facă o mie de lucruri nu are dreptul să se plângă că nu s-a ocupat serios doar de un singur lucru.

5.  Un om de cultură îţi indică sursele, nu te conduce la ele. Fiecare dintre noi trebuie să le intimizăm în mod personal, cu eforturi susţinute, pe cât putem şi pe cât vrem.

Răspunsurile sunt date punctual, în funcţie de momentul alocuţiunii.

Pr. Dorin.

Did you like this? Share it: