Yannis Spiteris, Palamas: la grazia e l’esperienza. Gregorios Palamas nella discussione teologica, Introduzione di Massimo Cacciari, Ed. Lipsa, Roma, 1996, 223 p./

Cunoaşterea ca vedere a lui Dumnezeu este o cunoaştere mai presus de minte [ u`pe.r noera,n] şi ea depăşeşte cunoaşterea discursivă [ conoscenza discorsiva], p. 87,  cunoaşterea  cu ajutorul minţii, prin înţelegerea minţii. / Disputa isihastă din sec. 14, spune autorul, [dintre tradiţia ortodoxă şi mentalitatea scolastică romano-catolică n.n.]  are drept centru distincţia dintre fiinţa şi energia lui Dumnezeu, p. 89./ Împotriva monahilor isihaşti care trăiau şi mărturiseau faptul că văd lumina lui Dumnezeu în viaţa lor ascetică, Varlaam de Calabria afirma că pe Tabor Apostolii au văzut nu slava lui Dumnezeu ci un simbol al ei, p. 90/

Însă, pentru Sfântul Grigorie Palama lumina divină e legată în mod esenţial de fiinţa lui Dumnezeu, pentru că e o reală iradiere a fiinţei lui Dumnezeu în viaţa noastră, p. 90/ Lumina pe care o văd isihaştii e lumina necreată a lui Dumnezeu şi  această vedere îi îndumnezeieşte, p. 91./   Lumina divină nu este vizibilă, adică nu se vede cu ochii fizici ci cu ochii curaţi ai inimii, dar comunică interior omului îndumnezeirea, p. 91, 92./

O altă durere: Sfântul Macarie cel Mare e numit: pseudo-Macarie, de către autorul nostru, p. 95 dar Toma de Aquino e „sfânt”, p. 95. Avem o manie nebună, noi, unii teologi ortodocşi, de a ne desconsidera Sfinţii la greu şi de a lăuda pe toţi ereticii de pe faţa pământului, care nici nu merită să fie amintiţi în perimetrul adevărului. /

Ideea de har creat, spune autorul nostru, era pentru Sfântul Grigorie Palama, o afirmaţie care face din Dumnezeu o creatură  şi care distruge comuniunea dintre Sfinţi şi Dumnezeu, p. 99, atâta timp cât din Dumnezeu emană ceva creat şi nu necreat şi veşnic, pe de o parte, iar pe de altă parte, dacă  relaţia Sfinţilor cu Dumnezeu nu e directă ci indirectă, atunci unirea cu El nu e deplină sau, mai bine-zis, nu există nicio unire a Sfinţilor cu El./

Autorul reliefează foarte bine personalismul teologic al Scripturii şi al modului ortodox de raportare la Dumnezeu, de care vorbea şi părintele Meyendorff, în cadrul căruia Dumnezeu nu Se prezintă ca Fiinţă, în sensul de: „Eu sunt Fiinţa”, care nu are caracter personal, ci de: „Eu sunt Cel care sunt”, pentru că sunt persoană cu care tu poţi să comunici, p. 103/

Sfântul Grigorie Palama a insistat pe faptul că energia lui Dumnezeu e o realitate dintotdeauna, fiinţială a lui Dumnezeu şi că în energia/harul Său, Dumnezeu e prezent într-o manieră unificatoare, simplă şi indivizibilă, p. 105/ Dar energia dumnezeiască este comună celor trei persoane dumnezeieşti, pentru că fiinţa divină e comună Acestora, p. 105/

Autorul insistă pe faptul că energia divină nu este ipostatică, nu se constituie într-o persoană ci este enipostatică, este în persoanele dumnezeieşti, aparţine lor, p. 106 iar fiinţa divină nu e autonomă ci este triplu ipostaziată, este în cele trei persoane divine, p. 107./ Negând pe Filioque, Sfântul Grigorie spune că purcederea e o proprietate a persoanei Tatălui şi nu o proprietate a fiinţei dumnezeieşti, p. 109/ Consecinţa nefastă pentru triadologie a ereziei lui Filioque constă în aceea că introduce două cauze/origini în Treime, p. 109/

Însă, în triadologia ortodoxă, Tatăl este principiul Treimii p. 111, adică Acela care naşte pe Fiul şi purcede pe Duhul. / Întruparea Domnului ne-a demonstrat că firea umană, creată de Dumnezeu, e realmente bună, p. 133 şi nu este improprie lui Dumnezeu. / Întruparea Domnului e văzută însă de Sfântul Grigorie şi ca un act al dreptăţii dumnezeieşti faţă de om, pentru că a învins pe diavolul, care îl minţise pe om întru început şi i-a redat omului libertatea duhovnicească, p. 137/

Sfântul Grigorie vorbeşte şi de faptul cum Hristos Domnul l-a înşelat pe Satana [ p. 10-143], prin aceea că Satana cunoştea impecabilitatea lui Hristos, dar credea că trupul Său va muri, p. 142, adică nu va mai învia./ Însă Hristos, prin moarte, intră biruitor în Iad şi arată că El este izvorul vieţii pentru toţi, p. 42 şi biruieşte pe Satana chiar la el în casă./

În p. 149-159, autorul dă o listă a celor mai importante omilii mariale, referitoare la cinstirea Prea Curatei Stăpâne  în Biserica Ortodoxă, din opera Sfântului Grigorie Palama aflate în PG: 1. Omilia 14, la Bunavestire [to.n Euvaggelismo.n]; 2. Omilia 18 La Duminica Mironosiţelor [th.n Kuriakh. tw/n Murofo,rwn]; 3. Omilia 37, La Adormirea  Născătoarei de Dumnezeu [th.n Koi,mhsin th/j Qeoto,kou] ;4. Omilia 42, La Naşterea Născătoarei de Dumnezeu [ th.n Ge,nnhsin th/j Qeoto,kou]; 5; Omilia 52: La intrarea Sa în Sfânta Sfintelor, adică în Templu; 6. Omilia 53; 7. Omilia 57, Despre genealogia Domnului şi naşterea Sa din Prea Curata Fecioară; 8. Omilia 58./

Fecioara Maria rămâne fecioară pentru că naşterea  Domnului a fost de la Sfântul Duh, a fost mai presus de fire, p. 158./ Sfântul Grigorie afirmă, în acord cu Tradiţia Bisericii, că Prea Curata Stăpână a fost prima care L-a văzut şi recunoscut pe Hristos Domnul după învierea Sa din morţi, p. 162./ Din calitatea de Prea Sfântă a Maicii lui Dumnezeu, Sfântul Grigorie înţelege pe de o parte, că Ea nu a avut păcat personal  iar pe de altă parte, că a fost plină de harul Treimii, p. 163./

Însă, dacă Sfântul Grigorie şi Tradiţia Bisericii Ortodoxe vorbeşte de Prea Curata Stăpână ca despre cea nevinovată şi fără păcat, acest lucru, subliniază foarte bine autorul, nu are nimic de-a face cu falsa „dogmă” a Imaculatei concepţii /zămisliri, care a apărut în romano-catolicism, p. 164 şi care vrea să spună că Prea Curata Stăpână nu a moştenit păcatul originar, scoţând-o astfel din şirul firesc al naşterilor umane./

Pentru Sfântul Grigorie, Maica lui Dumnezeu reprezintă culmea şi prototipul Sfinţilor isihaşti, căci Ea este Maica Luminii, p. 171./ Începând cu p. 171, autorul nostru descrie rolul Maicii lui Dumnezeu de Împărăteasă şi Stăpână a lumii./

După bibliografia finală [p. 197- 200], ca apendice, apare în trad. italiană,  textul Omiliei a 16-a a Sfântului Grigorie Palama. Traducătorii sunt Yannis Spiteris şi Claudio Martinello,  şi o găsim între p. 201- 221./

Pr. Dorin Picioruş.

Did you like this? Share it: